Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 29 septembrie 2020 11:06 / Actualizat marti, 29 septembrie 2020 11:52
Antrenorul Bolognei, Sinișa Mihajlovic, care s-a vindecat recent de virus, acuză: „Era previzibil să reapară cazuri o dată cu răcirea vremii. Și noi am jucat cu Milan care a avut doi jucători pozitivi".
Și în Serie A se înmulțesc cazurile de coronavirus. După Torino, Milan și Sampdoria, la Genoa a explodat infecția! Un focar COVID-19 s-a descoperit la echipa lui Rolando Maran. Nu doar Perin și Schöne sunt pozitivi, ci încă nouă jucători ai Grifonului plus trei din stafful tehnic. Iar cinci dintre aceștia au fost duminică în teren contra lui Napoli pe San Paolo. „Acum pricep de ce au luat șase goluri! Sper că nu s-au contagiat și adversarii", a spus Sinișa Mihajlovici, trecut recent prin boală.
Antrenor Bologna: „Trebuie să fim mai atenți"
Doar unul din cei infectați are simptome, tuse și febră, dar toți cei depistați cu COVID-19 au intrat în carantină. Jucătorii lui Napoli așteaptă acum cu teamă rezultatele testelor. Antrenorul Bolognei a avertizat asupra pericolului extinderii virusului, după 4-1 în derbyul cu Parma:
„Era previzibil să reapară destule cazuri, o dată cu răcirea vremii. Și noi am jucat cu Milan, care a avut doi jucători pozitivi, Rui Duarte și Ibrahimovici, dar e bine că am scăpat toți. În Italia sunt mai severi decât în alte țări și te declară pozitiv cu o doză mică de virus. Am pățit-o și eu, puteam ieși mai devreme de la izolare. Trebuie să fim mai atenți". Meciul Torino - Genoa de sâmbătă e în mare pericol.