Articol de GSP - Publicat vineri, 05 iunie 2020 11:54
Florin Gardoș (31 de ani) și-a prelungit contractul cu CS Universitatea Craiova până la finalul acestui sezon, cu opțiune pe încă un an, informează site-ul oficial al oltenilor. Anterior comunicatului Craiovei, GSP.ro citase publicația online „3minute.net”, care anunța că stoperul și-ar fi reziliat, de fapt, acordul, eroare pentru care vă prezentăm scuze.
Cu fix o săptămână înaintea reluării campionatului, Craiova i-a securizat contractul lui Florin Gardoș, scadent pe 30 iunie.
Stoperul de 31 de ani rămâne să-i ajute pe olteni și în play-off, după ce a prelungit până la finalul stagiunii.
În noua înțelegere, există posibilitatea ca acordul să mai fie prelungit apoi pe o stagiune. Gardoș le-a câștigat încrederea juveților, chiar dacă fostul jucător al FCSB-ului s-a confruntat și la Craiova cu multe probleme de sănătate.
Vara trecută, după un împrumut de jumătate de sezon la Iași, Gardoș a suferit o a doua ruptură de ligamente încrucișate, în calificările din Europa League, și de atunci n-a mai jucat deloc.
Pentru centrul defensivei, gruparea alb-albastră îi mai are ca variante pe Mihai Bălașa, Stephane Acka și Uros Cosici.
250.000 eurovalorează Florin Gardoș, potrivit Transfermarkt
VIDEO. Imagini de la primul antrenament al lui Cristiano Bergodi la Craiova
Citește mai multe știri despre Liga 1:
3 vești bune la Dinamo într-o singură zi: „Nu ar trebui să mai fim îngrijorați”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!