INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

FOTO Manchester City - Tottenham 1-0 » Pep Guardiola, triumf în finala Cupei Ligii Angliei și cucerește primul trofeu al sezonului

City - Tottenham FOTO Guliver/Gettyimages +16   FOTO
City - Tottenham FOTO Guliver/Gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 25 aprilie 2021 17:32 / Actualizat duminica, 25 aprilie 2021 21:38

Manchester City a învins-o în această seară pe Tottenham, scor 1-0, gol pe final, iar trupa lui Pep Guardiola a cucerit Cupa Ligii Angliei.

În fața a 8000 de spectatori prezenți pe cel mai mare stadion din Marea Britanie, Manchester City și Tottenham Hotspur s-au înfruntat în a 61-a finală din Cupa Ligii Angliei.

Ocazii uriașe pe Wembley Stadium

Duelul de pe Wembley Stadium a fost unul electrizant, plin de ocazii uriașe. Prima mare oportunitate a avut-o tânărul englez Phil Foden, dar șutul acestuia a trecut pe lângă poarta lui Tottenham după ce a pătruns în careul „Lilywhites”. La următoarea fază, același Foden a ratat o șansă uriașă și a trimis mingea peste poartă, după ce a fost servit excelent de Raheem Sterling.

Și Riyad Mahrez și-a încercat norocul în prima repriză, dar șutul acestuia din afara careului a trecut pe lângă poarta apărată de Hugo Lloris, cu 10 minute înainte de finalul primului act. Goalkeeperul francez a intervenit excelent la ultima fază din prima repriză, după șutul violent al lui Joao Cancelo.

Tottenham, primul șut pe poartă în a doua repriză

Spurs nu a avut niciun șut pe poartă în prima repriză, dar jucătorii au fost motivați la pauză de managerul interimar Ryan Mason, care s-a aflat la al doilea meci ca principal din cariera sa. Giovani Lo Celso a preluat o pasă la marginea careului și a fost aproape să deschidă scorul, dar portarul american Zackary Steffen a menținut tabela intactă. Aceasta a fost și singura mare ocazie a lui Tottenham.

Aymeric Laporte a marcat singurul gol al meciului

Manchester City a continuat asediul la poarta lui Lloris, iarr Ilkay Gundogan a avut două ocazii uriașe, însă nu a reușit să înscrie. Golul a venit în minutul 82. Kevin de Bruyne a centrat, iar Aymeric Laporte s-a înălțat și a adus trofeul în partea albastră a orașului Manchester, pe Etihad Stadium.

Este al 19-lea duel eliminatoriu câștigat de City în Carabao Cup, o bornă impresionantă în Anglia. Trupa lui Pep Guardiola a egalat recordul lui Liverpool, de 4 trofee câștigate consecutiv în această competiție, și s-a apropiat la o lungime de formația de pe Anfield Stadium. „Cetățenii” au cucerit pentru a 7-a oară Cupa Ligii Angliei și sunt a doua cea mai titrată echipă a competiției, după „cormorani”.

9 trofeea câștigat Pep Guardiola cu Manchester City: 4 Carabao Cup, 2 Premier League, 2 Supercupe ale Angliei, 1 FA Cup

Manchester City și Pep Guardiola se află aproape de o triplă istorică. Au câștigat primul trofeu al sezonului, sunt aproape de un nou titlu în Premier League, iar City se află și în semifinalele Champions League, unde se va duela cu PSG.

Man. City - Tottenham 1-0

A marcat: Aymeric Laporte 82

START. A început partida de pe Wembley Stadium! 8000 de spectatori sunt prezenți la finala Carabao Cup.

City - Spurs, echipele de start:

CITY: Steffen - Walker, Dias, Laporte, Cancelo - Fernandinho, Gundogan, De Bruyne - Mahrez, Foden, Sterling
Rezerve: Ederson, Aguero, Ake, Jesus, Mendy, Rodri, Silva, Torres, Zinchenko
Antrenor: Pep Guardiola

SPURS: Lloris - Aurier, Alderwireld, Dier, Reguilon - Hojberg, Winks - Lo Celso, Lucas, Son - Kane
Rezerve: Hart - Sanchez, Tanganga, Sissoko, Alli, Ndombele, Lamela, Bergwijn, Bale
Antrenor: Ryan Mason

VIDEO. Pep Guardiola, 5 ani revoluționari la Manchester City

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Valentin Mihăilă, blocat de Parma? „Ar fi fundamental pentru sezonul viitor în Serie B”

Real Madrid sacrifică La Liga pentru Champions League! Secetă record de goluri pentru echipa lui Zidane

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Superliga
Ionuț Luțu schimbă locul de muncă la FCSB! Surpriză: nu va mai fi șoferul lui Gigi Becali, ce funcție va avea
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB
Superliga
„Pot să spun ce cred fără să jignesc?” » Triplu campion al României, despre războiul Steaua - FCSB

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (2)
bazinga
bazinga  •  25 Aprilie 2021, 20:53

Urasc din tot sufletul aceasta echipa artificiala si burdusita cu banii arabilor !

ripensistu
ripensistu  •  25 Aprilie 2021, 19:33

Ambele sunt cocalare dar Tottenham este raul mai mic.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close