Articol de GSP - Publicat marti, 05 mai 2020 14:03
SuperCupa #jucămdeacasă ne-a ținut constant în priză cu meciuri spectaculoase, multe transmise în direct pe ProX și care ne-au furnizat surprize pe bandă rulantă. Competiția marca Federației Române de Fotbal Virtual își va decerna la sfârșitul acestei săptămâni campioana, dar până atunci consolele vor arde la propriu. Iată ce s-a întâmplat în optimi și ce ne așteaptă în prima manșă a sferturilor de finală, care se vor desfășura marți (turul) și miercuri (returul).
Petrolul, Clinceni, Farul și Craiova, surprizele plăcute ale optimilor
Weekendul trecut s-au disputat cele 8 duble tur-retur din optimi, iar deznodământul a fost puțin așteptat. Petrolul a trecut de Sepsi cu scorul de 8-0 la general, Academica Clinceni a eliminat-o pe FC Argeș tot cu două victorii (3-2 și 6-1). Farul i-a administrat Gazului un sec 6-1 la general, iar Universitatea Craiova a trecut de SS Politehnica cu două victorii, 2-0 și 4-0. Pe muchie de cuțit s-au disputat în schimb Oțelul – Rapid și FC U Craiova – Dinamo. După ce au pierdut cu 2-1 turul, feroviarii au câștigat cu același scor returul și a fost nevoie de un al treilea meci pentru a o califica pe Rapid în sferturi. De asemenea, Dinamo a pierdut turul de pe teren propriu cu 1-0, dar a câștigat miraculos returul din deplasare cu 4-2 și a ajuns în ultimele 8 echipe ale SuperCupei.
Petrolul, Clinceni și Craiova sunt favorite la semifinale
Echilibrul va domina sferturile de finală ale SuperCupei #jucămdeacasă, dar Petrolul Ploiești, Academica Clinceni și Universitatea Craiova au o mică prima șansă în fața celor de la Înainte Modelu, Rapid București, respectiv ACS Poli Timișoara. Prahovenii vin după o grupă câștigată lejer și o optime de senzație, iar cei din Modelu par sortiți eșecului. La fel ca și Rapid, care s-a calificat în optimi abia în ultimul meci din grupă, iar în această fază a avut nevoie de departajări pentru a prinde sferturile. Iar în fața giuleștenilor vor sta cei din Clinceni, favoriți numărul 1 la câștigarea trofeului, înainte de startul competiției. De asemenea, Universitatea Craiova și-a confirmat în optimi parcursul din grupe și după ce a scos din competiție o echipă din Timișoara, o vânează în această seară pe cealaltă rămasă în competiție.
Programul de azi al televizărilor de pe ProX:
Ora 22:25 Petrolul Ploiești – Înainte Modelu
Ora 22:55 ACS Poli Timișoara – Universitatea Craiova
Ora 23:25 Rapid București – Academica Clinceni
Ora 23:50 Dinamo București – Farul Constanța
Vino online și trăiește cu sufletul la gură fazele eliminatorii din SuperCupa #jucămdeacasă!
Pentru a afla mai multe știri despre viitoarele meciuri, urmărește pagina de Facebook a Federației Române de Fotbal Virtual https://www.facebook.com/fedrofotvi/.
Toate informațiile, clasamentele și statisticile despre competiția organizată de comunitatea Federația Română de Fotbal Virtual (www.frfv.ro) pot fi găsite pe site-ul virtualproleague.com sau accesând direct linkul:
https://www.virtualproleague.com/portal/en/championship/11vs11/1093/table
Citește și:
10 antrenori care au transformat total echipele lor. Cine ar fi pariat că rezistă atât?