Articol de GSP - Publicat luni, 22 februarie 2021 16:43 / Actualizat luni, 22 februarie 2021 16:57
Casa de pariuri și jocuri de noroc Superbet a semnat un parteneriat cu FC Viitorul Constanța, echipa de pe locul 13 din Liga 1.
Astfel, Viitorul s-a înscris pe lista echipelor din Liga 1 sponsorizate de Superbet. De altfel, acest parteneriat este primul al clubului patronat de Gică Hagi cu o casă de pariuri.
Gică Popescu, președinte Viitorul: „Suntem onorați să avem Superbet ca partener”
Acordul între Superbet și Viitorul a fost semnat astăzi, 22 februarie, de către Vlastimir Vukadinovic, directorul global de marketing al casei de pariuri, și Gică Popescu, președintele clubului dobrogean, se arată pe site-ul Superbet.
Suntem onorați să avem Superbet ca și partener al echipei de seniori a FC Viitorul Constanța. Este o nouă validare a modului în care viziunea noastră de creștere a unor valori sustenabile pentru sportul românesc este împărtășită de un brand românesc valoros. Împreună pentru Viitor!
- Gheorghe Popescu, președinte Viitorul
Cu toții ne dorim să vedem România din nou în fazele finale ale marilor turnee și să fim martorii unei noi Generații de Aur. Proiectul Academiei Hagi și strategia clubului FC Viitorul ne-au arătat deja că ridicarea fotbalului românesc este aproape, prin numărul mare de jucători crescuți acolo care au evoluat la Europeanul de Tineret din 2019.
Noi, la Superbet, susținem acest proiect și ne dorim să punem umărul, alături de Viitorul, la creșterea următoarei generații de campioni
- Vlastimir Vukadinovic, Director Global de Marketing al Superbet
În toamnă, gigantul din industria pariurilor a semnat un parteneriat și cu Hermannstadt, alt club al Ligii 1.
Despre Superbet:
- Fondat în 2008, Superbet este liderul industriei de pariuri sportive și un important contributor la bugetul de stat
- Prin programul #SusținemSportulRomânesc, Superbet sponsorizează federații, cluburi sau sportivi din fotbal, fotbal feminin, handbal, baschet, ciclism, șah, kickboxing și raliuri.
- Între acționarii grupului se află și gigantul american Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume
- În 2019, Ziarul Financiar a inclus grupul Superbet în Top 10 cele mai valoroase companii românești
- Este prima companie românească premiată trei ani consecutive la Central and Eastern European Gaming Conference (CEEGC) cu trofeul suprem: Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est
VIDEO. Suma colosală investită de Gică Hagi în Viitorul și în Academie: „Atât am băgat în zece ani! Niciodată nu e prea mult”
Citește mai multe știri din Liga 1:
VIDEO EXCLUSIV Propunere pentru FCSB și CSA Steaua: „Să fuzioneze și să umple noul stadion”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”