OPINII  »  CFR CLUJ - CRAIOVA 1-2

Hațegan, pus la zid!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat duminica, 25 aprilie 2021 15:07 / Actualizat luni, 26 aprilie 2021 00:18

Succesul obținut de Craiova în Gruia, 2-1 cu CFR, înseamnă primul important pentru Ouzounidis și, totodată, primul eșec suferit de Iordănescu pe teren propriu în actualul mandat. 

Victoria trebuie considerată surprinzătoare, în condițiile în care, avantajată de calitatea de gazdă, dar și de numeroasele indisponibilități din lotul oltean, CFR pornea favorită. Cum am precizat în articolul precedent, favorită în meciul respectiv, nicidecum în lupta pentru titlu. În care ordinea, neschimbată de scorul înregistrat sâmbătă, rămâne FCSB, CFR, Craiova. Dacă unii citesc ceva și pricep altceva e treaba lor. Îi privește.

Dincolo de ce-i reproșează, pe un ton ridicat și, în opinia mea, pătimaș lui Hațegan, CFR reclamă și rezultatul. Susținând că un egal ar fi fost mai aproape de adevăr, echitabil, argumentează cu uriașa ratare a lui Chipciu de la 0-0 și cu șutul expediat în bară de Păun la 1-1. Practic, pentru că și-au împărțit reprizele, Craiova dominând până la pauză, iar CFR după, echipele ar fi trebuit să-și împartă și punctele. Poate că da. Numai că fotbalul nu se joacă pe merite, ci pe goluri. Impresiile contează, dar golurile decid.

Campioana en titre s-a dezlănțuit împotriva lui Ovidiu Hațegan, pus la zid de Edi Iordănescu, cât și, mai ales, de Marius Bilașco. În timp ce antrenorul, pe care-l prețuiesc în mod deosebit, a vorbit despre "un arbitraj rușinos", nu și despre de ce i-a introdus așa târziu pe Costache, Debeljuh și Păun!, directorul sportiv s-a înfierbântat: "Ne-a făcut mereu varză! Ne-am săturat!".

Hațegan, pus la zid!
Ovidiu Hațegan. Foto: Imago

Vorbe grele. Jigniri cu atât mai neașteptate cu cât l-au vizat pe cel mai bun arbitru român, delegat frecvent în UCL și ales deunăzi să oficieze la Euro 2020. Amintind că Gigi Becali a sărit la gâtul lui Istvan Kovacs, celălalt "central" al nostru din Elite, și el desemnat pentru CE, chiar că FCSB și CFR și-au găsit în cine să arunce cu pietre, pe cine să conteste! De altfel, Bilașco a anunțat că, nemulțumit de prestațiile lui Hațegan, care ar fi fluierat permanent contra sa, CFR va cere în scris CCA să nu-l mai trimită la meciurile ei. Adică l-a recuzat!

Clujenii i-au reproșat arădeanului că le-ar fi refuzat două penalty-uri clare. În minutul 43, când Bancu l-ar fi faultat pe Chipciu, și în 50, moment în care Acka l-ar fi dărâmat în careu pe Debeljuh. Cu scuzele de rigoare, a doua fază nu-i de analizat, fiind evident că Debeljuh e cel care a căutat contactatul și a provocat căderea.

Părerea mea, ca și a altora, e că nu trebuia acordat 11 metri nici la Chipciu. Într-adevăr, acesta a fost ținut ușor de Bancu, incomodat, doar că, înainte de asta, clujeanul a atins mingea cu mâna! Fără să vrea, numai că asemenea loviri ale balonului se sancționează obligatoriu conform noilor prevederi regulamentare. Care nu mai iau în calcul intenția, cu atât mai puțin atunci când mâna unui jucător e ridicată la nivelul umărului sau mai sus. Cazul lui Chipciu. Cu alte cuvinte, înainte de a fi fault, unul discret, a fost henț și ar fi trebuit ca Hațegan să intervină. De presupus însă că n-a văzut ceea ce reluările video oferite de Telekom Sport au demonstrat convingător.

Reintrarea Craiovei în disputa pentru titlu va avea darul să dinamizeze finalul sezonului. N-ar strica însă ca aspirantele la titlu să se preocupe mai mult de jocul lor decât să se plângă de prestațiile arbitrilor. E oare posibil așa ceva?

Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale

Comentarii (27)
szsebi
szsebi  •  26 Aprilie 2021, 14:20
Postat de florar pe 26 Aprilie 2021, 12:23

Lasa ca a fost suspendat destul Hategan ca a inchis ochii cand Arlauskis l a facut KO pe Planici !!!Nu a atins mingea,ii da cu pumnul in cap , il si tine pe sarb care ramane lat iar Hategan nu opreste meciul imediat...

Fiecare cu parerea lui!

florar
florar  •  26 Aprilie 2021, 12:23
Postat de szsebi pe 26 Aprilie 2021, 11:39

Nu a gresit neaparat Hategan, au fost 2 faze la limita..de condamnat sunt cei care l-au delegat dupa 0-0-ul din etapa 30, cand a gresit de cel putin 2 ori contra CFR! Alt arbitru primea etape bune de suspendare, Hategan zero, a ajuns un suspect sa decida faze la limita!

Lasa ca a fost suspendat destul Hategan ca a inchis ochii cand Arlauskis l a facut KO pe Planici !!!Nu a atins mingea,ii da cu pumnul in cap , il si tine pe sarb care ramane lat iar Hategan nu opreste meciul imediat...

szsebi
szsebi  •  26 Aprilie 2021, 11:39

Nu a gresit neaparat Hategan, au fost 2 faze la limita..de condamnat sunt cei care l-au delegat dupa 0-0-ul din etapa 30, cand a gresit de cel putin 2 ori contra CFR! Alt arbitru primea etape bune de suspendare, Hategan zero, a ajuns un suspect sa decida faze la limita!

Vezi toate comentariile (27)
Comentează