Articol de Aurelian Botezatu, Liviu Manolache - Publicat sambata, 18 iulie 2020 08:48 / Actualizat sambata, 18 iulie 2020 08:56
CS Universitatea Craiova a spulberat complexul CFR și FCSB, dar Botoșaniul se anunță o piatră la fel de tare. N-au câștigat acolo nici ei, nici Cristiano Bergodi, iar moldovenii sunt mai motivați ca niciodată. Vor în Europa!
Craiova a adunat puncte și moral în două dueluri, cu CFR (3-2) și FCSB (2-1), pe care altădată le pierdea încă dinaintea primului fluier. Așa de mare era complexul oltenilor în fața celor doi granzi ai Ligii 1. Acum îi așteaptă un alt adversar pentru care, la el acasă, în Moldova, n-au avut antidot. Nici ei, 6 eșecuri și o remiză în campionat, și nici Cristiano Bergodi, antrenorul lor de azi.
De parcă ar veni Crăciunul
Tehnicianul italian a disputat 8 partide împotriva Botoșanilor, din care a câștigat doar două. A remizat tot de două ori, o dată în deplasare, și a ieșit șifonat de 4 ori, cu trei dintre eșecuri suferite în Moldova.
Inclusiv bilanțul său împotriva lui Marius Croitoru e negativ: 3 întâlniri, un succes, două înfrângeri. Cifrele explică și de ce Bergodi s-a arătat temător înaintea meciului de mâine, în vreme ce Croitoru îl așteaptă de parcă ar fi veni Crăciunul.
BOTOȘANI - CRAIOVA. Marius Croitoru: „Va fi mai ușor decât cu Astra"
„Pentru mine va fi mai ușor și cu Universitatea, și cu CFR Cluj decât a fost cu Astra. E mai ușor să pregătești meciuri împotriva echipelor care vor să joace, să câștige, decât în fața unor echipe care vin să se apere, cum a fost runda trecută, cu „autobaza" de la Giurgiu.
Sunt convins că Universitatea va veni să atace, să câștige, și nu să se apere, pentru că orice pas greșit o poate costa titlul. Or, mie îmi convine această situație, pentru că mie îmi place să antrenez atacul, să joc totul pe ofensivă. Am jucători buni, Botoșaniul este o echipă bună, Botoșaniul vrea să joace fotbal și vom juca totul pe cartea atacului", anunță cu tupeu Croitoru. Veritabilă declarație de război!
3 „galbene"au adunat Bancu și Nistor în play-off. Fiecare! Sunt la un avertisment distanță de suspendare
5 victorii consecutiveare Craiova în play-off, de la restartul campionatului
Aș vrea ca meciul cu Craiova să se termine cu 8 goluri marcate. Eu să dau șase și ei două. Vreau un meci deschis, să jucăm fotbal. Ai mei au prime de 80.000 de euro pentru fiecare loc în plus. Contează enorm pentru ei, în afară de prima obișnuită
O să vedeți că o să bat Craiova și o să o bat și pe CFR Cluj. Așa, ca să îi liniștesc și pe Dan Petrescu, și pe Mihai Rotaru. Avem nevoie de FCSB în Europa, dar să fiți ferm convinși că locul 3 nu îl prinde!
Marius Croitoru are o foame de joc, mi se pare un spectacol frumos numai când îl aud cum povestește. Copiii ăștia vor să aibă un blazon curat, vor să ajungă în Europa
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani, la Digi Sport
Atuul Craiovei: o pregătire fizică de top!
Dacă pe cineva mai miră cele 5 victorii la rând bifate de olteni de la restartul Ligii 1 sau faptul că le-au luat fața marilor favorite CFR și FCSB, o explicație este și pregătirea fizică fără cusur din perioada pandemiei. Acasă, în sala de forță și mai târziu pe teren, sub comanda preparatorului fizic Cornel Blejan, „leii" au ajuns la un nivel de top, evidențiat și de faptul că în toate meciurile disputate de la reluarea campionatului au marcat întotdeauna în repriza secundă.
Tocmai atunci când altora încep să le tremure genunchii, ei au avut puterea de a se mobiliza și de a le da lovitura de grație unor adversare chiar și în ultima secundă, cum s-a întâmplat cu Astra, pe „Oblemenco", când golul victoriei a venit în prelungirile partidei (90+1). Sau la Cluj, când Cicâldău i-a dat campioanei lovitura de grație în minutul 87.
Citește mai multe știri din Liga 1:
Bogdan Andone, reverență pentru jucătorii săi: „Jos pălăria!” » Ce a spus Dusan Uhrin Jr
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat