FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO Avertismentul lui Daniel Pancu pentru tinerii fotbaliști: „Cred că totul li se cuvine”

Daniel Pancu (43 de ani)
Daniel Pancu (43 de ani)

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 februarie 2021 09:39 / Actualizat miercuri, 03 februarie 2021 13:20

Daniel Pancu (43 de ani), un personaj emblematic din istoria Rapidului, a fost invitatul de miercuri dimineață al lui Costin Ștucan la emisiunea GSP Live.

Daniel Pancu, fostul antrenor al celor de la Politehnica Iași, a vorbit despre problema tinerilor din fotbalul românesc și a povestit ce diferențe a remarcat între generația lui și cea din ziua de azi.

Daniel Pancu: „Pe jucătorii tineri nu îi mai vedeam pe teren”

„Rapid e o echipă grea pentru un antrenor, dar și pentru un jucător. Pe jucătorii tineri nu îi mai vedeam pe teren în momentul când era un rezultat strâns pe tabelă sau când adversarul marca. Dispar de frică, din cauza publicului, iar mesajele primite pe rețelele de socializare îi doboară. Pe foarte puțini îi văd rămânând după antrenamente sau în sala de forță. La Poli Iași aveam un grup de 6-7 jucători care veneau la pregătire înainte de o oră, dar foarte puțini tineri.

Juniorii au tot venit la antrenamente, dar erau deficiențe mari. Eu am fost un caz special, la 18 ani jucam în Liga 1, dar ei la vârsta asta nu au forță, nu au coordonare în mișcări, iar lumea are pretenții ca ei să joace la echipa mare” a declarat Daniel Pancu la GSP Live.

Daniel Pancu, despre tineri: „Cred că totul li se cuvine”

Pancu a avut o exprimare nefericită încercând să explice lipsa de implicare a tinerilor jucători: „Acesta este nivelul de la copii și juniori. Totul ține foarte mult de investiții, de educație. Nu mai au respect, nu salută când intră în vestiar, nu strâng mingile după antrenament. Pleacă așa, ca și cum au venit la slujbă și după se duc în ale lor, sunt puțin autiști. Totul li se cuvine.

Țin minte că și la generația noastră, antrenorii ne spuneau că pe vremea lor noi nici nu am fi intrat în vestiar. Așa este de la generație la generație. La noi era perioada comunismului, mergea cu biciul, dar la ei este o mare problemă doar dacă le adresezi o simplă înjurătură. Antrenorul trebuie să se adapteze la mentalitatea lor, ca să scoți maximul de la ei”, a mai spus Daniel Pancu.

VIDEO. Daniel Pancu: „Cea mai mare problemă a tinerilor jucători este educația”

Citește și alte știri din Liga 1:

Daniel Pancu, incendiar: „Cristea mi-a dat de înțeles tot timpul altceva. Au terminat-o cu mine!” + ce spune despre preluarea Craiovei

FCSB, pusă în gardă înainte de derby: „Dinamo a mai reușit asta”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
dumitru82drugan
dumitru82drugan  •  03 Februarie 2021, 13:15

Daca sala de forta si adunarea mingiilor precum si modul de salut te fac fotbalist ce pretentii mai avem la fotbalul romanesc Pancone !

adrianciprian
adrianciprian  •  03 Februarie 2021, 13:08
Postat de karolboy pe 03 Februarie 2021, 11:56

Invers,trebuie sa se adapteze cei tineri,ca peste 80% se plafoneaza si ajung rezerve dupa ce joaca bine cateva meciuri si si o iau in cap.Iar asa isi rateaza cariera si nici bani nu strang.

Până nu înțelegem că nu mai merge cu ciomagul și caterinca de doi lei, o să rămânem în lumea a 4-a. Dacă vrei respect trebuie să oferi respect. Pancu vine mirosind a băutură la antrenamente și ce se așteaptă să primească?

karolboy
karolboy  •  03 Februarie 2021, 11:56
Postat de adrianciprian pe 03 Februarie 2021, 11:31

Pancule, vremurile se schimbă. Învață să comunici cu ei, altfel o să stai mereu pe drumuri.

Invers,trebuie sa se adapteze cei tineri,ca peste 80% se plafoneaza si ajung rezerve dupa ce joaca bine cateva meciuri si si o iau in cap.Iar asa isi rateaza cariera si nici bani nu strang.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează