FOTBAL  »  Superliga  »  STADION

Unic în lume: primarul din Târgoviște a inaugurat mai întâi suprafața de joc a unui stadion nefăcut. Specialiști: „Cred că glumiți, ne scărpinăm invers”

Primarul Daniel-Cristian Stan prezintă stadiul lucrărilor de la arena din Târgoviște
Primarul Daniel-Cristian Stan prezintă stadiul lucrărilor de la arena din Târgoviște

Articol de , - Publicat sambata, 26 septembrie 2020 10:00 / Actualizat sambata, 26 septembrie 2020 11:40

În mod normal, montarea gazonului e ultima etapă în ridicarea unei arene. E același stadion cu probleme, despre care ziarul a scris încă din ianuarie, când oamenii aceluiași primar Daniel Stan au pus la cale o regie prin care lucrările ar fi fost în toi, însă au plecat acasă după ce Libertatea a terminat filmarea.

Chindia Târgoviște s-a salvat de la retrogradarea în liga secundă, însă evoluează, în continuare, departe de casă. Chiar dacă în ianuarie se promitea că arena „Eugen Popescu” va fi gata înainte de alegerile stabilite atunci pentru vară, la mijlocul lunii septembrie există doar un element în plus. Suprafața de joc veche a fost scoasă și schimbată. 

Motiv perfect pentru Cristian Stan, aflat în campanie electorală pentru un nou mandat de primar, să prezinte, într-un videoclip, că „lucrările sunt în toi” și „se udă terenul în vederea plantării gazonului”.

Doar că tribunele sunt la nivelul de la începutul lui 2020:

Pe dos față de Steaua

Pe lângă gazon, primarul Stan recunoaște că lucrările la fundație nu sunt încă gata, că abia în momentul filmării noului clip se pregătește reabilitarea tribunei vechi, nedemolate, și că în curând se va începe forajul pentru instalarea nocturnei!

Iată, în ciuda tuturor scepticilor, lucrările sunt în plină desfășurare. Și nu se vor mai opri!” - Daniel Cristian Stan, primar Târgoviște, în videoclipul postat săptămâna trecută

Montarea suprafeței de joc este, în mod normal, ultima etapă din cele necesare pentru finalizarea unui stadion. Un exemplu elocvent este cel al noului stadion Steaua. Ordinul de începere a lucrărilor de execuţie a fost emis pe 25 februarie 2019, iar lucrările au început imediat după.

Gazonul a fost montat abia în august 2020, când tribunele erau finalizate, ba trecuseră deja 6 luni de la montarea scaunelor.

Gazeta a consultat un specialist

Pentru a lămuri situația confuză de la Târgoviște, GSP l-a contactat pe Călin Simuț, un inginer constructor care a părăsit România în 2005 și s-a stabilit în Polonia, acolo unde construiește stadioane pentru numeroase țări de pe continent. Absolvent al Facultății de Construcții și Arhitectură din Timișoara, Simuț a rămas surprins de găselnița autorităților locale din Târgoviște.

„În mod normal, ei greșesc dacă la Târgoviște se începe cu gazonul, iar apoi cu structura. Din punctul nostru de vedere, credem că e greșit. Dacă au început întâi cu gazonul, apoi cu restul, cred că ne scărpinăm după ureche!

Lucrările de la gazon durează câteva zile, dar cum o ieși iarba...Dumnezeu știe! E obligatoriu să joace meciurile acolo, sunt abonamente plătite acolo? Dacă echipa joacă altundeva, să se înceapă cu gazonul e ceva de genul: «hai să ne scărpinăm invers»”, ne-a declarat Călin Simuț.

Un alt inginer, care a insistat să nu-și divulge identitatea, a crezut că întrebarea reporterului Gazetei e o glumă!

„Ăstea sunt glume?! Nu cred chestia aceasta, că au pus întâi gazonul. Ce Dumnezeu s-a întâmplat acolo? Eu am crezut că o spuneți în glumă. Cum Dumnezeu să mai construiești apoi celelalte lucruri? N-o să te învârți cu utilaje pe-acolo? Aduci una-alta, cife de beton, materiale. E ceva de logică elementară, nu pare normal”.

Regia din ianuarie și problemele de la Târgoviște

În ianuarie, Libertatea s-a deplasat la Târgoviște pentru  a vorbi despre problemele arenei chiar cu primarul Cristian Stan.

  • La ora 10:00, nu era nimeni pe șantier, deși „aici se muncește 10 ore pe zi”, după spusele constructorului. O oră mai târziu, când a sosit Libertatea, arena era plină de lucrători. Toți au plecat la maximum 45 minute după interviul cu primarul Daniel Stan, la 14:00.
  • Atunci, în ianuarie, Libertatea intrase în posesia unor documente care arătau că cel puțin trei obiective de stat, aflate în construcție, erau ridicate pe expertize falsificate, cel acuzat fiind chiar unul dintre prodecanii Universității Tehnice de Construcții București, Daniel Stoica.
  • Licitațiile erau câștigate de firme care nu aveau experți angajați, ci colaborau cu intermediari. Mai apoi, intermediarii veneau cu documente parafate și ștampilate de un expert real, pe nume Anton Chirică. Chirică susține însă că i-au fost furate identitatea, semnătura și ștampila.
  • Printre cele trei obiective cu expertize falsificate se regăsea și arena din Târgoviște.

Citește și:

Statul român plătește 7 milioane € pe o arenă construită cu expertiză falsificată!

Investigație Libertatea » Noi dezvăluiri despre neregulile de la stadionul din Târgoviște: „Au înnebunit când le-am zis că trebuie demolat tot”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (35)
103556593955789
Clau Alex Berdei  •  26 Septembrie 2020, 16:14

Nu-i bai.Il votam din nou ,ca noua ne place prostia.

115486966066476
Edi Girnita  •  26 Septembrie 2020, 15:57

Oricum,el este onorific primar,nu are prestanță și nu ia decizii.Altii sunt in spatele primarelui marionetă, oameni cu relații, bani și influența.El,săracu, e băgat la înaintare,cum se spune pe la noi.In schimb,ai place să vorbească fara acoperire,sa mintă și mai ales sa promită .Și culmea este că mulți idioți al cred, mai ales psd-isti de-ai lui.

theunderdog
theunderdog  •  26 Septembrie 2020, 15:35

Romanian style. It's a Romanian thing. Asta e tara in care traim.

Vezi toate comentariile (35)
Comentează