Articol de GSP - Publicat marti, 10 noiembrie 2020 15:02 / Actualizat marti, 10 noiembrie 2020 15:29
Mirel Rădoi (39 de ani) are 3 fundași dreapta la dispoziție pentru următoarele meciuri ale României: Vali Crețu (FCSB, 31 de ani), Cristi Manea (CFR Cluj, 23) și Vasile Mogoș (Chievo Verona, 28).
- Programul naționalei:
11 noiembrie: România – Belarus (amical) – 19:00, “Ilie Oană” Ploiești, Pro X
15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Națiunilor) – 21:45, “Arena Națională” București, Pro TV
18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Națiunilor) – 21:45, Windsor Park Belfast, Pro TV
Primii doi au cele mai mari șanse la titularizare, cel puțin în partidele din Liga Națiunilor, unde se află la bătaie locul în Liga B. Iar Ioan Ovidiu Sabău, 52 de ani, nu are niciun dubiu. Potrivit fostului mare internațional, varianta potrivită este Cristi Manea, tânărul fundaș dreapta de la CFR Cluj.
„Nu cred că Creţu e mai bun decât Manea. Manea e mai tânăr, are mai multă experienţă la lotul naţional. E un experiment cu Creţu la naţională, îl văd mult mai valoros şi de viitor pe Manea”, a declarat Sabău la Look Sport.
Manea nu a fost inclus pe lista inițială a convocaților, însă accidentarea lui Vlad Chiricheș l-a determinat pe Rădoi să îl cheme pe fundașul de bandă la lot.
Cum ar putea arăta România cu Belarus
GSP vă prezintă o echipă probabilă a României pentru meciul cu Belarus. Rădoi va opta, cel mai probabil, pentru o formație 4-3-3 cu următorii componenți:
Tătărușanu - Crețu, Nedelcearu, I. Cristea, Camora - Bicfalvi, R. Marin, Maxim - Man, Alibec, Fl. Tănase
28,27 anieste media de vârstă a acestui „11”
Lotul convocat de Mirel Rădoi:
Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 72/0), David Lazar (Astra Giurgiu, 0/0), Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 1/0);
Fundași: Cristian Ganea (Aris Salonic, 5/0) Valentin Crețu (FCSB, 0/0), Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 1/0), Iulian Cristea (FCSB, 1/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Mario Camora (CFR Cluj, 1/0), Bogdan Mitrea (Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0/0);
Mijlocași: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Alexandru Albu (UTA Arad, 0/0), Dennis Man (FCSB, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
Atacanți: George Pușcaș (Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 15/2).
VIDEO. Mirel Rădoi a vorbit despre absențele lui Chiricheș și Keșeru + Cum plănuiește să-l oprească pe Haaland
Citește mai multe știri despre echipa națională:
Răspunsul lui Mirel Rădoi când a fost chestionat despre plecare: „Așteptam întrebarea asta”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat