SPORTURI  »  HANDBAL  »  INTERVIU

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”

Ewgenija Minevskaja într-un moment de relaxare în aerul curat de munte Foto Marius Ionescu
Ewgenija Minevskaja într-un moment de relaxare în aerul curat de munte Foto Marius Ionescu

Articol de - Publicat luni, 27 iulie 2020 15:51 / Actualizat luni, 27 iulie 2020 17:09

Ewgenija Minevskaya are 27 de ani, e internațională germană din 2012 și vorbește despre moștenirea sportivă a părinților celebri, despre ce își dorește în carieră, se autodescrie în trei cuvinte puternice și povestește cel mai amuzant moment trăit pe un teren de handbal.

Zâmbetul o însoțește tot timpul, îi luminează chipul încadrat de suvițele blonde care mai scapă din strânsoarea cocului. Se bucură de această nouă experiență, doar a doua echipă în afara Germaniei la care va juca, și în cantonamentul de la Cheile Grădiștei caută să absoarbă cât mai mult, să se integreze în angrenajul care funcționează deja bine de câteva sezoane. 

Știe că a venit într-un loc cu tradiție în handbal, dar despre acest aspect cunoaște și ea destul de mult. Shenia, cum i se spune, vine dintr-o familie de sportivi celebri. Tatăl, Andrej, a cucerit aurul olimpic în 1992, la Barcelona, cu echipa CSI (Comunitatea Statelor Independente, formată din țări ale fostei Uniuni Sovietice), iar mama, Svetlana, e dublă campioană mondială cu URSS în 1986 și 1990. Născută în Belarus, la Minsk, „am fost doar un an acolo", spune râzând, a venit cu familia în Germania. Și acolo a deprins gustul pentru sport și pentru handbal.

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”
Shenia copil alături de tatăl ei, Andrej Foto Instagram

La Vâlcea a venit de la Brest, unde a stat un sezon. Din 2012 e componentă a naționalei Germaniei. Minevskaja a dezvăluit mai multe lucruri despre ea într-o discuție cu Gazeta, purtată de la Cheile Grădiștei, răspunzând într-o engleză veselă și într-un stil abrupt, hotărât. Aproape ca un foc continuu de întrebare-răspuns, în care atinge atât zona profesională, a carierei, cât și pe cea personală.

- Shenia, cum ai reacționat când ai fost contactată de oficialii de la Vâlcea?
- Am fost fericită să primesc această ofertă pentru că am jucat deja cu Brest împotriva celor de la Vâlcea și le-am perceput ca pe o echipă cu multă energie și spirit de luptătoare, mi-a plăcut acest lucru. 

- Ce știai despre Vâlcea înainte de a semna?
- Nu foarte multe lucruri, nu știam cât de micuț este orașul, mai fusesem doar o dată, atunci când am jucat, dar mi-a plăcut spiritul echipei.

- E prima echipă din Europa de Est la care joci, deși ești născută în această parte a continentului...
- Da, e adevărat, prima mea reacție a fost: sunt în Europa de Est! Dar m-am obișnuit, după primele două zile fusesem deja peste tot în oraș, plimbându-mă, privind, conectându-mă, aflând pe unde trebuie să merg ca să ajung acolo unde am nevoie. Acum îmi place.

- Ai întrebat pe cineva despre club?
- Pe câteva jucătoare, da, înainte să vin.

- Ce jucătoare?
- Nu trebuie să spun... (râde)

Fanii sunt ceva deosebit

- Primele impresii despre Vâlcea, despre România?
- E frumos, abia aștept să joc primul meci. În cantonament a fost uimitor, fanii au fost aici, Brigada noastra, a fost cu adevărat incredibil. Mi s-a făcut piele de găină, ceva atât de special. Știam cum e atmosfera de când jucasem contra lor, dar să avem asemenea fani, spectatori, de partea noastră, e ceva deosebit. 

- Părinții tăi au fost campioni, e dificil să gestionezi o asemenea tradiție?
- Aș spune că nu pentru că de când eram copil, ambii au spus că asta e viața ta, poți să alegi ce vrei, dacă vrei să joci handbal, fă-o, dacă îți dorești altceva, poți să faci ce vrei. Uneori e greu, alteori e bine, așa că e un mix din toate.

- În Bundesliga, ai fost golgeter o dată, la Brest ai jucat mai mult în apărare. Ce preferi, atacul sau defensiva?
- Ambele. Nu am o preferință anume, pentru mine handbalul înseamnă spirit de echipă, să jucăm împreună, jocul în totalitatea lui.

Precauție înainte de meci

- Înaintea unui meci, cam cât timp îți ia să te pregătești?
- Depinde de ora la care jucăm. Am grijă să mănânc cu 4-5 ore înainte de meci, doar atât, altceva special nu fac.

- Poți să dormi înaintea unui meci important?
- Înainte, da, problema e după pentru că trebuie să te calmezi, să scapi de adrenalină. 

- Indiferent dacă echipa ta câștigă sau pierde...
- Da, nu contează.

A încercat tenis și taekwondo

- Ce alte sporturi ți-ar plăcea să practici dacă nu ar fi handbalul?
- Când eram mică am făcut puțin tenis și taekwondo, dar numai ca să văd cum sunt. Nu mi-au plăcut, așa că m-am întors la handbal. 

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”
Ewgenija Minevskaja în timpul unui antrenament de la Cheile Grădiștei Foto Marius Ionescu

- Cel mai frumos moment al carierei?
- Să câștig Cupa Germaniei în 2017, cu HC Leipzig. 

- Și cel mai dificil?
- Nu pot să mă opresc la unul singur care să-mi vină în minte.

- Obiective în handbal?
- Să progresez cât pot de mult în fiecare zi și să câștig tot ce se poate cu echipa mea.

- Ce faci când ești nervoasă pe teren?
- Încerc să mă calmez și să mă gândesc la momentele bune. 

- Ai vreun idol în handbal?
- Nu chiar un idol, dar mă gândesc la părinții mei, pentru că au obținut foarte mult în carierele lor și totuși au rămas cu picioarele pe pământ. 

„Cum o vom opri pe Neagu"

- Veți juca împotriva României la Campionatul European. Va fi un plus pentru tine, acum, că vei evolua în campionatul României?
- Poate, sper.

- Ce crezi despre echipa României?
- Este o echipă foarte puternică, cu multe jucătoare foarte bune, trebuie să ne gândim cum vom juca împotriva lor și cum o vom opri pe Neagu.

- Ai mai jucat contra României?
- Da, de multe ori, inclusiv aici am venit la turnee, la Trofeul Carpați. 

- Ai avut mai multe numere pe tricou. Reprezintă ceva pentru tine?
- În mod normal, 13 este numărul meu. Am mai avut 14, 23... 23 la Leipzig fiindcă 13 era deja luat, la echipa națională am avut 32, din același motiv, celelalte erau atribuite. La Vâlcea însă voi avea 13, era disponibil!

- Știi alte jucătoare care să joace cu 13? Eu știu câteva, Gorbicz, de exemplu...
- A, da? Nu m-am gândit la asta.

Fără frică

- O situație, scor egal, 7 metri pentru echipa ta, iei mingea?
- Da! 

- Fără frică?
- Am făcut-o deja de câteva ori.

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”
Shenia are grijă să-și întrețină forma fizică Foto Instagram

- De ce gen de portar ți-e cel mai teamă?
- Nu pot să spun, nu cred că există un tip sau altul de portar. În Germania, am avut un portar în fața căruia îmi era greu să joc, dar acum s-a retras.

- Cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o în cariera ta?
- M-am gândit la un moment dat să schimb clubul, dar acum nu o mai văd ca pe o greșeală pentru că am învățat și am crescut, ca persoană, din acea decizie. Așa că, în opinia mea, totul a mers așa cum a trebuit.

- Te superi dacă o colegă îți face o farsă?
- Nu, e amuzant!

- Antrenorul ideal pentru tine?
- Cel care ne ajută să progresăm, individual și ca echipă, să spună clar ceea ce vrea, apoi să lase echipa să joace și să-i fie acolo, alături, tot timpul.

Început cu autogol!

O întâmplare amuzantă din cariera germancei? E legată chiar de începuturi, iar Shenia o povestește râzând. „Primul meu gol... nu a fost în poarta echipe adverse... am luat mingea și am început să driblez, dar spre poarta noastră. Toată lumea țipa, «Nu, nu!», iar eu am crezut că îmi strigă să arunc la poartă, așa că am înscris un autogol. Așa am început!", a descris ea curiosul episod. Explicabil însă pentru că, întrebată câți ani avea, răspunsul a fost „vreo 6...".

160 de goluria înscris Ewgenija Minevskaja până acum pentru echipa națională a Germaniei

Familie, modestie, ciocolată și mici superstiții

Shenia a deschis un pic ușa spre viața ei dincolo de terenul de handbal, vorbind despre preferințe, frici și obiceiuri

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”
Shenia oferă un zâmbet fanilor ei de pe Instagram

- Descrie-te în cinci cuvinte.
- Curioasă, legată de familie, emoțională. Trei sunt de ajuns.

- Cum este Shenia pe terenul de handbal?
- Sunt o luptătoare, îmi place să joc pentru echipă și să las mingea să vorbească. 

- Dar în afara terenului?
- Îmi place să fiu de ajutor, să fiu într-o atmosferă bună, cum am și găsit. Mă simt bine aici.

Bate în lemn

- Ai superstiții?
- Da, am câte ceva, de la mama mea. De exemplu, dacă vorbești despre accidentări, trebuie să bat în lemn de trei ori, lucruri de genul acesta.

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”
Împreună cu mama ei, Svetlana Foto Instagram

- De ce ți-e frică în viață?
- Să-mi pierd familia.

- Numește trei lucruri pe care îți place să le faci în afară de handbal.
- Să mă întâlnesc cu prietenii, să ies afară cu câinele meu și să petrec timp cu familia. 

- Câinele este aici, cu tine? Sau îl vei aduce?
- Nu, rămâne în Germania.

Familia pe primul loc

- Îți place să gătești? Ce anume?
- Da, gătesc orice, de la lasagna la prăjituri.

- Ai vreun tatuaj?
- Am mai multe, cinci, micuțe, fiecare cu semnificația lui.

- Câți copii ți-ai dori?
- Încă nu mă gândesc foarte mult la asta, dar în momentul acesta aș spune unul pentru că și eu sunt copil unic.

- Băiat sau fată?
- Fată.

- Ți-e frică să zbori?
- Nu.

- Vacanță la mare sau la munte?
- Categoric, la mare, cu mult soare.

- Locul cel mai frumos în care ai fost în vacanță?
- Thailanda. 

A găsit bărbatul ideal

- Ce urăști cel mai mult?
- Minciunile.

- Cum arată bărbatul ideal pentru tine?
- L-am găsit deja... Știe să mă facă să zâmbesc, are o inimă mare, e politicos.

- Bogat?
- Nu contează!

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”
Ewgenija Minevskaja într-un moment tandru cu iubitul ei Foto Instagram

- Îți place să dormi?
- Da, când nu ai nimic de făcut, cea mai bună recuperare este să dormi. Până pe la 10 e OK.

- Cum sărbătorești când înscrii un gol?
- Țip și fug înapoi în apărare.

Nu se simte vedetă

- Te consideri o vedetă?
- Nu, de ce aș face-o?

- Pentru că ești o jucătoare bună, componentă a echipei naționale, ești o femeie frumoasă...
- Tot nu...

- Cât timp petreci într-un magazin, la cumpărături?
- Depinde, dacă am timp liber, îmi place să stau mai mult, să studiez, așa că nu mă uit la ceas.

- Cumperi lucruri speciale?
- Merg la cumpărături doar când am nevoie de ceva.

- Cât timp petreci în fața oglinzii?
- Poate 15-20 minute, nu mă uit niciodată la ceas. Depinde... dar dacă mă machiez, cam 20 de minute.

- Care e mâncarea ta preferată?
- Risotto.

- Ce nu poți să refuzi?
- Ciocolată! Orice fel de ciocolată. Pot să mănânc una întreagă odată.

Ewgenija Minevskaya, fiică de campioni olimpici și mondiali: „E frumos la Vâlcea, abia aștept să joc primul meci!”

Citește și alte știri din handbal

Maren Aardahl, noua handbalistă de la SCM Rm. Vâlcea: „Sunt dură, muncitoare, cer mult de la mine!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (1)
ceaiuri
ceaiuri  •  27 Iulie 2020, 21:23

un transfer reusit(in schimb o..colega o sa devina rezerva)cred ca poate avea un an peste Neagu(goluri inscrise si faza de aparare)se adapteaza repede...iar covidul se pare ca si-a facut datoria....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează