Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 15 iulie 2021 11:03 / Actualizat joi, 15 iulie 2021 16:01
O mare parte din delegația „tricoloră" a plecat azi spre Tokyo, gazda celei de-a 32-a ediții a Jocurilor Olimpice de vară.
- Ce șanse au sportivii români la medalii?
- Care sunt probele la care ne așteptăm că vom urca pe podium?
- Cine vor fi vedetele delegației României la actuala ediție a Jocurilor Olimpice?
Întrebări la care vom afla răspunsul în competiția planetară găzduită de Japonia între 23 iulie și 8 august.
Gazeta vă prezintă o analiză a lotului olimpic al României care va participa la Jocurile Olimpice
Va fi, cu siguranță, o ediție atipică a Jocurilor Olimpice, o competiție cu capitala Japoniei aflată în stare de urgență sanitară. Va fi prima ediție în care niciun spectator nu va asista la întrecerile sportive, ca o măsură de prevenire a răspândirii COVID-19.
Amânate din aceeași cauză timp de un an, Jocurile se vor desfășura acum după multe luni de incertitudine. Simbolul olimpismului, flacăra olimpică, a ajuns săptămâna trecută la Tokyo. Au fost însă ceremonii fără fast și fără spectatori. Continuând doar tradiția începută acum 125 de ani.
La Tokyo vor avea loc 339 de evenimente, în 33 de sporturi diferite, cuprinzând 50 de discipline olimpice. România va fi reprezentată de 104 sportivi, mai mulți decât la ultimele trei ediții olimpice.
Sportul românesc a arătat o curbă descendentă clară la ultimele întreceri, ajungând ca, acum cinci ani, de la Rio de Janeiro să se întoarcă doar cu 4 medalii. România și-a pierdut parcă busola în sporturi pe care le-am dominat și în care am obținut rezultate excepționale de-a lungul timpului. Gimnastica, atletismul, kaiacul-canoe, boxul sau chiar luptele trăiesc parcă din amintiri. Previziunile nu sunt tocmai bune nici pentru Tokyo 2020, dar speranța trebuie să existe, în sport, la fiecare pas.
Încheiem cu un slogan în niponă: „Ganbatte, România!", ceea ce s-ar traduce în „Mult succes, România!".
ÎNOT - David Popovici, briliantul nostru
Puștiul David Popovici e gata să se ia la trântă cu marii favoriți ai probei. Nu-l sperie americanul Dressel, rusul Kolesnikov sau australianul Chalmers
David Popovici este un fenomen. În ultimele zile, puștiul de 16 ani a făcut înconjurul lumii cu performanțele sale. Americanii, australienii, britanicii sau italienii l-au lăudat pe românul de 16 ani care a cucerit trei medalii de aur și una de argint la Europenele de juniori de la Foro Italico.
Mai presus decât rezultatele au fost însă timpii fenomenali scoși de elevul antrenorului Adrian Rădulescu. Recorduri mondiale de juniori la 100 de metri și 200 de metri. Cu timpul de la sută, proba regină în înot (47.30 secunde), David Popovici a devenit liderul mondial al probei. Are tot dreptul să spere chiar la un loc pe podiumul olimpic de la Tokyo.
Va putea el să reziste presiunii întrecerii, să treacă peste toate obstacolele vârstei, să se delimiteze de așteptările enorme din partea unei întregi delegații? „Punctul meu forte este psihicul, prin asta îmi domin adversarii", spunea David înainte de Europenele de la Roma și a arătat că e așa.
La Tokyo va avea parte însă de adversari de alt calibru. Caeleb Dressel, americanul considerat urmașul lui Phelps, sau Kliment Kolesnikov, rusul campion european, sunt văzuți de toată lumea drept principalii favoriți ai probei. Kyle Chalmers, australianul campion olimpic en titre, e și el acolo. Popovici nu e băgat în seamă de experți, dar puștiul ar putea să le dea previziunile peste cap.
CANOTAJ - Flotila de încredere
Tinere și valoroase. Cele mai mici canotoare în proba lor, Simona Radiș și Ancuța Bodnar sunt favorite la aurul olimpic.
Cu 9 bărci calificate la Tokyo și 36 de sportivi, canotajul se detașează clar. Într-un sport în care România a strălucit cu adevărat, de la Tokyo e clar că România nu se va întoarce cu mâna goală la această disciplină. Sunt însă doar două ambarcațiuni cotate de către specialiști cu șanse reale la obținerea unei medalii. Se detașează clar barca de dublu vâsle, formată din Simona Radiș și Ancuța Bodnar (23 de ani).
Cea mai tânără barcă din concurs, Simona și Ancuța au câștigat detașat cursele europene la care au participat.
„Am pierdut în 2019, la Mondiale, în fața neozeelandezelor. Din acea barcă a mai rămas o singură sportivă", spune Simona, strocul bărcii. Brooke Donoghue (26 de ani) face acum pereche cu Hannah Osborne (27). Ele sunt considerate principalele contracandidate.
Duble campioane mondiale, Ionela Cozmiuc și Gianina Beleagă sunt și ele văzute cu șanse la medalii în proba de dublu vâsle categorie ușoară. E însă proba cea mai echilibrată din canotaj, una în care greutatea joacă un rol important. "Faptul că toate sportivele cântăresc la fel, nu e o probă open, aduce practic acest echilbru", crede Gianina.
Din cele 19 bărci înscrise în concurs, pericolul pentru românce vine, mai ales, de la britanice și olandeze. România ar mai putea conta și cu barca de 8 plus 1 feminin, dar și aici concurența este una incredibilă. "Tricolorele" sunt cotate abia cu a șasea șansă, după Noua Zeelandă, SUA, Australia, Canada și China.
