Articol de GSP - Publicat marti, 06 octombrie 2020 18:05 / Actualizat marti, 06 octombrie 2020 18:40
Alberto Florin Chelu (35 de ani), ex-atacant în Liga 2 la Dacia Mioveni, a fost vedeta episodului 13 din „Chefi la Cuțite”, difuzat luni pe Antena 1.
Bucătarul a pregătit o rețetă de cod poșat cu edamame, piure de mazăre și fenicul, prin care i-a dat gata pe cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.
După ce i-au gustat preparatul, jurații i-au dat lui Alberto cele trei cuțite care-l trimiteau automat în runda următoare. Totuși, Florin Dumitrescu a venit apoi în culise și i-a oferit Cuțitul de Aur, distincția maximă, care-l trimite pe Alberto direct în battle-uri, în echipa lui Dumitrescu.
Înainte de a deveni bucătar, Alberto Chelu a fost fotbalist. Născut la Pitești, acesta a jucat la Dacia Mioveni în perioada 2004-2006, în Liga 2, sub comanda lui Iordan Eftimie.
„Am jucat fotbal, de la 10 ani. Am jucat la Dacia Mioveni în Divizia B. Eram atacant și am înscris ceva goluri. Am promovat în prima divizie, dar nu am apucat să joc. Cei de acolo au vrut să mă împrumute la altă echipă, iar eu nu am vrut, fiind încăpățânat. Am vrut să-mi iau actele și să încetez contractul. Am fost în Spania și Elveția, dar m-am întors acasă. Am ales bucătăria pentru că îmi place să gătesc. Acum lucrez în Anglia, într-un local cu specific franțuzesc”, a spus Alberto Chelu la Antena 1.