Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 10 mai 2021 15:29 / Actualizat luni, 10 mai 2021 16:57
Minaur Baia Mare a ocupat locul 3 în Final Four-ul EHF European League, dar are încă șanse să câștige titlul în România. În Maramureș, toată lumea visează la o nouă participare în Liga Campionilor
CSM București și Minaur Baia Mare sunt echipele care se luptă la titlu în Liga Florilor. Echipa lui Adi Vasile are trei puncte avans față de maramureșence, dar joi, la Rm. Vâlcea, se va juca meciul direct dintre cele două formații. Un eventual succes al băimărencelor va face finalul de sezon unul incendiar.
În tur, CSM București a câștigat cu 28-23 și stă la adăpostul diferenței de 5 goluri. În caz de egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este cel al meciurilor directe.
Antrenorul lui Minaur Baia Mare: „Nu știu dacă putem face față programului infernal!”
Antrenorul Costică Buceschi își dorește să se bată la titlu cu CSM, dar e conștient că bucureștencele sunt favorite. Baia Mare a câștigat ultimul titlu, în 2014, tot cu Buceschi pe banca tehnică.
„E foarte greu, am stat de vorbă cu conducerea clubului să vedem ce strategie abordăm. Avem joi meci cu CSM București și, apoi, sâmbătă cu Măgura Cisnădie, o echipă care se bate la un loc de cupă europeană. Sunt două meciuri dificile, încercăm să găsim soluții, să putem să ne batem în ambele partide.
Nu în ultimul rând, al treilea joc în turneul de la Vâlcea îl avem cu Clujul, o echipă care a reușit să scoată un punct cu CSM București. E dificil, am avut o zi de recuperare după Final 4 și marți plecăm la Rm. Vâlcea. Încercăm să facem tot ce putem omenește, dar în momentul în care îți dispar jucătoare din primul 7, e greu să te poți bate pe toate fronturile, cu toată lumea", a declarat Buceschi.
Situația la titlu în Liga Florilor
CSM București | 20 | 19 | 1 | 0 | 592-432 | 58 |
Minaur Baia Mare | 19 | 17 | 1 | 1 | 546-460 | 52 |
- Minaur are de jucat o restanță cu Dunărea Brăila
Pleacă 6 jucătoare de la Minaur, dintre care 3 titulare
Minaur Baia Mare le pierde în vară pe Linn Blohm, transferată la Gyor, pe Jovana Kovacevici (Gloria Bistrița), pe Filippa Idehn (Silkeborg), Larissa Araujo (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița) și Mikaela Massing. Dintre cele șase, Blohm, Kovacevici și Idehn erau titulare incontestabile, iar Seraficeanu și Araujo împărțeau mare parte din timpul de joc cu Fujita și Tănasie.
Interul stânga suedez Massing nu a apucat să joace niciun minut la Minaur, ea accidentându-se înaintea sezonului. Ar putea reintra însă pe acest final de campionat.
Minaur a încercat să o întoarcă din drum pe Jovana Kovacevici, golgeterul echipei, și în mare parte reușise. Sârboaica era dispusă să rămână la Baia Mare, dar ea semnase deja noul contract cu Gloria Bistrița. Oficialii de la Gloria Bistrița au anunțat că vor ajunge până la suspendare dacă Jovana Kovacevici nu se va prezenta la noua echipă!
Ce jucătoare își aduce Minaur Baia Mare pentru sezonul viitor
- Elena Utkina (Kuban Krasnodar)
Fostă componentă a naționalei Rusiei, pentru care a jucat de 27 de ori, Utkina are 30 de ani. A jucat în carieră la Dinamo Volgograd, Lada Togliatti, ȚSKA Moscova, iar ultima dată la Krasnodar. Utkina este un portar cu experiență, dar nu unul de top. E undeva la același nivel cu suedeza Idehn, care va părăsi Baia Mare. - Tamara Horacek (Siofok)
Vicecampioana olimpică Tamara Horacek (25 de ani) a jucat în acest week-end tocmai la Baia Mare, în Final Four-ul EHF European League, cu echipa sa actuală, Siofok. Născută în Croația, Horacek evoluează însă pentru naționala Franței cu care a mai câștigat și o medalie de bronz la Euro 2016. Horacek este inter stânga și va trebui să o înlocuiască pe Kovacevici. - Ștefania Jipa (CSM București)
Pivotul CSM București nu a apucat să joace mai deloc la echipa din Capitală. În umbra Crinei Pintea și a Draganei Cvijici, jucătoarea de 21 de ani abia dacă a prins câte 5-10 minute în meciurile mai dezechilibrate de campionat. Fostă componentă a națioanalei de tineret, Jipa ar putea avea posibilitatea să arate ce poate la Baia Mare. - Andreea Țîrle (SCM Rm. Vâlcea)
La doar 18 ani, Andreea a terminat junioratul și a jucat în actualul sezon la SCM Rm. Vâlcea. Și ea a prins puține minute, dar a debutat cu vâlcencele și în Liga Campionilor. Andreea și Ștefania vor avea greaua misiune de a o înlocui pe Linn Blohm. - Aleksandra Zych (Măgura Cisnădie)
Poloneza de 27 de ani nu a avut evoluții prea convingătoare la Măgura Cisnădie. A mai jucat în carieră la echipe importante precum Metz sau Borussia Dortmund. De altfel, ea e campioană a Franței și a Germaniei. La Baia Mare va împărți postul cu Jelena Lavko, care va lipsi însă în startul sezonului viitor după ce se va opera de ligamente.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat