)
Articol de Alin Buzărin - Publicat joi, 27 mai 2021 10:12 / Actualizat joi, 27 mai 2021 10:15
Ne plângem că e plictisitor să avem mereu aceeași campioană? Să vedem dacă această serie impresionantă ne este și utilă.
Dacă ieși mereu pe primul loc, așa cum face la noi CFR Cluj de patru ani la rând, înseamnă că ești peste ceilalți la toate capitolele. La bani, la valoarea echipei, la știința de a câștiga trofee, la acel ADN de campion despre care vorbea recent Ciprian Deac.
Și mai înseamnă totodată că pretinsele și autointitulatele rivale, oricât s-ar opinti ele, n-au cum să devină rivale vii, adevărate, care să-ți poată pune în pericol supremația. Ceea ce nu se știe cât e de folositor pentru un fotbal pe care ni-l dorim evoluând.
Câteva exemple
În Serie A, titlul din 2021 a fost al lui Inter, dar precedentele nouă au intrat, toate, în vitrina lui Juve.
Întâmplător sau nu, squadra azzurra a ratat, în 2018, calificarea la o Cupă Mondială după mai bine de o jumătate de veac de prezențe neîntrerupte, iar cluburile italiene au scăzut mult pe plan extern, fiind departe de nivelul de acum două decenii, când Milan mătura tot, dar mai era loc și pentru Juve, Napoli, Fiorentina, Inter, Parma, Lazio sau chiar AC Torino prin finale sau chiar pe lista învingătorilor.
În aceeași idee, Bayern a celebrat recent al nouălea succes intern la rând, dar naționala Germaniei n-a trecut de grupă la ultimul Mondial și a ajuns să piardă cu 6-0 în Spania.
Să amintim și de cele zece titluri la rând obținute de Ludogoreț, fără să se observe însă vreun atom de progres al fotbalului bulgar.
Contraexemplele noastre
Putem contraargumenta cu seria Stelei din anii optzeci, cinci trofee la rând între 1985 și 1989, ani care au coincis cu mugurii Generației de Aur.
Da, dar în sistemul comunist de atunci Steaua aduna tot ce e mai bun din țară, iar de prin 1987 încoace la fel a procedat și Dinamo, care o concura real. A triumfat în 1990 și, probabil că dacă nu și-ar fi vândut toată echipa în străinătate, ar fi câștigat și ea măcar 5 titluri unul după altul.
La fel se explică și seria de șase campionate câștigate de Steaua, din 1993 până în 1999. Era o perioadă în care echipa națională se baza aproape exclusiv pe jucătorii din străinătate.
O campioană folositoare
Cuvântul "hegemonie", atât de drag mediilor fecesebiste, și-a mutat toate sensurile sub Feleac și e posibil să mai rămână acolo încă niște ani.
CFR, într-adevăr, domină copios fotbalul nostru și o face și lucrativ, ameliorând punctajul european pe care celelalte echipe românești parcă nu știu cum să-l prăbușească mai zgomotos, ba cu Tbilisi, ba cu Liberec, ba cu vreo echipă nord-macedoneană, cum i s-a întâmplat Botoșaniului. Sub acest aspect, putem spune că avem o campioană folositoare.
Dar naționala?
Aici vorbim de Burcă, și el pe picior de plecare din Gruia și de doi veterani, Deac și Camora. Cam atât!
Au mai fost aparițiile sporadice ale lui Bordeianu, și el, mai nou, doar flotant la Cluj. Plus, să zicem, Costache la lotul de tineret. În rest, mulți străini, însă n-ai cum să contești o politică de club care a dat roade, și probabil că Neluțu Varga, atunci când pune cifrele pe hârtie, nu mai are mină de pix să adauge ceva și despre echipa națională.
Nu e un reproș, ci doar o constatare. Aceea că un fotbal prost gândit și prost condus n-are cum să producă rezultate decât dacă apelează la resurse externe.
Și, până la urmă, titlurile CFR-ului nu trebuie să ne ajute pe noi, toți românii, ci doar să le fie folositoare lor, celor de-acolo, care le câștigă an după an. z
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
