Articol de Dan Udrea, Justin Gafiuc - Publicat vineri, 12 iunie 2020 10:49
Meciul U Craiova - FC Botoşani a fost amînat din cauza faptului că medicul echipei oaspete, Petre Rădăuceanu, a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
Medicul lui FC Botoșani a făcut deplasarea la Craiova cu o mașină separată de autocar, alături de un maseur și de delegatul echipei, care au intrat imediat la izolare. Între timp, lotul moldovenilor a plecat înapoi spre casă pentru ca toată delegația să intre în izolare la un hotel din Botoșani. E vorba despre peste 30 de persoane. Mutarea s-a putut face după o consultare între prefecții din Dolj și Botoșani, iar jucătorii lui Croitoru au luat-o spre Botoșani sub escorta Poliției.
Jucător de la echipa a doua, pozitiv cu COVID-19
La club există și un al doilea caz de coronavirus. Este vorba despre un puști de 17 ani de la echipa a doua, testat și el miercuri alături de ceilalți jucători din lotul primei formații. Marius Croitoru intenționa să-l coopteze în lotul extins pentru meciul cu CFR Cluj programat în etapa a doua după reluarea sezonului și astfel l-a chemat să i se recolteze probe. „La stadion, înainte să intre la cabinet, a mai interacționat cu băieții, cu staff-ul”, spune o sursă GSP.
Medicul Petre Rădăuceanu a fost deja preluat de DSP Craiova şi în această dimineaţă a răspuns apelului Gazetei Sporturilor.
- Domnule doctor, bună ziua, în primul rând cum vă simţiţi?
- Bună ziua, mă simt bine, chiar n-am absolut niciun simptom.
- Spuneţi-mi în primul rînd dacă ceea ce susţine Valeriu Iftime e adevărat şi anume că dumneavoastră n-aţi intrat deloc în conctact cu echipa. Cum e posibil ca medicul unei echipe să n-aibă contact cu jucătorii?
- Eu lucrez la Spitalul Judeţean şi doar trec pe la echipă, de regulă, înainte de meci, să-i văd. Da, n-am intrat în contact cu echipa, iar deplasarea la Craiova am făcut-o separat. Nu știu de unde am luat virusul. Am avut contact cu multă lume prin prisma profesiei, am mai mers pe stradă. Dar eu n-am absolut niciun simptom asociat coronavirusului. Anunțam imediat dacă aveam cel mai mic dubiu, nu riscam să încurc lucrurile.
- Când v-aţi testat?
- Miercuri, împreună cu toată echipa şi cu cei din staff. Testarea s-a făcut la stadion, unde a venit o doamnă de la DSP și a recoltat probe de la toată lumea. Eu n-am ajutat în niciun fel la proceduri. Am avut doar calitate de pacient. Am purtat în permanență mască, din precauție și din obișnuință. N-am socializat aproape deloc cu băieții. Se pregăteau de antrenament, discutau cu Marius Croitoru.
A făcut deplasarea separat
Şi miercuri, n-aţi intrat în contact cu ei?
- Se intra în cabinet pe rând, iar de aşteptat am făcut-o afară, la o cafea cu secretara şi cu cine mai era pe acolo. N-am intrat nici în vestiar. Am stat doar afară.
- Şi deplasarea la Craiova cu cine aţi făcut-o?
- Cu maseurul, unul dintre colaboratorii mei şi cu delegatul echipei.
- Şi cînd aţi ajuns la Craiova, n-aţi intrat în contact cu echipa?
- Nu prea. Noi am ajuns înaintea echipei şi apoi a urmat masa de prânz.
- Şi aţi mîncat împreună cu ei?
- N-am stat la masă cu jucătorii, ci separat, tot cu cei cu care călătorisem la Craiova. Am stat singur în cameră, deci nu cred să fie probleme.
- Dar maseurul nu le-a făcut masaj jucătorilor?
- Până când am fost informat că testul meu e pozitiv, nu.
- Dumneavoastră fiind la Spitalul Judeţean nu aţi făcut şi alte teste ca să vedeţi dacă aveţi sau nu virusul?
- Nu, fiindcă am fost în concediu medical, având diabet şi hipertensiune am încercat să evit să merg, pentru a mă proteja.
Le-a cerut scuze
- Sunteţi medic, cred că ştiţi mai bine procedurile celor de la DSP, cât credeţi că va dura ancheta epidemiologica?
- E cred că în 3-4 zile va fi o concluzie, dar cred că totul va fi bine. Cel mai bine ar fi ca în 2-3 zile băieţii să fie retestaţi PCR pentru a se vedea exact dacă cineva e infectat.
- După părerea dumneavoastră, ei pot fi consideraţi contacţi apropiaţi ai dumneavoastră?
- Nu, din moment ce n-am avut contact direct cu ei, problema e jucătorul care a fost testat pozitiv, dar care n-a intrat în lotul pentru meciul cu Craiova. Pericolul e minim la echipă, dar mă simt foarte inconfortabil că, din cauza mea, s-a creat această situație, cu amânarea jocului, cheltuieli, deplasare, oboseală. Le-am cerut scuze. Oamenii au înțeles și m-au încurajat
- Jucător de la echipa a doua?
- Da, înţeleg că el urma să fie luat în calcul pentru următoarea etapă şi cum testările se făceau din 14 în 14 zile, a făcut şi el acum testul. Şi e pozitiv.
- Şi bănuiesc că el s-a antrenat alături de toţi ceilalţi aflaţi sub comanda lui Croitoru, nu?
- Da, el a avut contact probabil a mai stat şi de vorbă cu colegii.
- Spuneţi că n-aţi fost la echipă în această perioadă, dar Botoşani n-a avut medic la antrenamente?
- Ba da, un coleg de-ai mei, de la Ambulanţă, a fost prezent la antrenamente, plus că mai am asistenţii mei care mergeau la teren.
- Mi-aţi zis că aveţi diabet şi hipertensiune, boli care asociate cu coronavirus pot produce efecte complicate, cum vă simţiţi?
- V-am zis, chiar foarte bine, n-am absolut nimic. Eu nici nu făceam testul dacă nu era această testare cu echipa.
- Acum sunteţi internat?
- Da, cei de la DSP Craiova m-au preluat, dar ancheta epidemiologică va fi realizată şi de ei, dar şi de DSP Botoşani, fiindcă de cei de acolo aparţin.
- Cei de la DSP ce v-au întrebat?
- Ce întrebări mi-aţi adresat dumneavoastră mi-au pus şi ei.
- Condiţiile în spital cum sunt?
- Bune, ce să zic? Sunt într-un salon cu alte două persoane, salonul e de 5 paturi, e un pat liber între noi. Condiţiile mi se par OK.