OPINII  »  EDITORIAL

Gaz peste foc

Articol de - Publicat vineri, 14 mai 2021 15:00 / Actualizat vineri, 14 mai 2021 15:00

Deși n-a bătut-o pe Csikszereda, a fost 0-0, echipa lui Mititelu și-a asigurat matematic prezența în Liga 1, ceea ce înseamnă că urbea de pe Jiu va avea din ediția 2021-2022 două reprezentante în Liga 1. Cealaltă fiind, se știe, CS Universitatea Craiova, care va juca pe 22 mai, la Ploiești, finala Cupei României cu Astra. 

Niciuna dintre cele două nu deține însă palmaresul istoric al Craiovei Maxima, dar nu-i cazul să dezvoltăm acum și aici subiectul. 

Tocmai pentru că-i notorie adversitatea dintre formațiile din Bănie, rivalitate vecină cu ura, GSP a lansat recent întrebarea cu care dintre ele vor ține microbiștii craioveni? Cu CS Universitatea, sponsorizată (în principal) de Mihai Rotaru, ori cu U Craiova 1948, patronată de Adrian Mititelu și, după arestarea acestuia, de fiul său, Adrian junior, căruia apropiații, inclusiv jucătorii, îi spun Adiță? 

În sondajul Gazetei au votat 50.059 de fani, care au oferit o imensă surpriză, în sensul că 75%, adică 3 din 4, au optat pentru gruparea familiei Mititelu! Surpriză și deoarece într-un demers asemănător din 2019, realizat însă la nivel național, CS Universitatea întrunise 8,8% din sufragii, iar U Craiova 1948 doar 1,2%!, sub procentul Viitorului Constanța, al Argeșului sau al lui Poli Timișoara! 

Gaz peste foc
Adrian Mititelu şi Mihai Rotaru

Explicația acestui salt uriaș nu-i greu de găsit. În cadrul sondajului din 2021 nu s-au pronunțat numai iubitori ai fotbalului din Craiova, ci din întreaga țară. Steliști, dinamoviști, rapidiști și așa mai departe. Ca atare, rezultatul anchetei cum că U Craiova 1948 e mult mai iubită în oraș aduce cu o fotografie mișcată. Poate crea o imagine deformată ori chiar o creează. 

Citind asta, mă vor acuza unii că am un cui împotriva lui Mititelu. Că sunt, nicio noutate!, omul lui Rotaru, deși nu l-am cunoscut personal niciodată. 

Respectivii vor uita însă, prea tineri, prea pătimași ori ambele, că am fost primul, și cel mai vehement, care a denunțat în 2011 abuzul federal de dezafiliere a Universității, pe atunci în proprietatea lui Mititelu. 

La fel cum, ulterior, am insistat ca lui U Craiova 1948 să i se permită accesul pe noul "Oblemenco", stadion construit din banii întregii comunități, nu doar ai simpatizanților uneia dintre echipele locale. Favorizată de Primărie. 

Într-adevăr, am dezavuat unele dintre ieșirile în decor ale lui Mititelu. Agresiv cu motiv, dar și fără. Dar am apreciat permanent că a avut puterea, frumoasa nebunie, de a o lua de la zero și de a nu renunța până n-a dus echipa în eșalonul de elită. Totul de unul singur, pe banii lui, deloc puțini. 

Iată de ce m-a surprins neplăcut faptul că, în plină sărbătorire a promovării, Mititelu jr. nu s-a lăsat și i-a transmis un mesaj belicos rivalei. A avertizat "CSU, nici nu știi cât de mică începi să fii!". 

Să nu se supere Adiță, sau să se supere, treaba lui, însă n-ar trebui să calce în toate pe urmele tatălui său. La Craiova, e nevoie de fotbal, nu de război. Trebuie stins focul, nu turnat gaz peste el. Incitările doar învrăjbesc mai tare.

Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Comentarii (32)
george_br
george_br  •  16 Mai 2021, 13:11
Postat de crangasi_visiniu pe 16 Mai 2021, 12:27

Face bine, de cand nu mai are nicio treaba cu Rapidul. Ba, dar niciuna, ce chestie! Iar echipa n-a intrat in colaps financiar...e ca si cum Angelescu era ala cu banii de la inceput si primaru' vietii doar capusa pentru imagine. Cum zice englezu', "whatever makes you feel better". Am si eu o intrebare: daca o ceata luati titlul, si cealalta, cupa, se pune ca ati facut eventul?

Pai hotaraste-te, ori capusa, ori imagine! De fapt omul a cautat imagine, insa a si pompat niste banuti frumosi acolo... Asa ca nu e frumos ce faci acum....

crangasi_visiniu
crangasi_visiniu  •  16 Mai 2021, 12:27
Postat de george_br pe 16 Mai 2021, 00:23

Da' de unde nervos, puiule? Tot despre proiect sanatos si echipa curata v-a vorbit partidul si voua la botez? Ca si p-astia facuti la Mogosoaia tot asa i-a prostit. Apropos... transmite-i salutari taticului vostru, Tudorache... chiar, ce mai face , e bine, sanatos?

Face bine, de cand nu mai are nicio treaba cu Rapidul. Ba, dar niciuna, ce chestie! Iar echipa n-a intrat in colaps financiar...e ca si cum Angelescu era ala cu banii de la inceput si primaru' vietii doar capusa pentru imagine. Cum zice englezu', "whatever makes you feel better". Am si eu o intrebare: daca o ceata luati titlul, si cealalta, cupa, se pune ca ati facut eventul?

to_aia
to_aia  •  16 Mai 2021, 10:01

Am impresia că ai pierdut noțiunea timpului. Postarea mea a fost la ora 21 in timp ce răspunsul tău a fost la miezul nopții. Deci cine nu poate dormi noaptea? In altă ordine de ceea ce idei, postarea mea arata doar adevăruri despre to-aia și m. Sandu. Chiar postarea răspuns a lui to-aia arată că acest om e bolnav de răzbunare la mesaje reale care-l deranjează.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează