SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA NAȚIONALĂ / RAPID-MĂGURA CISNĂDIE 19-19

Rapid nu a putut să o bată pe Măgura Cisnădie nici cu antrenorul naționalei Spaniei pe bancă!

Albertina Kassoma, pivotul angolez, în luptă cu poloneza Lisewska FOTO Sabin Malișevschi
Albertina Kassoma, pivotul angolez, în luptă cu poloneza Lisewska FOTO Sabin Malișevschi

Articol de - Publicat joi, 12 noiembrie 2020 21:33 / Actualizat joi, 12 noiembrie 2020 23:26

Vicecampionul mondial Carlos Viver nu a reușit să aducă prima victorie în Giulești. Al treilea egal în șase etape pentru Rapid, 19-19, care e abia pe locul 14.

Carmen Amariei a fost dată afară de la Rapid după doar 5 etape. A fost adus Carlos Viver, tehnicianul naționalei Spaniei, cel care le-a dus pe iberice pe locul 2 în lume anul trecut. El și-a făcut ieri debutul în Sala Polivalentă într-un meci cu Măgura Cisnădie, o echipă arțăgoasă, care a terminat mereu, în ultimii ani, în partea de sus a clasamentului.

Rapid nu a putut să o bată pe Măgura Cisnădie nici cu antrenorul naționalei Spaniei pe bancă!
Carlos Viver le dă indicații fetelor de la Rapid în spaniolă, iar rolul de translator îl are antrenorul cu portarii, Mihaela Ciobanu FOTO Sabin Malișevschi

La pauză sunt pe podium

Rapid a început mai bine, a condus în permanență, dar nu a reușit să se desprindă decisiv. Echipa antrenată de Alexandru Weber a luptat pentru orice balon și a stat în apropierea adversarului în primele 30 de minute. A fost 11-9 la pauză, dar asta nu însemna nimic. De altfel, în cele 6 etape de până acum, Rapid a condus de patru ori la pauză, iar la final abia a reușit să scoate trei rezultate de egalitate. "Nu știu ce se întâmplă cu noi, jucăm bine 40 de minute, dar apoi nu știm să gestionăm finalurile de meci", spune și Eliza Buceschi, centrul echipei bucureștene.

Final cu scântei

În partea a doua, Măgura Cisnădie a jucat mult mai bine, a revenit de la 9-12 și a egalat la 14, pentru ca imediat să ia și prima dată conducerea, 15-14. Niciuna dintre echipe nu a mai condus la mai mult de un gol, fiind ca un joc de șah între antrenorii Carlos Viver și Alexandru Weber. De la 19-19, în minutul 54, nicio echipă nu a mai reușit să înscrie, deși au avut multe situații favorabile. Franțuzoaica Julie Foggea a scos miraculos, de lângă bară, aruncarea polonezei Lysewska, în ultimul minut, și a salvat un punct pentru Rapid. Foggea a fost, de altfel, omul meciului pentru Rapid, având nu mai puțin de 13 intervenții. De partea cealaltă, joc bun pentru Sylvia Lisewska (8 goluri).

Tehnicieni mulțumiți

"Am fi putut câștiga, cred că ratările noastre de unu la unu cu portarul advers au făcut diferența. Consider că am pierdut două puncte, dar în situația dată sunt mulțumit și cu egalul", a declarat antrenorul Măgurii, Alexandru Weber. Și Carlos Viver era la final satisfăcut de jocul echipei sale. "Apreciez fetele pentru angajament, pentru determinare. Nu am avut timp să facem decât șapte antrenamente împreună, dar veți vedea un Rapid schimbat în următoarea perioadă", a declarat Viver.

Rapid nu a putut să o bată pe Măgura Cisnădie nici cu antrenorul naționalei Spaniei pe bancă!
Alexandru Weber după o ratare a echipei sale FOTO Sabin Malișevschi

În primele trei din Europa

În primele trei din Europa Carlos Viver plasează campionatul României între primele trei campionate ale Europei la feminin. "Nivelul e unul foarte bun. Am văzut meciuri de când am venit în România și se joacă un handbal de calitate. Sunt mulțumit și de lotul găsit la Rapid, sunt jucătoare foarte bune, echilibrate pe posturi. Avem nevoie de timp pentru a ne cunoaște. Va trebui să muncim mult, să obținem rezultate pentru a ieși din zona de jos a clasamentului", a declarat Carlos Viver.

Rapid-Măgura Cisnădie 19-19
Măgura Cisnădie: Lisewska 8, Bardac 3, Zych 3, Tătar 2, Georgijewska 1, M. Predoi 1, Blazevici 1. Antrenor: Alexandru Weber 
Rapid București: L. Popa 5, Buceschi 4, Șt. Lazăr 3, Chiricuță 2, Constantinescu 1, Trifan 1, M. Ilie 1, Badea 1, Boljevici 1. Antrenor: Carlos Viver

Rezultate etapa a 6-a Liga Florilor

CSM București-CSM Slatina 10-0
Crișul Chișineu Criș-Prahova Ploiești 15-19
Dacia Mioveni-Gloria Buzaău 18-24
Dunărea Brăila-Minaur Baia Mare 19-26
SCM Rm. Vâlcea-Gloria Bistrița 10-0
CSU Cluj-HC Zalău 24-35
SCM Craiova-CSM Galați 21-24
Măgura Cisnădie-Rapid 19-19
Clasament: 1. CSM București 18p, 2. Minaur Baia Mare 16p, 3. SCM Rm. Vâlcea 15p, 4. Gloria Buzău 15, 5. Măgura Cisnădie 13p.

Meciul Tatran Presov - Dinamo, din etapa a 3-a a EHF European League a fost amânat!

„Grădinița din Bănie” nu a putut face surpriza. Cu 11 jucătoare aflate în carantină, Craiova a pierdut cu Galațiul!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
446194735563038
Cony Nick  •  13 Noiembrie 2020, 11:22

Proverbul se adevereste: Echipa face antrenorul mare ....nu antrenorul echipa ...este cazul si antrenorului spaniol de la Rapid....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close