Articol de GSP - Publicat duminica, 12 aprilie 2020 09:24
CORONAVIRUS. Pandemia de COVID-19 l-a determinat pe Gigi Becali să comande teste pentru jucătorii săi, ca o măsură specială de precauție. Rezultatele roș-albaștrilor au fost negative.
Testele efectuate pe 9 aprilie și-au aflat astăzi răspunsul. Toți componenții echipei care s-au testat sunt negativi. Cu toate acestea, ei vor repeta luni testele COVID-19, informează TV Digi Sport.
Încă de la începutul lunii aprilie, Gigi Becali declara că a cumpărat 2.000 de teste pentru clinica medicală pe care o deține și că fotbaliștii de la FCSB se vor număra printre persoanele testate.
Lista celor care au făcut testul coronavirus:
- Andrei Vlad, Valentin Crețu, Ionuț Pantâru, Andrei Miron, Dragoș Nedelcu, Lucian Filip, Florin Tănase, Olimpiu Moruțan, Iulian Cristea, Adrian Petre, Ionuț Vână, Cristian Dumitru, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Dennis Man și Ovidiu Popescu.
Gigi Becali: „De ce să mai țin echipa la Berceni?”
Gigi Becali și-ar fi dorit ca jucătorii săi să revină la antrenamente, însă planurile patronului de a băga întreg lotul în cantonament la baza din Berceni a fost dat peste cap de prelungirea stării de urgență, care va fi anunțată de Klaus Iohannis săptămâna viitoare.
„Vreau să clarific niște lucruri. Nu mă mai interesează să reluăm antrenamentele sau să țin echipa în cantonamentul de la Berceni. Pentru ce să o mai țin? Să o țin degeaba? Să ne antrenăm degeaba, după ce că noi nu știm nici măcar când începem campionatul… Dacă Iohannis a zis că prelungește starea de urgență, atunci nu mă mai interesează să ne reunim”, a declarat Gigi Becali conform Prosport.
VIDEO. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește și alte știri despre FCSB:
Gigi Becali, întors din drum de Klaus Iohannis: „Dacă a zis asta, nu mă mai interesează”
Andrei Chindriș le spune „da” celor de la FCSB » Unde se antrenează: „Nu iau declarația cu mine”
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro