INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CORONAVIRUS

Situație absurdă în Germania » Campionatul se reia, dar o echipă a intrat în carantină: „Nu putem juca”

Dynamo Dresda nu poate participa la reluarea campionatului
Dynamo Dresda nu poate participa la reluarea campionatului

Articol de GSP - Publicat duminica, 10 mai 2020 08:31

Jucătorii și staff-ul celor de la Dynamo Dresda, formație din liga secundă a Germaniei, au intrat în carantină și declară că nu pot participa la reluarea sezonului. 

Fotbalul în primele două ligi ale Germaniei ar trebui să fie reluat pe 16 mai. Există însă situații absurde. Doi fotbaliști din lotul celor de la Dynamo Dresda au fost confirmați pozitiv cu coronavirus. Colegii au nevoie de 14 zile de carantină, astfel încât vor rata cel puțin o partidă, cea din deplasarea de la Hannover. 

Dynamo nu se poate antrena

„În ultimele două săptămâni am făcut eforturi incredibile în materie de instructaj al personalului, de logistică, să respectăm măsurile stricte de igienă pe care autoritățile le-au stabilit. Din păcate, adevărul e că nu vom putea nici să jucăm, nici să ne antrenăm în următoarele 14 zile”, a declarat Ralf Minge, managerului lanternei roșii din liga secundă germană.

VIDEO / Cum vom merge la frizer, ce nu avem voie să facem în biserici și ce se întâmplă cu școlile din 15 mai

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Liga Campionilor revine în august! Președintele lui Lyon se teme că echipa sa va fi „masacrată”: „Suntem unici în Europa”

Siniša Mihajlović a alergat o oră, la 300 de zile după ce s-a îmbolnăvit de leucemie! „Mă plictiseam în hotel”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (4)
silvinho911
silvinho911  •  10 Mai 2020, 18:41
Postat de Alice Popa pe 10 Mai 2020, 09:41

Trebuie sa moara cativa fotbalisti pentru a-si da seama ca nu e vremea pentru fotbal?! Poate la toamna. Olandezii si francezii au procedat corect. Si la noi er trebui sa se incheie sezonul cu situatia de dupa sezonul regulat, care s-a finalizat.

Poate nu e momentul sa se reia fotbalul, dar in niciun caz pentru ca vor muri fotbalisti. In caz ca ti'a luat mai mult de doua luni sa iti dai seama, oamenii care mor din cauza acestui virus au in marea majoritate peste 60 de ani si alte boli cronice asociate. Extrem de putine cazuri de tineri care au murit si in special in randul fotbalistilor aflati in vigoare varstei la 20-30 de ani si sanatosi. Asa ca nu mai fiti salbatici si alarmati lumea cu morti peste tot. Daca se vor imbolnavi, vor sta doua saptamani deoparte si isi vor reveni fara probleme.

2102911679735264
Calin Radulescu  •  10 Mai 2020, 10:05

E amuzant... Doar niste oameni *** tin sa joace tzurca in plina pandemie mondiala

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

3101575123247794
Alice Popa  •  10 Mai 2020, 09:41

Trebuie sa moara cativa fotbalisti pentru a-si da seama ca nu e vremea pentru fotbal?! Poate la toamna. Olandezii si francezii au procedat corect. Si la noi er trebui sa se incheie sezonul cu situatia de dupa sezonul regulat, care s-a finalizat.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close