SCRIMĂ - Ana Maria Popescu, singura campioană olimpică
Ana Maria Popescu e în fața ultimului concurs din carieră. O zi pe care campioana olimpică vrea să și-o treacă în jurnal cu titlul „De neuitat".
De puține ori s-a întâmplat ca în lotul României, de la o ediție la alta, să rămână un singur medaliat olimpic cu aur. Acest lucru se întâmplă la ediția din acest an. Ana Maria Popescu, liderul mondial al competiției de spadă, este singura campioană olimpică din lot. Ana a câștigat aurul la Rio de Janeiro cu echipa și se pregătește acum, la 36 de ani, să bifeze ultima ediție de Jocuri din carieră.
Spirit competitiv, genul de sportiv care nu renunță niciodată atunci când își pune ceva în minte, „Brânzica" e cotată acum de bookmakeri cu prima șansă la aurul olimpic. Specialiștii din scrimă sunt însă oarecum reticenți pentru că vine după o lungă perioadă de inactivitate, datorată și accidentării la picior.
Vicecampioană olimpică la Beijing, la individual, Ana Maria e însă capabilă să prindă o zi de aur la Tokyo, așa cum s-a întâmplat de alte atâtea ori în concursurile ei. E cântecul de lebădă al unei sportive uriașe, care a dat întotdeauna totul pe planșă.
Chinezoaica Sun Yiwen, medaliata cu bronz de la Rio, în întrecerea individuală, și sud-coreeanca Choi In-jeong sunt văzute drept principalele contracandidate ale „tricolorei" la aurul olimpic.
LUPTE - Alina Vuc și Albert Saritov, marile speranțe
Luptele românești vor avea cinci reprezentanți la Tokyo, dar doar doi sunt cotați cu șanse reale la medalii: e vorba de vicecampioana mondială Alina Vuc (50 kg) și Albert Saritov (97 kg), singurul „tricolor" care a urcat pe podium și la Rio. Alina Vuc și-a demonstrat valoarea la ultimele Campionate Mondiale, dar are un mare hop de trecut la Tokyo. Azera Maria Stadnik are 33 de ani și a fost medaliată la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice. Îi lipsește însă aurul olimpic din palmares.
Este însă de opt ori campioană europeană și de două ori mondială. Stadnik și Vuc vor fi pe părți diferite de tablou și se vor putea întâlni doar în fazele superioare. Un eventual pas greșit al celor două favorite îl așteaptă ucraineanca Oksana Livaci, campioana europeană de la București, din 2019, atunci însă când nici Vuc și nici Stadnik nu au fost prezente.
Albert Saritov, vicecampion european în 2020, este cel mai bine cotat dintre "tricolori". Rusul Abdulrașid Sadulaev, campionul olimpic de la Rio la 86 kg, de patru ori campion mondial, e acum favoritul incontestabil al categoriei de 97 kg la lupte libere. Chiar și peste americanul Kyle Snyder, cel care a câștigat aurul olimpic al categoriei în Brazilia. Saritov are însă de partea sa experiență și dorința de a face un rezultat mare la ultima lui apariție olimpică.
GIMNASTICĂ - Larisa Iordache și Marian Drăgulescu, doi veterani, și multe speranțe
În absența echipelor în concursul de gimnastică, România poate să câștige o medalie în concursul de gimnastică prin două nume mari ale acestui sport. Veteranul Marian Drăgulescu a ajuns la 40 de ani și nu a renunțat la visul său de a deveni campion olimpic.
E singura medalie care-i lipsește după o carieră impresionantă. Săriturile sunt aparatul de care se leagă marile speranțe ale „Marocanului", cel care se află la a cincea prezență la Jocurile Olimpice. Larisa Iordache a ajuns și ea la 25 de ani și speră ca în Japonia să fie ocolită de ghinion.
Pentru că accidentările nu i-au dat pace pe parcursul caierei.
„E o șansă nouă care s-a ivit la Tokyo. O șansă de a-mi demonstra, mai ales mie, că pot. Nu sunt ghinionistă, nu vreau să spun asta, dar sunt o persoană care nu câștigă lucrurile cu ușurință", spune Larisa. E focusată pe concursul olimpic, își dorește un exercițiu perfect la bârnă, aparatul său forte. Știe că dacă nu va greși, dacă va executa corect elementele, dificultatea exercițiului o va trimite sus, în top.
Faptul că Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au amânat a însemnat norocul meu. Dacă nu s-ar fi amânat, nu aș fi ajuns niciodată în Japonia
- Larisa Iordache, gimnastă
Două medalii irosite
România a pierdut două potențiale medalii la ediția actuală a Jocurilor Olimpice. Mai întâi la haltere, prin Loredana Toma.
Campioana mondială și europeană era favorită la obținerea aurului olimpic la categoria 64 kilograme. A venit însă suspendarea de un an pentru Federația Română de Haltere, după multiplele cazuri de dopaj din ultimii ani, și visul Loredanei s-a spulberat.
Loredana ar fi avut o șansă imensă mai ales că rivalele ei, chinezoaica Deng Wei și nord-coreeanca Rim Un-sim, nu puteau participa. O altă medalie foarte probabilă ar fi putut veni la tenis, de la Simona Halep. Fostul lider mondial s-a accidentat însă grav în luna mai, în turneul de la Roma, și în ciuda tuturor încercărilor, nu a putut reveni la timp pentru JO.
- Ce predicție face Gazeta? 5 medalii la Tokyo, dintre care una de aur!
- TVR și Eurosport vor transmite în România Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Citește și alte știri despre Jocurile Olimpice:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat