)
Articol de Alin Buzărin - Publicat joi, 15 aprilie 2021 09:50 / Actualizat joi, 15 aprilie 2021 09:50
Suporterii se opintesc să salveze echipa, însă renașterea veritabilă are altă rețetă.
Întotdeauna se ajunge să se sufere din dragoste, indiferent cât de dulce pare idila la început. DDB face tot ce poate, uneori pare că vrea să facă și mai mult, însă totul pare o amânare de pe o zi pe alta a unui destin implacabil. Acum aproape un an, Gigi Mulțescu spunea "Coși aici și se rupe dincolo". Păi, dacă tot se rupe, de ce să mai coși? Nu e mai bine să recroiești totul, cu stofă nouă, cu ață sănătoasă?
Calmantul biletelor virtuale
Când nu devin scadente memoriile jucătorilor, riscă să se piardă Săftica. Să faci rost de 35.000 de euro de pe o zi pe alta nu prea e floare la ureche. Rețeta sunt biletele virtuale, calmantul care ține în viață un trup putred, neputincios. Dinamo nu mai e demult o echipă de fotbal, ci un caz patologic. Un organism ventilat mecanic, pentru care e de ajuns o clipă de neatenție sau de naivitate a celui care dă la pompe pentru ca pasul următor să fie un drum în piață, după grâu și miez de nucă. Pentru colivă, firește.
Povestea se va repeta
Chiar dacă finalul de sezon va însemna o salvare de la retrogradare (care nu poate fi decât miraculoasă, ca toate salvările), la anul lucrurile vor merge la fel de greu. Tot bilete virtuale, tot memorii, tot jucători aduși după ureche, de pe o zi pe alta, după ce-au stat pe bară un an și jumătate.
Alt campionat, alte emoții cu licența, alt trai pe muchie, alt dans pe sârmă, coaforul de la Rin rămâne coaforul de la Rin, acționar majoritar prin ustensilele sale de făcut freza, poate mai apar alt Șerdean, alt Cortacero, alt Săpașu.
Ciuca bătăilor
Alt Negoiță e greu să mai apară, însă ajunge că există originalul. Mai mută birourile din hotelul său, mai încasează o rată dintr-o vânzare care nu se știe dacă a avut loc vreodată. Cupa nu mai pare o plăcere, ci o altă corvoadă. Semifinala tur pierdută la Giurgiu n-are nimic tragic în sine, meciul poate fi catalogat chiar drept bunicel, însă în esență e doar a n-a zvârcolire a unei echipe parcă resemnate să vadă cum a devenit ciuca bătăilor, cum Clinceniul are 3-0 pe terenul ei în minutul 17.
De fapt, ce vrea Uhrin?
Cehul e înfățișat drept garantul salvării. Din septembrie, de când a plecat de la Gaz Metan, n-a mai antrenat pe nimeni. Nu asta e problema, ci aceea că deși venind dintr-un fotbal serios și aplicat, de mare tradiție, campion european, dublu vicecampion mondial, Dusan acceptă și insistă să antreneze într-un sistem românesc pe care-l știe că e viciat și vicios.
Experiențele lui anterioare, la Timișoara (de două ori), la CFR, la Dinamo în precedentul mandat, la Gaz Metan, au fost tot atâtea mostre de neseriozitate și de alunecoșenie morală din partea conducătorilor indigeni. Cu toate acestea, Uhrin vine iar și iar, să slalomeze printre insolvențe, nemulțumiri financiare ale jucătorilor și promisiuni neonorate ale șefilor. De ce-o face, numai el știe.
Calea sănătoasă
Ieri a apărut știrea că Austria Viena a fost exclusă din campionat pentru o datorie de 78 de milioane de euro. Nu mai trebuie explicat ce înseamnă echipa vieneză pentru fotbalul austriac. Ajunge doar informația că are în vitrină 28 de titluri naționale. Va merge în ligile inferioare, purgatoriul va dura doi-trei ani, după care se va întoarce purificată.
Glasgow Rangers, Servette Geneva, Ferencvaros, Napoli, Juventus au luat, toate, la pas drumul renașterii, chiar dacă nu de fiecare dată cauza prăbușirii a fost sărăcia. Renașterea e aceeași, indiferent că-ți revii după o suferință fizică sau după una morală.
Dinamo e un mort care umblă și riscă să umble așa, ca o stafie, încă un an, poate doi. Dragostea suporterilor îi poate dona ceva sânge, însă nu-i poate reface trupul șubred.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
