GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  ROMÂNIA LA OSCAR

La decernarea Premiilor Oscar din acest an vor participa doar cei nominalizaţi şi însoţitorii lor

Articol de - Publicat marti, 16 martie 2021 21:24 / Actualizat marti, 16 martie 2021 21:26

Revista Variety a publicat o scrisoare a preşedintelui Academiei Americane de Film, David Rubin, în care acesta face o serie de dezvăluiri despre ceremonia care va avea loc pe 25 aprilie.

"Cei care asistă în persoană la aceste premii vor fi doar cei nominalizaţi, cei care îi însoţesc şi prezentatorii", a precizat Rubin.

Acesta a anunțat că se va renunţa și la alte evenimente tradiționale. Dejunul cu nominalizaţii, desfăşurat cu o săptămână înainte de gală, dar și petrecerea "Governor's Ball", care avea loc imediat după ceremonie.

"Ca urmare a situaţiei extraordinare în care ne aflăm, avem oportunitatea de a ne focaliza în mod diferit asupra cinematografiei şi oamenilor. Sperăm să creăm un show care să fie vizionat asemenea filmelor pe care le îndrăgim cu toţii", a declarat Steven Soderbergh, unul dintre producătorii ceremoniei.

Preşedintele a mai anunțat că prioritatea este acum siguranţa şi sănătatea participanţilor. În același timp, s-a arătat încrezător că aceste Oscaruri vor fi "unice" şi "memorabile".

Rubin a dezvăluit că gala va fi transmisă din două locaţii diferite. Gazda tradiţională a premiilor Oscar, Dolby Theatre din Los Angeles, dar şi gara centrală "Union Station", principala noutate a ediției din acest an.

"Este o victorie a jurnaliştilor de investigaţie independenţi, precum şi a avertizorilor de integritate, aceşti gardieni ai societăţilor noastre, care pot trage la răspundere autorităţile corupte. În primul rând, «Colectiv» este un omagiu cinematografic adus victimelor şi supravieţuitorilor, care au avut curajul să ne împărtăşească detalii din viaţa lor privată''
Alexander Nanau, regizorul documentarului "Colectiv"

"Felicitări regizorului Alexander Nanau şi tuturor celor implicaţi în realizarea documentarului «Colectiv» pentru dubla nominalizare la Premiile Academiei Americane de Film, o premieră pentru România. Mult succes!"
Florin Câțu, premierul României

CITEȘTE ȘI

Curg mesajele după dubla nominalizare Oscar a documentarului „Colectiv”: „Una dintre cele mai semnificative lucrări de jurnalism”

Reacții entuziasmante ale specialiștilor la nominalizările „Colectiv” la premiile Oscar 2021: „E uimitor! Cu siguranță va câștiga” + „Un mare omagiu adus muncii de echipă de la GSP”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Special
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
Altele
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român
Superliga
„A fost un idol și a câștigat milioane de euro, acum a rămas fără soție, fiică și dinți” » Sârbii scriu despre cazul fostului internațional român

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (1)
853246084756615
Marcel Popa  •  17 Martie 2021, 09:00

Deja ati ajuns gretosi cu nominalizarea asta .

Vezi toate comentariile (1)
Comentează