Articol de Eduard Apostol, Remus Răureanu - Publicat joi, 15 iulie 2021 08:00 / Actualizat joi, 15 iulie 2021 08:29
Joi, Liga 1 își reintră în drepturi, pornește la drum într-o nouă ediție, care se anunță cea mai aprinsă din ultimul deceniu
Gata, bine ați revenit în Liga 1! Euro 2020 a rămas o amintire, de astăzi, oficial, se dă drumul la treabă în fotbalul nostru neaoș, cel de toate zilele și toate nopțile. Specialiștii pronostichează o ediție mai încinsă decât gradele din termometru într-un iulie canicular.
În marea cursă pentru trofeul suprem se înscriu aceleași CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, ardelenii fiind favorizați de triumful ultimelor patru sezoane și de mișcările din mercato.
Dar Gigi Becali și Mihai Rotaru și-au păstrat loturile, mizând pe coeziune. Sepsi și Rapid visează să producă marile surprize, FCU Craiova nu țintește doar lupta cu rivalii din oraș, de la CSU Craiova, ci și play-off-ul, dacă nu chiar podiumul, iar Farul s-a reaprins prin marea revenire a lui Hagi.
Lupta e teribilă și în zona roșie a clasamentului, unde Dinamo a ajuns imaginea haosului, clubul din Ștefan cel Mare, obișnuit cândva cu trofeele, șerpuind pe marginea prăpastiei pentru al treilea campionat la rând.
Candidate la titlu în Liga 1
CFR Cluj
Puncte forte:
- A păstrat nucleul de bază al jucătorilor care au câștigat patru campionate consecutiv: Camora (5 titluri, toate cu ardelenii), Deac (6 titluri, toate cu ardelenii), Arlauskis (6 titluri, 4 cu CFR, unul cu Urziceni, unul cu FCSB), Chipciu (5 titluri, două cu CFR, trei cu FCSB), Păun, Omrani, Hoban, Cristi Manea, Costache, toți bifând "hegemonia feroviară" în Liga 1, plus alți mulți fotbaliști cu contribuții la ultimele două campionate.
- Mercato impresionant: Bouhenna (Sepsi), Rodriguez și Meleke (ambii Botoșani), Graovac (Astra), Tahiri (Waalwijk) și Cristiano (Hermannstadt).
- Marius Șumudică - antrenor cu experiența unui campionat câștigat în România, după ani buni petrecuți în străinătate, capabil să interacționeze cu un lot plin de vedete.
Puncte slabe:
- Presiunea financiară în condițiile unui buget lunar de un milion de euro, cel mai mare din Liga 1. Consumul anual de 12 milioane de euro face din calificarea într-o grupă europeană o obligație, în caz contrar, clubul riscând colapsul.
- Nu are un atacant golgeter. În ediția precedentă mijlocașul dreapta Ciprian Deac a avut mai multe reușite decât vârful central Gabriel Debeljuh. Omrani încă își caută faima pierdută, Păun va fi forțat în ofensivă.
- Publicul din Gruia nu este al 12-lea jucător pentru echipă, "frânarii" n-au voce. Marius Șumudică a spus că și-ar dori și el un public efervescent, care să susțină formația în momentele delicate.
Am ales CFR Cluj pentru ceea ce reprezintă în fotbalul românesc în momentul de față. Pe primul plan au fost trofeele. Am ales CFR Cluj pentru șansa de a pune mâna pe un trofeu în dauna unei situații financiare care ar fi fost mult mai bună pe alte meleaguri
- Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj
Aici chiar se muncește, fiecare știe ce are de făcut, de la femeia de serviciu până la ultimul om din club. Aici, locul 2 nu există! Am 13 trofee cu CFR Cluj, dar mai vreau, mai vreau, am loc în vitrină
- Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj
2016este anul în care Șumudică a câștigat campionatul și Supercupa cu Astra Giurgiu, antrenorul primind și titlul de "Antrenorul român al anului" în prestigioasa anchetă a Gazetei Sporturilor
FCSB
Puncte forte:
- Și-a păstrat "perlele": Tănase, Moruțan, Olaru, Coman, Octavian Popescu, iar coeziunea echipei ar trebui să fie superioară.
- Are liniște financiară, chiar dacă patronul nu a mai apelat la investițiile masive din anii precedenți.
- Are condiții de antrenament de top în baza sportivă de la Berceni, o metodologie ca în fotbalul occidental.
Puncte slabe:
- Implicarea lui Gigi Becali în viața echipei și a staff-ului tehnic.
- Lipsa de experiență a noului "principal", Dinu Todoran, care, practic, de acum se apucă de antrenorat, după experiențe mediocre.
- Echipa s-a obișnuit cu eșecul, roș-albaștrii nu mai știu să cucerească un campionat. Ultimul titlu a fost câștigat în 2015, de atunci FCSB a mai reușit să-și adjudece doar o Cupă a României.
Nea Gigi vrea să câștige campionatul. Ne dorim cu toții titlul. Având în vedere lotul, anul acesta cred că vom câștiga, sper să nu mai avem probleme cu accidentările și cu pandemia. De aceea am pierdut campionatul anul trecut. Și au fost și greșeli de arbitraj
- Dinu Todoran, antrenor FCSB
Mă voi bate pentru acest campionat cu Mihai Rotaru şi cu Neluţu Varga. Şi Sepsi e o echipă interesantă. Îmi place Leo Grozavu. Cu altcineva nu am cu cine. Nu trebuie să ne mai încurcăm cu echipele mici
- Gigi Becali, patron FCSB
24 goluria marcat Florin Tănase în ediția precedentă, golgeterul Ligii 1, de 5 ori punctând din penalty
Universitatea Craiova
Puncte forte:
- Atmosfera efervescentă din jurul echipei, drept dovadă că este formația din Liga 1 cu cele mai multe abonamente vândute. Pe "Oblemenco", alb-albaștrii sunt imbatabili.
- Două trofee, Cupa și Supercupa României, de apetit, de orgoliu, de moral, ultimul cucerit chiar în dauna campioanei CFR Cluj.
- Revenirea lui Elvir Koljici, în jurul căruia gravitează atacul juveților, bosniacul fiind "comandantul" ofensivei.
Puncte slabe:
- Lipsa unei bănci puternice, la nivelul titularilor, jucătorii de rezervă nereușind să facă diferența atunci când au intrat.
- Apărarea șubredă, în ciuda numelor sonore din defensivă, a subminat echipa, indiferent de antrenor, Bergodi, Papură sau Ouzounidis.
- Dependența de Koljici, în cazul accidentării acestuia, chestie verificată în ultimele sezoane, neexistând un alt atacant care să preia comanda atacului.
Trecutul trebuie să-l lăsăm deoparte, trebuie să arătăm că suntem cei mai buni. Am câștigat și Supercupa României, vrem în grupele Conference League, apoi eventul în țară! Și-mi doresc să arătăm că avem o defensivă de fier
- Mihai Bălașa, fundaș Universitatea Craiova
6.000 de abonamenteau vândut oltenii în această vară propriilor suporteri
CANDIDATE LA PLAY-OFF
Sepsi
Puncte forte:
- Liniștea financiară, existența unei coeziuni între patron, conducerea clubului și antrenorul Leo Grozavu, care are libertate deplină în a-și exercita meseria.
Puncte slabe:
- Inexistența unor ambiții mari declarate (campionat, Cupa României) și un buget incomparabil mai mic în raport cu primele trei grupări ale Ligii 1, care au monopolizat competiția în ultimele sezoane.
Rapid București
Puncte forte:
- Stabilitatea financiară și prezența unor fotbaliști cu un CV extraordinar pentru Liga 1: Săpunaru, Dragoș Grigore, Morais. Plus transferul lui Albu, care era vizat și de FCSB, un jucător echilibrat și în atenția selecționerului Mirel Rădoi, sau al lui Crepulja, constant la mijlocul terenului.
Puncte slabe:
- Nu are un stadion și o bază proprie de pregătire, neștiindu-se când se va deschide arena din Giulești, echipa antrenându-se la Buftea. Pe lângă experiența unor "clasici" ca Săpunaru, Grigore și Morais, apare și lipsa meciurilor tari pentru unii jucători obișnuiți cu ligile inferioare, precum Rareș Ilie, Sefer sau Hlistei.
FCU Craiova
Puncte forte:
- Adrian Mutu - antrenor care dorește să confirme și efervescența revenirii în liga de elită, plus ambițiile de a se impune pe plan local.
