Articol de GSP - Publicat luni, 15 iunie 2020 21:50 / Actualizat luni, 15 iunie 2020 23:15
Astra Giurgiu și Gaz Metan au încheiat la egalitate, scor 0-0, ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Ligii 1. Oaspeții au jucat o oră în inferioritate, dar tot ei au fost la un pas să dea lovitura.
Disputa de la Giurgiu le-a pus față în față pe cele două echipe din play-off care nu au dreptul să participe în cupele europene. Lipsa de ritm a fost la ordinea zilei la Giurgiu, într-un alt meci fără spectatori din serialul „Liga 1 post-pandemie”.
Cu Alibec pe bancă, dar trimis pe teren înainte de pauză, Astra aproape că n-a contat pe durata primei reprize. Unica ocazie notabilă din primele 45 de minute a venit la poarta giurgiuvenilor, însă Ciocan a șutat pe lângă poartă după o fază de play-station concepută de echipa lui Dusan Uhrin, aflat la primul meci pe banca medieșenilor.
Cardoso, intrare criminală
În minutul 40, oaspeții au rămas în „10” după o intrare extrem de dură a lui Nicolao Dumitru Cardoso. Acesta a fost eliminat în urma unei intrări brutale, cu talpa direct pe tibia adversarului. Victima a fost Gabriel Simion, mijlocașul Astrei, care s-a zvârcolit de durere preț de câteva zeci de secunde.
Gaz Metan, la un pas să dea lovitura în „10”
Nici repriza secundă n-a excelat din punct de vedere tehnico-tactic. Aflați în inferioritate, tot ardelenii au fost aproape să însrie. Sergiu Buș a zguduit bara transversală cu un șut din interiorul careului, în ceea ce a rămas cea mai mare ocazie a partidei.
Astra încheie etapa a treia a play-off-ului pe locul 4, cu 25 de puncte, în timp ce Gaz Metan e codașă. Aflați la prima participare din istorie în play-off, ardelenii sunt pe ultimul loc, cu 24 de puncte.
VIDEO / Prima conferință a lui Uhrin din postura de antrenor al Gazului
Clasamentul din play-off
Astra - Gaz Metan, echipe de start
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu cele mai tari faze!
- Cardoso, fotbalistul oaspeților, a fost eliminat în minutul 40 după o intrare brutală, cu talpa înainte, comisă asupra lui Simion! Arbitrul Marcel Bîrsan i-a acordat „roșu direct”
Astra: Lazar - G. Simion, Graovac, Tamaș, Radunovic - Crepulja, T. Seto, Stahl - V. Gheorghe, Fatai, Budescu
Rezerve: Bolboașă, Dandea, M. Răduț, Al. Ioniță II, Balaure, Dima, Bruno, Alibec, Baicu
Antrenor: Bogdan Andone
Gaz Metan: Pleșca - Butean, Larie, M. Constantin, G. Moura - Chamed, Fofana - Ciocan, Cardoso, Velisar
Rezerve: A. Popa, R. Romeo, Droppa, R. Popa, Trif, Ely Fernandes, Drăghici, Nicula, Avrami
Antrenor: Dusan Uhrin
VIDEO. Dani Coman: „Problemele de la Astra sunt mai mici ca la alte cluburi”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat