FOTBAL  »  Superliga  »  AMINTIRE

EXCLUSIV // VIDEO Povestea neștiută despre eroul lui Rapid de la ultima Supercupă câștigată: „Am fi jucat cu un om în minus, ar fi fost pierdut”

Lucian Burdujan, Rapid // foto: Imago
Lucian Burdujan, Rapid // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat luni, 03 mai 2021 09:48 / Actualizat luni, 03 mai 2021 20:16

Renzo Rossi, fostul „secund” al lui Cristiano Bergodi, a fost invitat în această dimineață la emisiunea „GSP Live”. Italianul a povestit o întâmplare specială din scurta perioadă petrecută în staff-ul lui Rapid în 2007.

Rossi și Bergodi au cucerit Supercupa României în 2007, în fața lui Dinamo, după 6-5 la loviturile de departajare și 1-1 în timpul regulamentar. Autorul singurului gol „alb-vișiniu” din cele 120 de minute a fost Lucian Burdujan, jucător introdus pe teren spre finalul timpului regulamentar, deși ar fi trebuit să fie titular.

Renzo Rossi: „Burdujan a intrat și a dat gol”

„Eram la Rapid, înainte de Supercupă. Am stabilit tot cu Cristiano, am făcut fazele fixe, am pregătit tot. Trebuia să mergem la meci. Eu am mers să vorbesc cu jucătorii, cum fac tot timpul. Discutam cu un jucător care urma să fie titular, am vorbit cu el pentru a afla dacă este în vână, concentrat. Mi-a spus «sunt așa și așa. Am glezna puțin așa... aș prefera dacă ar fi să joc în repriza a doua». 

Eu știam că urma să fie titular. Merg la Cristiano, i-am spus că avem o problemă. «Va trebui să schimbăm tot», a răspuns. L-am chemat, s-a convins și Cristiano. Am schimbat tot, iar această persoană, Burdujan, a intrat în a doua repriză și a dat gol. Dacă l-am fi băgat în prima repriză, ar fi fost pierdut Burdujan. Am fi jucat cu un om în minus. Sunt jucători care nu suportă presiune, anumite situații. Zic că se simt puțin greu, ceea ce nu le permite să dea randamentul maxim”, a povestit Rossi.

Introdus pe teren în minutul 78 în locul lui Cesinha, Burdujan a înscris în minutul 109. Ulterior, a transformat și un penalty la loviturile de departajare!

Citește și: 

Rapid, victorie mare în play-off: 2-0 cu Csikszereda! Giuleștenii sunt tot mai aproape de Liga 1 » Cum arată clasamentul

Mirel Rădoi, apariție extravagantă în play-off-ul Ligii 2! A venit la meci cu un bolid de peste 200.000 euro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close