Articol de Ovidiu Minea - Publicat miercuri, 12 august 2020 17:02 / Actualizat miercuri, 12 august 2020 19:36
Daniel Pancu (42 de ani) a fost prezentat astăzi ca antrenor principal al Politehnicii Iași, unde a schimbat sloganul clubului.
Născut și format la Iași, la fel ca președintele Ciprian Paraschiv, Pancone a pus pe fulare ”Ieșeni pentru Poli”. Fostul mare internațional a fost foarte emoționat la reîntoarcerea la echipa la care s-a format ca jucător: ”Nu am pus geană pe geană noaptea trecută! Am aceleași senzații pe care le aveam înaintea meciurilor naționalei sau a celor din Champions League! Poli Iași, clubul care m-a format, mi-a oferit acum o șansă importantă. Președintele Paraschiv m-a convins să vin aici. Cred că e un nebun frumos, ca și mine, mi-a zis că în doi-trei ani putem ajunge în cupele europene”.
Pancu, mesaj pentru fani: „Vaslui e cât un cartier al Iașiului, nu putea să fie rivala lui Poli”
Pancone și-a cerut scuze ultrașilor care l-au acuzat că a jucat la Vaslui, spunând că a fost refuzat de Poli în două rânduri.
„Din 1996, când am plecat de la Poli, mi-am dorit să mai joc pentru Iași. De două ori dorințele mele nu au coincis cu planurile conducătorilor ieșeni... A apărut varianta Vaslui, am mers acolo pentru că eu nu am considerat niciodată că Vasluiul, care e cât un cartier al Iașului, poate fi rivala Politehnicii! Apoi, când am ajuns în Copou în ultimii ani, am auzit lucruri foarte urâte la adresa mea. Nu înțelegeam de ce, pentru că eu cred că am reprezentat Iașiul cu cinste mereu, apoi am aflat de Vaslui. Nu am răspuns nimănui. Totuși, dacă suporterii consideră că am greșit, eu îmi cer scuze”.
0 goluria marcat Daniel Pancu în scurta perioadă petrecută la Vaslui, în 2010
De ce a plecat de la Rapid
Pancu a anunțat de ce a plecat din Giulești: ”Îmi doresc foarte mult să antrenez”. Faptul că a găsit un club cu datorii de peste 1,3 milioane euro, care mai are 12 jucători sub contract, unii dintre aceștia urmând a fi dați afară, nu-l sperie pe idolul Rapidului. ”Peste tot sunt probleme. Nu pot să promit play-off. Dacă însă se vor rezolva mici probleme financiare, promit că nu veți mai vedea la Poli jucători blazați, plafonați și Iașul nu va avea emoții mari legate de menținerea în elită”.
Pancu, refuzat de Iencsi
Pancu este în căutarea unui antrenor cu licență PRO. „Îmi doresc un antrenor care știe să lucreze cu fundașii” a spus Pancone, care a precizat că prima sa opțiune a fost Adrian Iencsi, actualul antrenor al Rapidului. În Copou Pancu va colabora cu fostul preparator de la Rapid, Daniel De Castro Reyes, și antrenorul de portari Benone Dohot.
Pancu, prezentat de Paraschiv și Chirica
Primarul Iașiului crede că Rapid promova cu Pancu antrenor! Pe lângă Paraschiv, sosirea lui Pancu a fost salutată și de primarul Iașului, Mihai Chirica. Acesta a spus că ”Rapidul mai avea o șansă de a promova dacă Pancu rămânea antrenor!” și a anunțat că va încerca să preia echipa la municipalitate.
Paraschiv a spus că prin venirea lui Pancu ”Poli capătă identitate”. ”Daniel, cel mai bun produs al fotbalului ieșean, a lăsat o situație stabilă și a venit la un club cu multe probleme. Venirea lui m-a convins și pe mine să nu renunț! Dacă Primăria concretizează plata celor două luni de salarii pe stare de alertă și demarează programul de mentoring, avem șansa de a salva fotbalul ieșean. Pancu are prime doar pentru cupele europene și câștigarea campionatului, însă obiectivul nostru principal este crearea unei echipe frumoase” a mai spus șeful lui Poli.
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor