Articol de GSP - Publicat joi, 03 septembrie 2020 15:48 / Actualizat joi, 03 septembrie 2020 15:59
FC U Craiova 1948 se află într-o situație delicată înaintea debutului oficial în noul sezon al Ligii 2.
Oltenii antrenați de Nicolo Napoli joacă sâmbătă, ora 20:00, în deplasare cu Chikszereda, și până astăzi nu aveau în lot un portar valid. Cei 3 goalkeeperi ai Craiovei, Sorin Mogoșanu (27 de ani), Robert Popa (17) și Mario Enache (17) au fost depistați pozitiv cu COVID-19 la testele efectuate înaintea primei etape, fiind printre cei 6 jucători infectați din lot.
Clubul finanțat de Adrian Mititelu a reușit în regim de urgență să-l legitimeze pe Federico Taborda, un portar argentinian de 31 de ani, liber de contract de la 1 ianuarie, după aventura în Slovacia, la gruparea de primă ligă FK Senica. El e cotat pe transfermarkt.de la 175.000 de euro și a semnat pe un an, cu posibilitate de prelungire. Un alt transfer oficializat joi de craioveni este și Alexandru Munteanu (18 ani), mijlocaș stânga împrumutat pe un sezon de la FC Voluntari.
FC U Craiova 1948 a anunțat și că nu au mai fost descoperite noi cazuri de coronavirus la nivelul lotului după ultimele testări, astfel că va putea disputa partida de sâmbătă, de la Miercurea Ciuc, respectiv restanța din prima etapă cu Ripensia, reprogramată pentru miercuri.
Citește și alte știri despre FC U Craiova 1948:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat