SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Simona Halep, gata de turneul de la Madrid: „Mă simt ca acasă, iar jocul meu arată bine” » De ce crede că are un avantaj în capitala Spaniei

Simoa Halep în 2019 pe zgura de la Madrid // FOTO Guliver/GettyImages
Simoa Halep în 2019 pe zgura de la Madrid // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 27 aprilie 2021 18:09 / Actualizat marti, 27 aprilie 2021 18:33

Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) a vorbit la conferința de presă de la Caja Magica, despre ce înseamnă pentru ea turneul de la Madrid.

Competiția din capitala Spaniei, care debutează pe 29 aprilie, este una specială pentru Simona Halep. Românca în vârstă de 29 de ani a jucat aici patru finale, câștigând în 2016 și 2017, înclinându-se în 2014 și 2019. 

Simona Halep, înainte de turneului de la Madrid: „Mă simt ca acasă”

Ce înseamnă acest turneu pentru ea? 

„De-a lungul timpului am primit multe wild card-uri și nu am reușit să câștig niciun meci. Apoi, când am intrat pe tablou datorită clasamentului, am ajuns până în finală. Din acel moment, de câte ori ajung aici am încredere că pot juca un tenis bun și așa s-a întâmplat. În plus, tot ce e aici mă face fericită. Mă simt ca acasă!", a spus Simona.

Condițiile sunt puțin diferite de celelalte turnee pe zgură. „Mă ajută mult că e un pic de altitudine, mingea zboară mai mult, iar acest lucru duce să am mai multă forță. Nu fac nimic diferit aici, doar că simt altfel mingea. Ține și de încrederea adunată în trecut", a spus ea.

Ce traseu are Simona Halep la Madrid

Azi, a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal, iar Simona, favorită 3, o va întâlni în primul tur pe Sara Sorribes Tormo din Spania (24 de ani și 46 WTA). 

„Nu m-am uitat decât la adversara pe care o întâlnesc în primul tur. Am un meci greu, am jucat cu ea anul trecut la Roland Garros, știu că îi place zgura, iar dacă am învins-o atunci, e clar că am șansa mea", a spus Halep.

Posibil duel Halep - Cîrstea la WTA Madrid

Românca și-a început sezonul de zgură la Stuttgart, unde a pierdut în semifinale în fața Arinei Sabalenka. 

„Deja m-am antrenat aici, nu mă mai gândesc la ce s-a întâmplat, jocul meu arată bine, mă simt în regulă", a explicat românca atunci când a fost întrebată cum poate trece de la un turneu la altul, având în vedere că a fost depășită clar.

Circuitul feminin a intrat în normalul de dinainte, cu turneele clasice din această perioadă. 

„Se simte ca un sezon de zgură cum era înainte, Săptămâna trecută Stuttgart, acum Madrid și apoi Roma. Sunt bucuroasă pentru că anul trecut a fost dificil", a detaliat românca. În 2020, în această perioadă nu s-a jucat nicio competiție din cauza pandemiei, turneele fiind reluate abia în luna august, după ce fuseseră întrerupte în luna martie.

Pe lângă Simona Halep, pe tabloul principal a mai accces o sigură româncă, Sorana Cîrstea, 58 WTA, grație unui wild card. Proaspăt câștigătoare la Istanbul, ea o va întâlni în primul tur pe Jessica Pegula (27 de ani și 33 WTA). Halep și Cîrstea s-ar putea întâlni în „sferturi", dacă amândouă reușesc să câștige câte trei meciuri. 

Rezultatele Simonei Halep la Madrid

  • 2011: turul 1
  • 2012: turul 1
  • 2013: turul 1
  • 2014: finală
  • 2015: turul 1
  • 2016: câștigătoare
  • 2017: câștigătoare
  • 2018: sferturi de finală
  • 2019: finală

VIDEO Ion Țiriac știe unde suferă Simona Halep în 2021: „Are o singură problemă”

Citește mai multe știri din tenis:

Simona Halep și Sorana Cîrstea și-au aflat primele adversare de la Madrid + Veste proastă din calificări

Sorana Cîrstea, salt important în clasamentul WTA după triumful de la Istanbul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (8)
604245039744827
Luminita Dudescu  •  02 Mai 2021, 12:53

Asa este...Iuruc conteaza cel mai mult...Dragostea e mare !!!tenisul,mai putin.....

604245039744827
Luminita Dudescu  •  02 Mai 2021, 12:51

Hai sa fim seriosi ,acum se simte bine,dar daca pierde,vai umarul,spatele,ba piciorul.....m am saturat de acesta texte.....si este turneul lui nenea Tiriac....pai voi ce credeti?

piet
piet  •  28 Aprilie 2021, 10:36

SEJUR FRUMOS ,SIMONA!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează