Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 22 noiembrie 2020 16:51 / Actualizat duminica, 22 noiembrie 2020 17:34
Pique, stoperul catalan, accidentat în minutul 62 al meciului cu Atletico Madrid, scor 0-1, are leziuni la ligamentul încrucișat anterior și la ligamentul colateral medial. Ar putea lipsi de pe gazon aproximativ o jumătate de an.
UPDATE, ora 17:20
Doctorul Ripoll, din cadrul clinicii „Ripoll y de Prado Sport”, a înaintat un alt termen de recuperare pentru Pique, într-un dialog cu publicația Marca: „Dacă ligamentul încrucișat anterior trebuie reconstruit, am putea vorbi despre o perioadă de repaus între șase și opt luni" .
Știrea inițială
Catalanii s-au speriat când l-au văzut pe Gerard Pique ieșind în lacrimi de pe teren. În minutul 62, Ángel Correa i-a căzut pe genunchi. Piciorul drept i s-a îndoit în lateral sub greutatea corpului adversarului și genunchiul a avut cel mai mult de suferit.
Rezonanța magnetică a evidențiat două leziuni: o ruptură parțială a ligamentului încrucișat anterior și o entorsă de gradul trei a ligamentului colateral medial. Va lipsi între trei și cinci luni, conform primelor estimări.
Nu doar Piqué s-a accidentat sâmbătă. Sergi Roberto a ajuns și el mai devreme la vestiar. Are o leziune la cvadriceps.
Alți 4 jucători importanți mai sunt accidentați la Barcelona în acest moment: Umtiti, Araujo, Busquets și Fati.