Articol de Vlad Nedelea - Publicat sambata, 27 iunie 2020 20:24 / Actualizat sambata, 27 iunie 2020 20:49
Meciul dintre Sepsi și Viitorul e ultimul pentru Stefan Velev (31 de ani), unul dintre oamenii de bază ai covăsnenilor în ultimele două sezoane.
Bulgarul de 31 de ani nu și-a mai prelungit contractul și va pleca la finalul acestei luni. Mijlocașul central trecut și pe la Levski Sofia a primit înainte de începutul meciului un buchet de flori și un tricou cu numărul 61, adică numărul de meciuri adunate la clubul covăsnean. Velev e unul dintre cei mai apreciați jucători ai formației lui Leo Grozavu, echipă pentru care a punctat o dată. Velev e al doilea jucător care pleacă de la Sepsi în ultimele zile, după Barisic, fundașul central sosit la începutul acestui sezon.
Leo Grozavu, suspendat, dar tot A1
Leo Grozavu a fost trimis în tribune la meciul de cupă cu Poli Iași, așa că a fost suspendat pentru jocul contra echipei lui Hagi, club la care a și activat. Tehnicianul lui Sepsi a luat loc în tribuna din spatele băncii echipei sale. Absența suporterilor i-a permis să se facă ușor auzit, reușind să dea indicații fără prea mult efort. În absența lui Leo Grozavu de pe bancă, locul acestuia a fost luat de Robert Ilieș, secundul formației.
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Nu s-a putut abține! Postarea lui MM Stoica, după ce Dinamo a ajuns ultima în Liga 1