FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

ANALIZĂ. Îi ia cineva fața CFR-ului în finalul de sezon? Regula e anti-FCSB, excepția e tocmai Dan Petrescu!

Dan Petrescu (dreapta) s-a aflat pe banca lui Unirea Urziceni la succesul istoric din 2009
Dan Petrescu (dreapta) s-a aflat pe banca lui Unirea Urziceni la succesul istoric din 2009

Articol de , , - Publicat marti, 09 iunie 2020 07:34

O singură dată în istoria Ligii 1 după Al Doilea Război Mondial s-a întâmplat ca o echipă să ia titlul după ce a recuperat cel puțin 4 puncte față de lider, cu 8 etape înainte de final, cum e cazul acum: Urziceni în 2009, chiar cu actualul tehnician al CFR-ului, Dan Petrescu (52 de ani) pe bancă.

Istoria campionatului îi spune CFR-ului că trebuie să pună șampania la rece și să pregătească fiesta pentru primul weekend din august, atunci când e programată ultima etapă. Titlul e ca și câștigat. Cel puțin aceasta e concluzia istoriei tuturor edițiilor de campionat disputate în România după Al Doilea Război Mondial. Și au fost nu mai puțin de 72 de campionate în acest interval de timp.

O singură dată s-a întâmplat să fie recuperată o distanță de 4 puncte față de formația de pe primul loc, cu 8 etape rămase de jucat până la finiș. Așa stau lucrurile acum, CFR are un ecart de 4 puncte peste Craiova și FCSB. Iar antrenorul care a reușit miracolul a fost chiar Dan Petrescu, cel care e acum la CFR și are de apărat diferența față de principalele rivale. 

În sezonul 2008-2009 s-a petrecut acea răsturnare spectaculoasă, dar chiar și atunci a fost un campionat special. Cu 8 etape înainte de final, clasamentul arăta astfel:

  1. Dinamo - 52 p
  2. Urziceni - 50 p
  3. Poli Timișoara - 49 p

La acel moment însă, gruparea de pe Bega avea activă o penalizare de 6 puncte, însă procesul era pe rol la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar punctele avea să le primească până la finalul sezonului. Adăugându-le și pe acelea, practic, cu 8 runde înainte de sfârșit, ierarhia reală era:

  1. Poli Timișoara - 55 p
  2. Dinamo - 52 p 
  3. Urziceni - 50 p

Nu doar că Unirea a recuperat toate cele 5 puncte, dar avea să se încoroneze campioană având 3 puncte peste Timișoara! Dan Petrescu a făcut nu mai puțin de 20 de puncte în ultimele 8 etape, 6 succese și două remize. Și-a învins ambele rivale la titlu, 1-0 cu Dinamo și 2-1 cu Poli, chiar la Timișoara.

În rest, în toate situațiile în care echipa de pe primul loc a avut un avans de cel puțin 4 puncte, cu 8 runde înainte de terminarea sezonului, avea să se încoroneze campioană. Cel mai recent exemplu e chiar cel de anul trecut, în care CFR avea 33 de puncte, urmată de Craiova 29 și FCSB 28. Trupa din Gruia a trecut prima linia de sosire, 50 de puncte, două mai mult decât FCSB. 

În martie 2019, cu fix 8 runde înainte de final, Dan Petrescu a revenit la echipă, după experiența din China, și a făcut 17 puncte din 21 posibile în următoarele 7 runde. A fost suficient să ia titlul matematic cu o etapă înainte de final.

Decid meciurile directe

Toate cele 3 echipe care se află în luptă pentru câștigarea campionatului au terminat sezonul regulat cu punctaj par. N-au beneficiat de rotunjire după înjumătățirea punctelor, astfel că dacă două dintre ele sau chiar toate 3 se vor afla la egalitate la finalul play-off-ului, atunci departajarea se va face la al doilea criteriu. Cel al meciurilor directe disputate pe parcursul play-off-ului. Până acum, în primele două runde, s-a disputat un singur duel direct, FCSB - U Craiova 4-1.

Rembemer: Rapid, final fabulos în '99

Un campionat cu o răsturnare dramatică de lider s-a petrecut în finalul sezonului 1998-1999. După etapa a 26-a, Dinamo, cu Cornel Dinu antrenor, avea 3 puncte peste Rapid. A fost momentul în care, demis de Inter Milano, Mircea Lucescu a revenit în Giulești și a preluat echipa. 

Rapid a făcut punctaj maxim în ultimele 8 runde, inclusiv victorie directă cu Dinamo, și a câștigat campionatul, cu un avans incredibil, 7 puncte peste trupa din Ștefan cel Mare! A fost sezonul în care campioana a realizat recordul de puncte în istoria Ligii 1, Rapid a atins atunci 89 de puncte.

Doar 12 răsturnări!

În doar 16% din campionatele disputate după Al Doilea Război Mondial s-a întâmplat ca echipa care nu era pe primul loc cu 8 etape înainte de final, indiferent de modalitatea de departajare și de distanța față de lider, să reușească să câștige titlul.

