INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  EURO 2020 LA BUCUREȘTI

EXCLUSIV Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!

Articol de , , - Publicat luni, 14 iunie 2021 15:34 / Actualizat luni, 14 iunie 2021 17:59

Foștii mari internaționali ai României au primit bilete din partea Federației la tribuna a II-a, la meciul Austria - Macedonia de Nord 3-1, în vreme ce angajați ai FRF, în frunte cu Mihai Stoichiță, Bodescu și Radu Vișan, au văzut confruntarea din zona VIP a Arenei Naționale.

Acolo a luat loc aproape toată crema politică de azi: Orban, Barna, Bode, Aurescu, Dâncu, lângă care a stat și procurorul-șef al DNA.

Șeful DNA, politicienii și FRF la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!

Organizarea primului meci în România la un turneu final a produs și scene incredibile și revoltătoare. Duminică seara, pe Arena Națională, cei mai valoroși și mai titrați fotbaliști din istoria echipei naționale au avut parte de o surpriză negativă de proporții. 

Au fost trimiși de FRF să urmărească meciul de la tribuna a II-a, la un loc cu ceilalți spectatori, fie că aceștia erau macedoneni, austrieci sau români care aveau tichet în zona respectivă.

 Printre foștii mari fotbaliști care au primit invitația în acea parte a stadionului s-au aflat și Hagi, Gică Popescu și Dorinel Munteanu, care sunt primii 3 în topul selecțiilor all-time în echipa națională.

Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
Popescu și Hagi au făcut poze cu spectatorii de la tribuna 2

Decizia a fost una surprinzătoare mai ales că în zona VIP a Arenei Naționale au luat loc personaje extrem de puțin cunoscute publicului, dar care în momentul de față au funcții importante în organigrama FRF. 

Printre acestea, în afara președintelui Răzvan Burleanu, s-au aflat Radu Vișan, Gabriel Bodescu, dar și Mihai Stoichiță. Acesta din urmă e directorul tehnic al Federației.

Tot pe fotoliile de la VIP au luat loc și o serie de politicieni, de la majoritatea partidelor din Parlament. Anca Dragu (președinta Senatului), Ludovic Orban (fost premier, președinte PNL), Dan Barna (vice-premier, președinte USR), Bogdan Aurescu (ministrul Afacerilor Externe), Lucian Bode (ministrul Afacerilor Interne), dar și primarul Capitalei, Nicușor Dan, toți aceștia dintre cei aflați la putere. 

Apoi, Vasile Dâncu, din partea PSD și un apropiat al șefului FRF. Un loc privilegiat a avut și Crin Bologa, șeful Direcției Naționale Anticorupție, care a stat în dreapta ministrului de interne.

Toți cei care au avut locuri la VIP au beneficiat de un protocol de lux. În interiorul arenei, în spatele locurilor de la oficială, sub tribuna I, a fost amenajat un restaurant, în care toate oficialitățile au avut parte de mâncare și băutură de tip bufet suedez.

GSP a solicitat un punct de vedere și Federației Române de Fotbal, care a cerut trimiterea unui mail, "pentru a vă răspunde în scris, nu pe vorbe". 

Întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitații. Federația Română de Fotbal a făcut o cerere de cumpărare de bilete la UEFA, pentru a oferi locuri în tribună fostelor glorii fotbalistice, și a primit bilete de categoria I. Prețul este tipărit pe bilet. FRF a făcut acest demers pentru 60 de glorii ale fotbalului românesc, oferindu-le cea mai bună variantă avută la dispoziție la meciurile organizate de UEFA. 

În privința locurilor VIP, facem precizarea că FRF nu a deținut locuri în acest sector. UEFA a avut invitați proprii, străini și români, printre care conducerea FRF (președinte, secretar general, secretar general adjunct, director tehnic) și managerul Structurii Locale de Organizare a EURO 2020 la București. 

Totodată, este util de știut că UEFA are un alt criteriu de împărțire a locurilor în tribune, diferit de sistemul Tribuna I, Tribuna II și Peluze. Cele 3 categorii UEFA sunt: 
• Categoria 1 – central, între cele două careuri de 16 m, pe ambele părți ale stadionului 
• Categoria 2 – colțurile terenului 
• Categoria 3 – peluze
răspunsul FRF

Gică Popescu: „Pe oricare alt stadion din Europa am fi avut bilet la oficială. Pe Arena Națională am primit la tribuna a II-a!"

Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
Gică Popescu, unul dintre cei mai importanți jucători din Generația de Aur

Gică Popescu a comentat situația în care a fost pus de FRF: „Mă așteptam să primesc invitație în altă parte a stadionului, lui Gică Hagi i-am zis pe drum spre stadion unde avem locuri, mi-a fost teamă că dacă îl anunț înainte să plecăm că vom sta la tribuna a doua, nici nu mai vine la meci”.

- Domnule Gică Popescu, bună ziua! Avem informația că ați văzut meciul de pe Arena Națională de la tribuna a II-a, acolo fiind invitația celor de la FRF. E corectă informația?

- Da, acolo am avut bilet, acolo am stat!

- Și vi se pare în regulă?

- (Râde)... Nu știu dacă e în regulă. Sincer, mă așteptam să primesc bilet în alt loc din stadion, dar asta este viața... 

- Bănuiesc că la oficială v-ați fi așteptat!

 - Da, la oficială!

- Hagi a stat cu dumneavoastră?

- Am mers împreună la meci. Lui nici nu i-am zis unde avem biletele, mi-era teamă că dacă îi spuneam înainte să plecăm, poate refuză să mai meargă. Așa, i-am zis pe drum: Gică, știi unde avem locuri? La tribuna a doua! 

- Și care a fost reacția lui?

- Nu prea îi venea să creadă.

- Pe cei din FRF i-ați văzut să aibă locuri tot la tribuna a doua?

- Nu i-am văzut, dar m-a sunat și Piticu', Dorinel Munteanu, nu înțelegea cum de are bilet la tribuna a doua. I-am zis să se liniștească fiindcă tot acolo stăm și eu, și Hagi! Chiar calculam după discuția cu Dorinel: la tribuna a doua au luat loc vreo 400 de selecții, câte avem toți trei la un loc. 

- Dar dumneavoastră ați fost unul dintre cei care s-au ocupat de organizarea acestui Euro, din partea Guvernului. Cum n-ați avut invitație la tribuna VIP?!

- În protocolul cu UEFA, s-a acordat o cotă-parte de 700 de bilete Primăriei. Atât! Ulterior, aceste 700 de bilete au fost împărțite, jumătate-jumătate, între Primărie și Guvern. Și am cumpărat pentru prieteni din cota Guvernului, toate erau la tribuna a II-a.

- FRF când v-a anunțat că vă oferă bilet?

 - M-a sunat Florin Șari, cu două zile înainte de meci, și mi-a zis că am un bilet din partea lor. Am trimis șoferul să-l ia. Și pe al meu, și pe al lui Hagi. Când s-a întors, atunci am întrebat secretara unde sunt locurile și ea mi-a zis că la tribuna a II-a. 

- Sunteți supărat pe FRF?

- Nu, v-am spus, asta e viața. Poate că la următorul Euro o să stau și eu la VIP. De fapt, sigur se va întâmpla așa. Și mai știu sigur ceva. 

- Ce anume? 

- Că pe oricare alt stadion de la acest Euro dacă aș fi fost invitat, aș fi primit loc la tribuna oficială!

Dorinel Munteanu: „Când am văzut unde am bilet, nici n-am vrut să mă mai duc la stadion”

Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
Dorinel Munteanu, recordmanul de prezențe în naționala României

Dorinel Munteanu acuză și el FRF: „Fără falsă modestie, cred că am făcut și eu ceva important pentru fotbalul românesc, meritam o invitație la tribuna oficială”.

- Dorinel, salut! Te-a deranjat decizia FRF de a vă oferi bilete la tribuna a II-a?

- Sunt foarte sincer: da, m-a deranjat! Mă așteptam la altceva din partea Federației. Nu mai zic că eu, alături de Belodedici și Gabi Szabo, am fost și ambasador pentru acest Euro!

- Cum explici așa ceva?

- Eu n-am nicio explicație și nici n-am nevoie. Eu știu că am făcut ceva pentru fotbalul românesc, am însemnat ceva pentru echipa națională, am lăsat ceva important în istorie. Evident, alături de colegii mei. 

Chiar am discutat cu Gică Popescu înainte de meci, i-am scris pe telefon să-l întreb: el unde stă? Și când mi-a spus unde e, l-am și reperat apoi, în sectorul 35, era la câteva scaune distanță.

- În concluzie... 

- În concluzie, meritam mai mult. Vă spun sincer ceva, nici n-am vrut să mă mai duc la meci!

- Din cauza faptului că ați fost trimis la tribuna a doua?

- Da! Când am văzut unde e locul, chiar mă gândeam să nici nu mai merg... Până la urmă m-am dus!

Gică Hagi: „N-am nimic de comentat”

GSP l-a sunat și pe Gică Hagi, pentru a-l întreba cum a primit decizia FRF de a-l trimite la tribuna a II-a ca să vadă meciul.

„N-am o problemă. Am vrut să văd meciul, am stat unde am avut loc, mi-a plăcut partida, atât pot să spun. În rest, n-am nimic de comentat" a fost singura reacție pe care a avut-o cel mai mare fotbalist pe care l-a avut vreodată România.

Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
Hagi, la tribuna a II-a

Hagi, ignorat total și la tragerea la sorți a Euro!

Un moment cu adevărat șocant s-a produs în decembrie 2019. Atunci a avut loc, chiar la București, tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Campionatului European. Acțiunea s-a desfășurat la Romexpo și a avut un impact imens la nivelul Europei. 

FRF a luat atunci o decizie uluitoare: a acordat sute de invitații, însă l-a ocolit pe Gheorghe Hagi, care n-a participat deloc la acel eveniment!

 Marile nume prezente în capitala României, în frunte cu fostul internațional portughez Luis Figo, s-au arătat șocate de faptul că Federația nu l-a chemat și pe Gică Hagi! 

Ulterior, prin vocea lui Răzvan Burleanu, FRF și-a asumat marea eroare făcută!

Ce reprezintă HAGI, GH. POPESCU ȘI DORINEL MUNTEANU pentru istoria fotbalului românesc

  • Hagi a participat la 6 turnee finale: 3 europene (1984, 1996 și 2000) și 3 mondiale (1990, 1994, 1998)
  • Gică Popescu a bifat 5 prezențe: 2 europene (1996 și 2000) și 3 mondiale (1990, 1994, 1998)
  • Dorinel a fost la 4 turnee: 2 europene (1996 și 2000) și două mondiale (1994, 1998)
  • Au împreună aproape 400 de selecții, fiind primii 3 în topul all-time al prezențelor în tricolor: D. Munteanu (134), Hagi (124), Gh. Popescu (115)
  • Au câștigat împreună 13 trofee în Ancheta Gazetei Sporturilor de fotbalistul român al anului: Hagi are 7 succese, Gică Popescu 6
  • Hagi e singurul fotbalist român care a jucat la cei doi granzi: Real Madrid și Barcelona
  • Gică Popescu a fost căpitanul Barcelonei în sezonul în care echipa catalană a cucerit Cupa Cupelor

O TRIBUNĂ PLINĂ DE VIP-URI ȘI LIPSITĂ DE FOTBAL

Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
  • Anca Paliu Dragu - membru USR Plus, președinta Senatului
  • Ludovic Orban - președinte PNL, președintele Camerei Deputaților
  • Nicușor Dan - primarul Bucureștiului
  • Dan Barna - președinte USR, vicepremier
  • Crin Bologa - procuror-șef DNA
  • Lucian Bode - ministru de interne
  • Bogdan Aurescu - ministru de externe

ALTE VIP-URI ROMÂNEȘTI PREZENTE LA MECI

Scene incredibile pe Arena Națională » Șeful DNA, politicienii și FRF au stat la VIP! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, umiliți și trimiși la tribuna a II-a!
  • Vasile Dâncu - președinte Consiliul Național PSD
  • Răzvan Burleanu - președinte FRF
  • Radu Vișan - secretar general FRF
  • Gabriel Bodescu - secretar general adjunct FRF
  • Mihai Stoichiță - șef Comisia Tehnică FRF

Gică Hagi rupe tăcerea: “N-am vrut să fiu selecționer, am fost împins! Am fost jignit, m-au lăsat singur, singur…”

Citește și:

10 lucruri care nu s-au văzut la TV înainte de Austria - Macedonia de Nord » Am scăpat de bișnițari, stadionul s-a transformat

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
Liga 2
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori
Altele
Ion Țiriac, detronat din topul miliardarilor din România » Cine sunt cei mai bogați români, la distanță imensă față de urmăritori

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern


Comentarii (110)
imgb
imgb  •  16 Iunie 2021, 02:39

Mi se pare corect ca oamenii care nu stiu sa faca acordeon intre subiect si predicat sa stea la tribuna II-a....Ia uite ce ofuscatzi sint baietzii astia ! La sfirsitul articolului se face o mare gresala ....cel mai mare si mai valoros fotbalist roman a fost si ramine si azi DOBRIN zis Giscanu' !.... Cei de care pomeneste articolul au fost doar niste jucatori buni.

firaldo
firaldo  •  15 Iunie 2021, 15:34

Am trăit sa o vad și pe asta...Mihai *** la oficiala...Hagi la tribuna 2.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

scorpions721
scorpions721  •  15 Iunie 2021, 14:11

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (110)
Comentează
Close