Articol de GSP - Publicat joi, 02 iulie 2020 14:52 / Actualizat joi, 02 iulie 2020 14:52
Finala Cupei din Danemarca, între Aalborg și Sonderjyske, scor 0-2, a fost întreruptă deoarece fanii echipei învinse nu au respectat distanțarea socială!
Meciul s-a disputat în condiții speciale, cu 1.450 spectatori - 725 ai fiecărei echipe - în tribune, pe arena „Blue Water” din Esbjerg. Fanilor li s-a cerut să respecte o distanță de 1 metru între ei, însă nu toți s-au supus.
Fanii au fost scoși din stadion
Un grup de fani ai lui Aalborg a refuzat să stea la distanță, ceea ce a cauzat o întrerupere de 14 minute a partidei! Înainte de minutul 30, arbitrul a decis să pună oprească temporar meciul, iar fanii în cauză au fost scoși din stadion, urcați într-un autocar și apoi trimiși acasă.
Sonderjyske a deschis scorul la scurt timp după, în minutul 38, prin Jacobsen. Același jucător a marcat și golul 2, în repriza a doua. Triumful din Cupă este primul trofeu major câștigat de Sonderjyske în istoria sa.
Rezumatul meciului și momentul în care partida a fost întreruptă
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat