Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 03 iulie 2020 11:01 / Actualizat vineri, 03 iulie 2020 11:03
Portarul Ospina a fost scos cu targa în Atalanta - Napoli 2-0, după ce colegul său Mario Rui l-a lovit la cap, fiind împins de Caldara. Fundaşul lui Napoli i s-a plâns arbitrului pentru atacul intenţionat, din fericire fără urmări.
Momente de panică aseară, în minutul 25 al partidei Atalanta - Napoli 2-0, cu David Ospina având şiroaie de sânge curgând pe faţă şi întins pe spate, după o teribilă ciocnire cu un coleg. Portarul columbian a fost rănit deasupra sprâncenei drepte, în urma loviturii primite involuntar de la Mario Rui, împins însă de Caldara la o minge trimisă dintr-o lovitură liberă pe Papu Gómez şi respinsă în faţă. Rana goalkeeperului oaspeţilor a fost cusută pe loc şi i s-a aplicat un bandaj la cap, fiind scos pe targă de pe teren şi schimbat, imediat, cu Meret.
"Stai liniştit, Kouli!"
Accidentul l-a înfuriat pe Koulibaly, care l-a acuzat pe stoperul bergamasc de intenţie şi i s-a plâns arbitrului Doveri: "Caldara este departe de minge şi el bagă alunecare? Ce înseamnă asta?". Centralul a încercat să-l potolească: "Kouli, Kouli, stai liniştit, Kouli!". Kalidou mai avea un pic şi îl lua la bătaie: "Dar se putea opri, a vrut să-i facă rău". Nici nu era prima oară când i se întâmpla lui Ospina. Pe 17 martie 2019, s-a lovit la cap într-un meci cu Udinese pe San Paolo, la fel a fost transportat la margine cu targa şi n-a mai putut continua.
La schimb pentru Ünder?
Acest sezon ar putea fi ultimul la Napoli pentru columbian. Directorul sportiv Giuntoli a negociat cu Roma, în ziua partidei de la Bergamo, transferul lui Cengiz Ünder. După modelul afacerii Manolas, l-a oferit la schimb pe Ospina sau pe Ounas, dar giallorossii vor bani, pentru că 20% din sumă merge la Başakşehir. Napoli şi-a luat adio de la Ligă prin eşecul de joi, putându-se concentra acum pe duelul cu Messi în returul "optimilor".
99 de goluria marcat Atalanta în acest sezon: 82 în Serie A (cel mai prolific atac!), 16 în Champions şi unu în Cupa Italiei
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Christophe Dugarry, prima reacție după afirmațiile incalificabile făcute la adresa lui Messi