FOTBAL  »  Superliga  »  RELUARE

„Nici n-avem timp să dezinfectăm încontinuu autocarul!" » Cluburile din Liga 1 se revoltă: „Nu vrem să răspundem penal! Nu semnăm”

În curând, întreg fotbalul românesc ar putea suna la 112 pentru a scăpa de probleme // FOTO Raed Krishan (GSP)
În curând, întreg fotbalul românesc ar putea suna la 112 pentru a scăpa de probleme // FOTO Raed Krishan (GSP)

Articol de , , - Publicat vineri, 15 mai 2020 07:57

Guvernul României și instituțiile din fotbal au creat un cadru în care echipele pot relua antrenamentele începând de azi, într-un regim de cantonament. Cluburile refuză însă asumarea regulilor, speriate de prevederea că ele răspund „penal, contravențional, civil”.

Repornirea antrenamentelor nu e atât de simplă pe cât a părut în discursul ministrului sportului într-o conferință de presă care a avut loc miercuri. MTS și Ministerul Sănătății au stabilit un set de reguli de respectat de către echipele care vor să își reia activitatea începând de astăzi.

Condiția principală: loturile și restul angajaților care au contacte cu sportivii trebuie să rămână timp de două săptămâni în izolare, într-un regim de cantonament. Tot personalul acesta va fi testat înainte de intrarea în cantonament, apoi testat din nou după ziua a șaptea și încă o dată după a 14-a zi, la sfârșitul perioadei de izolare. 

Cine nu are o bază proprie îndeajuns de bună încât să își mute jucătorii acolo pentru două săptămâni poate să îndeplinească regula prin închirierea unui hotel sau a unei pensiuni plus a unui teren de antrenament.

Ce i-a speriat pe oficialii din fotbal

Cei mai mulți dintre conducători au fost de acord cu ideea aceasta, a protestat cu vehemență numai Gică Popescu, președintele Viitorului. Restul oficialilor din fotbal s-au aprins pe parcursul zilei de miercuri, când au citit mai atenți documentul pe care îl publicase Ministerul Tineretului și Sportului.

Li s-a părut imposibil să respecte toate criteriile care le erau impuse și au mai sesizat o completare care i-a speriat: 

„Cluburile și oficialii acestora răspund de îndeplinirea prezentelor măsuri. FRF, LPF și autoritățile competente pot desfășura acțiuni de verificare a aplicării acestor norme, iar abaterile vor atrage atât răspunderea penală, contravențională, administrativă sau civilă a cluburilor și a oficialilor acestora, precum și sancțiuni disciplinare conform prevederilor Regulamentului Disciplinar al FRF". 

Un contestatar agresiv al protocolului MTS e Ciprian Paraschiv, președintele de la Poli Iași. Din clubul lui au demisionat doi medici, alertați în momentul în care au citit documentul. Doctorii au simțit că ei erau cei mai expuși din cauza paragrafului care se referă la răspunderea penală: N-avem cum să controlăm toată situația, nu putem garanta noi că sunt aplicate toate măsurile și că nu se va îmbolnăvi nimeni în următoarele trei luni!".

„Nici n-avem timp să dezinfectăm încontinuu autocarul!"

Altă regulă pe care ar trebui s-o respecte echipele ca să li se permită să se antreneze: autocarul care transportă echipa de la hotel la teren să fie dezinfectat de fiecare dată înainte și după coborârea fotbaliștilor.

Nu avem nici resurse, nici timp să tot dezinfectăm autocarul de câte șase ori pe zi! Dacă tot îi testăm pe fotbaliști de trei ori în două săptămâni, de ce e nevoie să dezinfectăm mașina încontinuu?!" e plângerea pe care oficialii cluburilor au transmis-o către LPF. Liga Profesionistă și Federația le-au promis conducătorilor că vor încerca să îmblânzească textul ministerelor, astfel încât regulile să poată fi respectate și nici să nu mai fie vorba despre risc de dosare penale.

„Ministerul nu obligă pe nimeni să se antreneze sau să joace fotbal. Cluburile să-și facă o analiză și să-și dea seama dacă e rentabil să reia competițiile sau sunt costurile prea mari. Niște reguli trebuie să fie respectate!" - Ionuț Stroe, ministrul TS, în conferința de miercuri

„E un protocol foarte stresant, nu văd cum pot fi îndeplinite toate cerințele. D-aia am decis să demisionez. Ar fi trebuit să alcătuiesc zilnic fișe cu toți angajații, cu temperatura fiecăruia. Aș fi suportat un stres enorm și nu merită, că dacă s-ar petrece ceva, totul ar pica pe doctor, că DSP nu ia pe altcineva la întrebări când vine în inspecție" - Eugeniu Moroșanu, fost medic de la Poli Iași

Unii se antrenează chiar și așa

Cluburilor li se pare că n-ar avea cum să respecte toate regulile pe care le-au impus Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății, dar au de gând să pornească antrenamentele de azi, chiar dacă negocierile LPF-MTS continuă, cu speranța că vor mai dispărea criterii dintre cele fixate acum. FCSB, Botoșani, Craiova, Sepsi sunt formații care și-au programat antrenamente începând de astăzi. Multe cluburi și-au testat deja jucătorii, altele urmează să parcurgă testele.

Vezi AICI clasamentul din Liga 1!

Plătesc doar cluburile

Federația și Liga Profesionistă sunt absolvite, numai cluburile riscă penal sau contravențional dacă nu respectă măsurile pe care le-au impus ministerele. Ce stabilește protocolul: „FRF și LPF nu vor fi răspunzătoare pentru nerespectarea de către cluburile afiliate a prezentelor norme și nici pentru apariția cazurilor de COVID-19 după reluarea antrenamentelor de către cluburile participante în competiții".

VIDEO GSP are răspunsurile la dilemele din fotbalul românesc

Citește mai multe știri de actualitate:

Liga 1 va fi ca Serie A și LaLiga! Cum va arăta sezonul 2020-2021

Gigi Becali, pus la zid din vestiar: „Dă-mi toți banii sau plec chiar acum!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
raikkonen79
raikkonen79  •  15 Mai 2020, 16:28
Postat de Alice Popa pe 15 Mai 2020, 14:39

Daca n-au timp sa respecte legea, nu-i bai. Mai sunt locuri la sparanghel!

Am observat ca "drumul sparanghelului" incepe la cluj. Ma gandesc ca locurile sunt limitate si cei din zona au prioritate...

3101575123247794
Alice Popa  •  15 Mai 2020, 14:39

Daca n-au timp sa respecte legea, nu-i bai. Mai sunt locuri la sparanghel!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează