Articol de GSP - Publicat marti, 27 octombrie 2020 18:06 / Actualizat marti, 27 octombrie 2020 18:45
Mihai Rotaru, patronul CS Universității Craiova, afirmă că-și doreste ca echipa lui Adrian Mititelu, conducătorul celor de la FC U Craiova 1948, să joace pe „Ion Oblemenco”.
- CS Universitatea Craiova este lider în Liga 1 după 8 runde, cu 21 de puncte acumulate;
- De asemenea, lider este și FC U Craiova 1948, în Liga 2 - 20 de puncte din 8 partide.
„Sunt un fan al accesului lui Adrian Mititelu pe «Ion Oblemenco». N-am nimic împotrivă. Dacă ar fi după mine, l-aș promova acum în Liga 1. Dar una e să ai un buget de 700.000 de euro, 800.000 - 1 milion în Liga 2 și alta e să promovezi în prima divizie. În Liga 1, fără 7 milioane de euro aportul tău, nu ai ce să faci!
În oraș nu e confuzie, lucrurile sunt foarte clare. Pe plan național e confuzie. Echipa lui Mititelu are suporteri, iar noi o respectăm. Vă dați seama ce va fi cu ei în Liga 1, spectacol, 30.000 de oameni în tribune”, a declarat Rotaru la „Digi Sport Special”.
VIDEO Adrian Mititelu: „99% vom juca pe «Oblemenco!»”
FC U Craiova 1948 a reușit să învingă Petrolul Ploiești cu 1-0, în derby-ul rundei #9 din Liga 2. După meci, Adrian Mititelu a vorbit și despre stadionul „Oblemenco” și un posibil duel cu CS Universitatea Craiova în Cupa României.
Avem promisiunea celor două partide care au câștigat majoritatea în consiliul local că din noiembrie sau decembrie vor schimba acea hotărâre și vom juca pe Oblemenco. Noi suntem 99% încrezători că în retur vom juca acolo. Noi din 2018 suntem în pribegie, mereu suntem pe drumuri. Am jucat la Severin și la Târgu Jiu și am simțit lipsa suporterilor.
Ar fi interesant un duel cu cealaltă echipă din Craiova în Cupa României, dar nu ne dorim. Ei sunt deocamdată o echipă puternică și nu ne comparăm noi cu ei, dar la anul cred că ne vom putea compara. Nu e ceva rău că în Craiova este o altă echipă, dar să nu se mai folosească de numele și de istoria noastră. Ei au întrat pe ușa din dos și se folosesc de istoria noastră. Este urât.
Adrian Mititelu, patron FC U Craiova 1948
Citește mai multe știri de actualitate:
Să râdem cu Dan Nistor » Cum și-a botezat mijlocașul oltenilor noul coleg :)