Articol de Ionel Luţan - Publicat luni, 28 iunie 2021 17:43 / Actualizat luni, 28 iunie 2021 17:54
Divizionara secundă din Șelimbăr are un nou antrenor principal, în persoana lui Eugen Beza (42 de ani).
După plecarea lui Florin Maxim, la 9 zile de la reluarea pregătirilor, în urma unor discuții în contradictoriu cu oficialii echipei, sibienii de la Viitorul Șelimbăr au numit noul antrenor principal.
Eugen Beza, antrenorul lui Hermannstadt din finalul sezonului precedent, va conduce gruparea în noul sezon. Obiectivul principal este salvarea de la retrogradare.
Viitorul Șelimbăr, debutantă în Liga 2
Viitorul Șelimbăr, în actuala formă de organizare, a fost înființat în anul 2016 și a obținut participarea direct în Liga 4 județeană.
Pretențiile au crescut treptat, iar clubul a atras o serie de fotbaliști cu experiență la nivelul Ligii 1. Printre ei se numără Cosmin Vâtcă (portar, 38 de ani), Daniel Tătar (fundaș, 33 de ani), Alexandru Neacșa (mijlocaș, 29 de ani), Alexandru Curtean (mijlocaș, 34 de ani), Adrian Cârstean (atacant, 30 de ani) sau căpitanul Bogdan Vișa (fundaș, 34 de ani).
Stagiunea precedentă, Șelimbăr a câștigat sezonul regulat din seria 7 de Liga 3, apoi a trecut în finala barajului pentru promovare de Măgura Cisnădie, 2-0 și 1-1.