Articol de GSP - Publicat marti, 13 octombrie 2020 17:36 / Actualizat marti, 13 octombrie 2020 17:42
Fostul internațional Ciprian Marica, în prezent patron al clubului Farul Constanța, a acceptat invitația directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, de a participa la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de pe GSP.RO.
Acesta a vorbit despre problemele cu care se confruntă fotbalul românesc și echipa națională, dar crede că știe cum România își va putea rezolva unele dificultăți pe care le întâlnim în viața unei echipe.
"Am jucat pe cel mai greu post. După părerea mea atacantul are cea mai grea meserie și are nevoie de antrenor personal și specializare separată. Așa cum are nevoie și portarul! Am spus de multe ori pentru că atacanții chiar au nevoie de antrenor special pentru ei. Asta dacă ai un buget pentru asta. Știu că sunt alte cheltuieli, dar echipele mari ar trebui să facă asta. De exemplu, am vorbit cu Huntelar și mi-a zis că cei de la Ajax i-au prelungit contractul cu încă un an de zile și își doresc de la el să rămână și să facă antrenamente specifice cu atacanții echipei", a spus Marica în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.
"Copiii sunt furați de acest univers din jurul lor"
Întrebat că inclusiv jucătorii din generația sa n-a avu rezultate, Marica a punctat: "Faptul că acum avem mai mult acces la informații, mult mai deschiși la nou, la tot ce se întâmplă în jurul nostru, copiii sunt furați de acest univers din jurul lor. D-aia nu mai există aceeași focusare și concentrare pe ceea ce faci, precum cea a celor din Generația de Aur. Aveau câteva opțiuni și fotbalul era prioritar. Acum avem acces la multă informație, la foarte multe lucruri și ne este distrasă atenția de la fotbal".
Ciprian Marica a comentat și un episod inedit din carieră, pe care l-a trăit sub comanda lui Victor Pițurcă. "Noi am înțeles greșit libertatea și-mi aduc aminte că domnul Victor Pițurcă ne spunea că percepția asta a libertății este prost înțeleasă de către noi. Libertatea se oprește când intervine libertatea celuilalt. Noi ne credem de multe ori că suntem buricul pământului și totul se învârte în jurul nostru. Aici e o mare problemă și-am înțeles-o greu și rău", a povestit Marica.
"Copiii noștri sunt educați astăzi și vreau să cred că au încredere în ei. Mie mi-a lipsit asta sau generației mele. Plecam de acasă cu învățăturile alea «Capul plecat sabia nu-l taie», «Mama nu vorbi tu despre tine lasă-i pe ceilalți». Eu am simțit asta și vrea sa cred ca am fost ultima generație care a pătimit din cauza asta. Vrea ca copiii noștri să aibă curaj și o altă abordare de învingător"
Ciprian Marica, fost atacant
Match Preview România - Austria » Toate detaliile înaintea meciului de la Ploiești
CITEȘTE ȘI:
Gazeta are raportul de joc » Ianis Hagi, ZERO în Norvegia! Cifrele îi dau dreptate lui Mirel Rădoi