Articol de GSP.RO - Publicat duminica, 03 ianuarie 2021 11:12 / Actualizat duminica, 03 ianuarie 2021 14:58
O șoferiță româncă, în vârstă de 22 de ani, alături de colegul ei de echipaj și angajatorul lor, au fost amendați cu 34.000 de euro după ce tânăra a fost oprită pe o autostradă din Danemarca de poliție.
Autoritățile au descoperit mai multe nereguli. Tânăra conducea un tir care nu avea taxa de drum plătită. În plus, atât românca, cât și colegul ei de echipaj, tot un român, în vârstă de 32 de ani, nu respectaseră regulile privind numărul maxim de ore de condus și obligația de a se odihni. De asemenea, amândoi au condus de mai multe ori fără cardul de șofer.
Cei doi șoferi și-au recunoscut greșeala și au plătit amenda a doua zi. Sancțiunea totală a fost acoperită de cei doi șoferi, cât și de angajatorul lor. Totodată, ei au primit interdicție pentru șase luni de a mai conduce tiruri în Danemarca.
„Nu vom permite ca siguranța drumurilor daneze să fie compromisă de șoferi și de companii de transport care încalcă regulile. Aceste camioane prezintă un risc ridicat dacă șoferul nu are odihnă necesară, motiv pentru care continuăm să ne menținem aplicarea strictă a sancțiunilor”, a declarat un reprezentant al poliției daneze.
Cei doi au mai fost sancționați în trecut și în altă țară europeană, tot pentru aceleași nereguli, amenda precedentă fiind de 7.000 de euro.
Citește și alte știri:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!