FOTBAL  »  Superliga  »  INEDIT

Anamaria Prodan dezvăluie un episod șocant: „Au venit 200 peste mine, aveam pistolul pe masă! Le era frică să cheme poliția”

Anamaria Prodan a fost într-un conflict permanent cu suporterii lui U Cluj +50   FOTO
Anamaria Prodan a fost într-un conflict permanent cu suporterii lui U Cluj

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 iunie 2020 17:13

Anamaria Prodan (47 de ani), care tocmai a împrumutat clubul Hermannstadt cu 350.000 de euro și a căpătat astfel un post în Consiliul Director al clubului, a rememorat un episod delicat din cariera ei, în perioada în care agentul ocupa funcția de președinte la Universitatea Cluj.

„Am avut niște episoade la Cluj… spectaculoase! Aveam permis de port armă și stăteam cu pistolul pe masă. Le-am zis suporterilor: «Care se apropie, vedem…». Au venit peste mine în birou, 200 erau, atunci când au făcut acel marș de 5-6 mii de oameni ca să plec din oraș. Deci și acolo am făcut istorie. 

Am scos pistolul pe masă. Când au deschis ușa și au intrat câtă frunză și câtă iarbă, le era frică tuturor să cheme poliția. Am intrebat cine e șeful să i-am zis să se așeze în fața mea și să vorbim, dacă avem de discutat ceva. «Care se apropie, e problemă mare cu mine». A fost spectacol! Am predat pistolul de frică, să nu cumva să mă enervez vreodată să fac vreo nefăcută”, a declarat Anamaria, citată de Prosport.

Anamaria Prodan, experiență nereușită la U Cluj

La U Cluj, atmosfera devenise dezastruoasă în 2012, fiindcă suporterii alb-negrilor nu acceptau ca echipa lor să fie controlată de soția lui Reghecampf și au protestat pe tot parcursul mandatului ei, inclusiv cu amenințări pe care i le transmiteau telefonic.

În cele din urmă, Anamaria Prodan şi-a anunţat demisia din funcția de președinte al Universității Cluj, la mai puţin de 4 luni de la numirea sa, acuzând că a fost amenințată cu moartea. „Mi-era frică să nu mă omoare lumea! Ce se întâmplă la Cluj e zona crepusculară”, declara atunci aceasta.

+45 FOTO

VIDEO Anamaria Prodan, povești cu personaje din fotbal

Citește mai multe știri de actualitate:

Anamaria Prodan a semnat cu un nou antrenor: „Am mare încredere în el! M-a cucerit”

Laurențiu Reghecampf, despre lupta la titlu din Liga 1: „Steaua are un minus. O să-l sun pe Becali înaintea meciului cu CFR Cluj”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo și-a luat atacant de 1 milion de euro! Primul transfer din această iarnă pentru „câini”
Superliga
Dinamo și-a luat atacant de 1 milion de euro! Primul transfer din această iarnă pentru „câini”
Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
Diverse
Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
„Suntem în COLAPS!” » Situație fără ieșire la clubul din Superligă! Și-a anulat cantonamentul de iarnă din cauza problemelor financiare
Superliga
„Suntem în COLAPS!” » Situație fără ieșire la clubul din Superligă! Și-a anulat cantonamentul de iarnă din cauza problemelor financiare

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (10)
388636538655208
Dan Mihai Moroianu  •  06 Iunie 2020, 14:31

Poate așa numește ea ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1157593904266198
Bulete Cristi  •  06 Iunie 2020, 12:54

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

961552927198346
Ticu Ursache  •  06 Iunie 2020, 10:30

Saraca tare-i suferinda. Multi bani dar... nefericita. O gloata de golanasi tineri probabil ca ar ajuta-o sa-si mai intretina tenul. Sa nu uitam ca si fotbalistii isi doresc prospaturi nu babaciuni oricata spoiala si-ar trage....

Vezi toate comentariile (10)
Comentează