Puncte slabe:
- Predispuși la divergențe și instabilitatea conducerii, capabilă de a lua decizii controversate (de exemplu, Eugen Trică demis în două rânduri, deși a contribuit la două promovări). Echipa e condusă tot de Adrian Mititelu senior, deciziile se iau și în funcție de accesul la telefon, după ce o nouă cerere de eliberare i-a fost refuzată.
Farul Constanța
Puncte forte:
- Revenirea lui Gică Hagi pe banca tehnică, fuziunea cu echipa lui Marica, implicarea oficialităților locale, plus transferuri interesante: Aioani, Betancor, Romario Pires și Larie.
Puncte slabe:
- Lipsa unei bănci de rezerve de forță și absența publicului, echipa urmând să joace tot la Ovidiu, neștiindu-se câți constănțeni vor adopta "creația verii" - fuziunea dintre Viitorul și Farul.
FC Botoșani
Puncte forte:
- Continuitate pe banca tehnică, acolo unde Marius Croitoru are puteri depline și încredere totală din partea conducerii, plus priceperea de a aduce și modela fotbaliști străini de mare calitate, nu doar Rodriguez și Meleke vânduți la CFR Cluj, ci și mai vechii Cabrera, Martinus, Ngadeu sau Dugandzici.
Puncte slabe:
- Obligativitatea de a vinde tot ceea ce este mai bun ca să-și facă bugetul, astfel că antrenorul trebuie să plămădească o altă echipă, după plecările a patru jucători importanți (Rodriguez, Meleke, Al Mawas și Keyta).
LUPTA PENTRU EVITAREA RETROGRADĂRII
Dinamo
- Cândva unii dintre granzii campionatului, "câinii roșii" jonglează cu dezastrul. Au intrat din nou în insolvență, au pierdut cei mai importanți jucători, au interdicție la transferuri, au boicotat ultimele 4 amicale, cei rămași sunt scindați și-și cer banii pe care nu se știe când și dacă-i vor mai primi, iar Dario Bonetti, fără angajament în ultimii 5 ani, a preluat echipa de la Dusan Uhrin cu 5 zile înainte de prima etapă.
FC Voluntari
- Mereu își propune să iasă din subsolul clasamentului și să forțeze play-off-ul, dar realitatea din teren plasează trupa ilfoveană în zona roșie, an de an. Gruparea a inovat prin a-l numi pe Gabriel Tamaș președinte-jucător, însă nu a avut un mercato impresionant până acum.
CS Mioveni
- Nou-promovata va lupta din greu ca să reziste în Liga 1, în ciuda aducerii unor jucători cu experiență, dar în etate: Andrei Cristea, Scarlatache și Ionuț Balaur.
Chindia Târgoviște
- După ce în 2020 s-a salvat de la retrogradare, ajutată de "haosul" creat de pandemia de coronavirus, în ediția precedentă trupa lui Emil Săndoi a avut evoluții impresionante, având un sezon lipsit de griji. Nu a făcut transferuri care să producă un plus, rămâne de văzut dacă mai poate menține strocul din anul anterior.
Academica Clinceni
- Ilie Poenaru trebuie să reconstruiască una dintre surprizele sezonului trecut. Au plecat jucătorii importanți: Cordea (FCSB), Cebotaru (Petrolul), M. Ciobanu (U Cluj), Andronic (CFR Cluj), Markovici (CSU Craiova), Cr. Dumitru (FCSB), Chunchukov (Slavia Sofia), Vâlceanu (Gaz Metan), Cr. Tănase (FC Argeș), Dobrescu (Gaz Metan), cei sosiți nu sunt pe măsura celorlalți, doar L. Filip (FCSB) și De Amorim impresionând prin rezonanța numelor.
Cum arată cotele pentru câștigarea Ligii 1:
- CFR Cluj: 2.30
- FCSB: 3.75
- CS Universitatea Craiova: 5.50
- Sepsi: 18.00
- Farul: 20.00
- FC Botoșani: 50.00
- FC Argeș: 75.00
- FCU Craiova: 75.00
- Academica Clinceni: 100.00
- Chindia Târgoviște: 100.00
- Rapid: 100.00
- Dinamo: 125.00
- UTA Arad: 150.00
- Gaz Metan Mediaș; 150.00
- FC Voluntari: 200.00
- CS Mioveni: 300.00
VIDEO FC Botoșani - FCSB, primul meci al noului sezon din Liga 1
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
El este noul reprezentant al cluburilor din Liga 1 în Comitetul Executiv