Articol de GSP - Publicat luni, 22 februarie 2021 19:51 / Actualizat luni, 22 februarie 2021 20:30
Florinel Coman (22 de ani), vedeta celor de la FCSB, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând cu viteza de 165 de kilometri la oră.
Florinel Coman trece printr-o perioadă nefastă. Nu doar pe teren, unde nu reușește să mai înscrie de câteva meciuri, dar și în afara acestuia.
Fotbalistul de pe urma căruia Gigi Becali speră să se îmbogățească a fost înregistrat de aparatul radar gonind cu o viteză de 165 de kilometri pe oră pe „Autostrada Soarelui”, potrivit antena3.ro.
Dosar penal pentru Florinel Coman
Potrivit sursei citate, Coman a fost surprins cu acea viteză în drum spre București, iar în momentul în care i s-au cerut actele, nu a prezentat documentele necesare. Polițiștii au constatat că fotbalistul nu are, de fapt, permis de conducere pentru nicio categorie!
Ca atare, Coman s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice fără a deține permis.
Ce riscă Florinel Coman
Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere:
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani
- Art 335 din Codul Penal
Dosar penal pentru Florinel Coman. Comunicatul poliției:
La data de 22.02.2021, in jurul orei 17:25, pe A2, km 75, sensul Constanța către București, a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 165 km/h autoturismul marca …. cu nr . …. În autoturism se aflau două persoane, iar în urma stabilirii identității, conducătorului auto s-a stabilit că se numește COMAN FLORINEL Teodor, de 22 ani, din municipiul Brăila, fotbalist.
Acesta a prezentat la control un document asemănător unui permis de conducere internațional, fără a putea face dovada deținerii vreunui permis de conducere național. Din verificări, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauza a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar documentul prezentat la control a fost ridicat in vederea continuării cercetărilor.
Dosar penal pentru Florinel Coman. Reacția incredibilă a lui Gigi Becali
Chestionat despre acest aspect, Gigi Becali, finanțatorul FCSB, susține că fotbalistul său are permis de conducere, luat în Ucraina. Latifundiarul lasă de înțeles că totul a fost o neînțelegere și susține că permisul care ar fi fost luat în Ucraina este valabil oriunde.
„Nu că nu are carnet, dar are carnet luat în altă țară. E valabil și în Africa. El a luat carnet în altă țară. Când milițienii au verificat în baza de date din România, nu apare. El nu e înregistrat în România. Nu poate să fie penal, din moment ce avea permis. Miliția de la noi va verifica de la miliția din Ucraina. A dat examenul acolo și acolo e înregistrat.
Dacă e milițian din Brăila, ăla zice că nu e bun permisul. El va primi suspendare de carnet din cauza vizitei. Și dacă îi dă un an de pușcărie cu suspendare, care e problema? Merg eu la judecător și îl rog să nu-i dea dosar penal, că e fotbalist la FCSB, la Gigi Becali”, a afirmat Becali, la emisiunea „Digi Sport Special”.
Perioadă de coșmar pentru Florinel Coman
În acest sezon de Liga 1, Florinel Coman a adunat un singur gol și 5 pase decisive, în 16 meciuri. Coman nu a mai înscris de pe 5 decembrie, de la victoria cu UTA, scor 3-0!
- Florinel Coman a înregistrat deja 11 etape la rând fără gol! A marcat o singură dată în Liga 1 în stagiunea curentă, într-o victorie cu UTA, cu 3-0.
- De trei ani nu i s-a mai întâmplat să joace atât de mult fără să semneze vreun gol. În primul sezon al lui la FCSB, Coman a bifat 13 runde din campionat în care nu a înscris.
15 milioane de eurosperă Becali să încaseze în schimbul lui Coman, de cinci ori mai mult decât a fost suma cu care l-a cumpărat de la Viitorul în 2017, după ce dobrogenii câștigaseră campionatul
5,5 milioane de euroeste cota de piață a lui Florinel Coman, potrivit Transfermarkt.com
Ce fotbaliști au mai condus fără permis
Florinel Coman nu este un caz singular. Poate cel mai cunoscut ex-fotbalist care a condus fără permis este Ștefan Iovan, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986. Acesta a condus timp de 17 ani fără să posede un permis, înainte de a-l obține, în 1998. „Circula pe bază de celebritate”, a afirmat unul dintre foștii săi elevi. „Am fost oprit de vreo câteva ori și am scăpat după ce le-am dat oamenilor autografe”, își amintește Iovan.
Alți foști fotbaliști care au condus fără să dețină permis sunt Dănuț Lupu, Eugen Trică și Mihăiță Pleșan, dar niciunul nu a procedat în acest fel pentru o perioadă la fel de lungă ca Iovan.
VIDEO. Gabi Răduță: „Îi puteam aduce la Dinamo pe Florinel Coman, Moruțan și Man”
Citește mai multe știri despre FCSB:
Prețul umilinței la FCSB! Cu cât plătește Gigi Becali un jucător pentru a fi la discreția lui
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat