Articol de GSP - Publicat marti, 15 iunie 2021 21:15 / Actualizat marti, 15 iunie 2021 21:35
Portugalia a învins-o pe Ungaria, scor 3-0, în prima etapă a grupelor Euro 2020. Cristiano Ronaldo, 36 de ani, a scris istorie la Budapesta!
Lusitanii s-au chinuit 80 de minute contra maghiarilor, însă finalul le-a aparținut în totalitate.
Ungaria - Portugalia 0-3. Ce final pentru Ronaldo!
Guerreiro a spart gheața în minutul 84. A urmat apoi recitalul lui Cristiano. Mai întâi, din penalty. Apoi, a „mușcat” și în prelungiri, după ce a driblat portarul.
Astfel, Ronaldo a ajuns la 11 goluri marcate la Campionatele Europene, record absolut. L-a depășit în această seară pe legendarul Platini (9 reușite).
Ronaldo mai are nevoie de 4 goluri pentru a deveni cel mai bun marcator din istorie pentru o echipă națională. Îl depășește în prezent doar Ali Daei (Iran), 109.
Cristiano Ronaldo a scris istorie la Budapesta
De asemenea, Cristiano Ronaldo, 36 de ani, a devenit și singurul fotbalist din istorie care joacă la 5 turnee finale de Campionat European (a marcat la toate)! 22 de meciuri are Ronaldo la Euro. Pe 2 e Schweinsteiger, 18, pe 3 Buffon cu 17.
12 meciuria câștigat Ronaldo la Euro, alt record în istoria turneului
Ronaldo, la un pas de alt record: cele mai multe reușite la Euro + Mondial:
- 19 Klose (16 la CM, 3 la CE)
- 18 Gerd Muller (14 la CM, 4 la CE)
- 18 Ronaldo (7 la CM, 11 la CE)
Citește și:
FOTO „Trio ofensiv” de excepție » 3 iubite ale portughezilor au încins atmosfera la Budapesta!
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul