Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 iunie 2020 19:47
Gică Hagi (55 de ani) ar fi vrut ca actualul sezon de Liga 1 să fie întrerupt. „Regele” și-a manisfestat încă o dată nemulțumirea față de lipsa de implicare a autorităților în fotbal.
Gică Hagi este consecvent. Patronul Viitorului își menține declarațiile date la începutul crizei provocate de coronavirus și ar fi vrut ca România să urmeze exemplul țărilor care au suspendat sezonul în curs.
„De ce în unele țări se joacă, iar în altele nu? De ce olandezii, belgienii, scoțienii au oprit jocul și s-au concentrat pe viitor? Eu aș fi făcut altfel și rămân consecvent la opinia mea. A fost o criză. Noi, care stăm foarte prost din punct de vedere organizatoric, foarte slab financiar, din punct de vedere al infrastructurii, trebuia să strângem tot ce aveam, toate ministerele, președinții de Federație, de la Ligă, și să stăm la discuții”, a declarat Gică Hagi la TV Telekom Sport.
Gică Hagi vrea implicarea autorităților
Gică Hagi a reluat un discurs deja clasic, cel legat de lipsa investițiilor în sport.
„Vin să vă spun lucruri mari pentru că am jucat la nivel mare. Trebuie să muncim pentru România, iar în momentul de față se suferă. Totul pleacă de la crearea bugetelor. Noi, la academii nu primim nimic, nu avem sponsori. Legea sponsorărizăii nu e făcută, a rămas așa din 1992... Multinaționalele nu investesc, am mai zis asta. Dar cine îl ascultă pe Hagi? Eu nu pot face mai mult, că nu-s la conducere, dar am dat exemple clare...”, a completat „Regele”.
VIDEO / Anamaria Prodan, anunțată oficial la Hermannstadt! Primele reacții: „Am semnat toate actele”
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Gică Hagi pariază pe 2 fotbaliști de la Viitorul: „După Florinel Coman, eu zic că el e fotbalistul”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”