Cine a reușit să revină

Sezon Clasament cu 8 etape înainte de finalCampioana
1958-19591. Steaua 21, 2. Petrolul 20Petrolul, 1 punct peste locul 2
1961-19621. Brașov 25, 2. Dinamo 24Dinamo, 3 puncte avans
1964-19651. Rapid 26, 2. Dinamo 23Dinamo, 1 punct diferență
1967-19681. Argeș 23, 2. Steaua 23Steaua, 2 puncte peste locul 2
1969-19701. Rapid 29, 2. UTA 28UTA, cu 2 puncte avans
1971-19721. UTA 29, 2. Argeș 28Argeș, 4 puncte diferență
1972-19731. Craiova 29, 2. Dinamo 28Dinamo, la golaveraj, diferență de un singur gol
1982-19831. Craiova 36, 2. Dinamo 36Dinamo, 3 puncte avans
1996-19971. Național 53, 2. Steaua 52Steaua, 5 puncte avans
1998-19991. Dinamo 68, 2. Rapid 65Rapid, 7 puncte diferență
2008-20091. Timișoara 55, 2. Dinamo 52, 3. Urziceni 50Urziceni, 3 puncte avans
2010-20111. Timișoara 52, 2. Oțelul 52Oțelul, 4 puncte diferență

5 aniau trecut de la ultimul campionat cucerit de FCSB, s-a întâmplat în 2014-2015, ultima ediție de Liga 1 cu 18 echipe, înainte de trecerea la sistemul cu 14 formații plus play-off, play-out

16 puncte avansa avut FCSB la finalul sezonului 2012-2013, în care a luat matematic titlul cu 5 etape înainte de final, podiumul fiind completat de Pandurii și Petrolul

2008: cel mai pasionant duel FCSB - CFR!

În urmă cu 12 ani, roș-albaștrii au recuperat 13 puncte în doar 8 etape, s-au aflat pe primul loc cu două meciuri înainte de finiș, dar au pierdut titlul la foto-finish.

În ultimul deceniu și jumătate, CFR și FCSB s-au aflat de foarte multe ori în duel direct pentru titlul de campioană, dar probabil că cea mai spectaculoasă dispută dintre cele două cluburi s-a purtat în returul sezonului 2007-2008. Atunci, după prima etapă disputată în primăvară, în care FCSB a pierdut la Iași, iar clujenii au trecut la pas de Craiova, distanța dintre cele două era una imensă. 11 puncte și 4 poziții în clasament, cu 14 runde rămase de jucat.

Ce a urmat a fost de un dramatism ieșit din comun. FCSB a început cursa formidabilă de urmărire a liderului odată cu succesul din meciul direct, 3-1 pe Ghencea, într-un meci în care Alexandru Tudor a împins-o de la spate pe gruparea roș-albastră: i-a refuzat două penalty-uri clare CFR-ului. Apoi, după etapa a 28-a, FCSB era deja pe primul loc, cu două puncte avans. Recuperase 13 puncte în 8 runde!!!

Și finalul a fost apoteotic. După etapa a 31-a, cele două se aflau la egalitate, postură care avantaja FCSB datorită meciurilor directe. În următoarea rundă, FCSB a câștigat la Craiova, iar CFR s-a împiedicat la Mioveni, 0-0. Două puncte avans pentru roș-albaștri și urma derby-ul cu Dinamo, în care avea nevoie de cel puțin o remiză, în ultima etapă urmând jocul cu Gloria Buzău, acasă. 

FCSB a pierdut în Ștefan cel Mare, CFR s-a impus cu Bistrița, iar trupa din Gruia a revenit pe prima poziție. Iar în final a câștigat derby-ul local cu U Cluj, 1-0, meci la care Gigi Becali trimisese valiza cu 1,7 milioane de euro, pentru a recompensa fotbaliștii „Șepcilor Roșii" în cazul în care ar fi blocat-o pe CFR.

VIDEO. Fanii au decis: ECHIPA DECENIULUI din Liga 1

Citește mai multe știri despre Liga 1:

Un nou play-off controversat?! Gigi Becali o ține iar în viață pe Astra

Tensiunea persistă la CFR Cluj » A contribuit la multe succese, dar nu mai are voie la antrenamente: „Mi s-a sugerat să stau acasă!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (11)
189254898748309
Claude SH  •  10 Iunie 2020, 06:26
Postat de Olariu Ilie pe 09 Iunie 2020, 15:07

În exterior nu a obținut nimic?! ????????????... Dacă clujenii se făceau de ras de fiecare data când ajungeau în Europa, era ff adevărat ce spui, dar în 4 participări din 6 în Europa league și champions league, a făcut o grămadă de puncte în special în champions league unde a adunat in 3 participări un total de 18 puncte, obținând în 3 participări 5 victorii cu man utd, braga de 2 ori , Roma, basel și egaluri cu galata, chelsea, Roma, mai ales ca în ultima participare a eliminat basel în play off... Iar în Europa league anul asta a început din turul 1 ajungând pana în primăvara europeană remizând de 2 ori cu Sevilla.. Una e când de fiecare data când ajungi în Europa te cam faci de ras, și alta e când în proporție de 70% ai făcut performante uriașe

Cam asa e. Dar adevărul doare pentru suporterii a căror echipe nu au văzut cupe europene de mult timp. Mai ales pentru cei a concitadinei CFR-ului mai mereu codași în prima liga

1_0_1_0
1_0_1_0  •  10 Iunie 2020, 00:03
Postat de farasportincazarma pe 09 Iunie 2020, 12:54

Istoria titlurilor antrenorului D Petrescu este intrinsec legata de fotbalul cooperativist (aici intra si arbitrii, reciprocitatile, influentele politice). Asa a castigat cu Bucsaru la Urziceni și cu Varga si Dancu la kolosavar1907, cele trei titluri de campion. In exterior nu a obtinut NIMIC! Unde nu e cooperativa NIMIC nu e!!!

Te faci de ras, papagalule.

creeperno
creeperno  •  09 Iunie 2020, 22:47

1 solist clar

Vezi toate comentariile (11)
Comentează