OPINII  »  EDITORIAL

Reghecampf: deocamdată, nu!

Articol de - Publicat marti, 20 iulie 2021 16:29 / Actualizat marti, 20 iulie 2021 16:58

Gazeta a sesizat corect că Laurențiu Reghecampf, fără angajament din luna mai, de la divorțul de Al Ahli Jeddah, e interesat să se întoarcă la FCSB. În ideea că antrenorul cel mai galonat al formației respective din ultimul deceniu ar dori să revină, dar n-are acceptul lui Gigi Becali, cel ce decide în club. 

S-ar putea să nici nu-l primească prea curând, ori vreodată, deși Reghe a performat în primul mandat la FCSB. A cucerit titlul în 2013 și 2014, ba a și dus echipa în "optimile" Europa League și în grupele UCL.

În ciuda faptului că nu i-a mai ieșit și în mandatul 2015-2017, când a ratat campionatul în duel cu Astra și, ulterior, cu Viitorul, normal ar fi ca FCSB să-l asocieze pe Reghecampf cu succesul. Implicit, să-l vrea. S-ar justifica în contextul în care pe banca echipei stă, nu jignesc pe nimeni, un tehnician fără CV. Dinu Todoran, un ucenic în antrenorat.

Lucrurile nu se prezintă însă așa. Două persoane din anturajul patronului, care nu m-au autorizat să le divulg numele, mi-au adus la cunoștință că "Laur se roagă de Gigi să-l readucă de când nu mai are serviciu" și, sursa 2, că "Reghe nu vine, zadarnic forțează el".

Rezultă și de aici că, pe moment, șansele tehnicianului în discuție de a lucra la FCSB sunt minime. Mai ales că, parcă spre a fi mai puțin tentat să schimbe, Becali însuși, cabotin talentat, a anunțat cu voce tare că "Antrenorul de-acum continuă un an de zile. Îl țin și dacă are 10 înfrângeri consecutive!".

Sugerează, ori chiar e, un mod elegant de a-l refuza pe petent. Ceea ce nu înseamnă însă un verdict. La cât de imprevizibil e latifundiarul din Pipera, de impulsiv, el poate hotărî mâine invers decât a promis azi. Exact pe dos.

Reghecampf: deocamdată, nu!
Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali

Pe lângă adversarii declarați sau bănuiți din club, listă neoficială pe care ar figura Vali Argăseală, MM Stoica și Thomas Neubert, preparatorul fizic cu care s-a certat la Al Wasl, Reghe mai are o problemă spinoasă. Legată de soția sa, agentul de fotbaliști Anamaria Prodan. Cordiale vreme îndelungată, raporturile dintre AP și FCSB, citește Gigi Becali, s-au deteriorat grav după conflictul stârnit de transferul lui Dennis Man la Parma.

Sigur cunoașteți amănuntele, nu mai reiau. Doar amintesc că s-a ajuns până la amenințări reciproce cu tribunalul. Rănile s-au mai închis, dar au lăsat urme. Cicatrice adânci și dureroase.

Dacă-i de presupus că Becali și Reghe s-ar înțelege la o adică, tehnicianul zicând ca Gigi și făcând ce crede el de cuviință, pare greu de închipuit că patronul și impresara vor vorbi aceeași limbă după ce s-au tot mușcat. Anamaria e o femeie puternică, dar dominatoare, gata să se bage și unde nu-i treaba ei. Un fel de Gigi în variantă feminină.

Iată o cauză, una dintre mai multe, care-l îndeamnă pe Becali să nu se grăbească. Să nu-și bată singur cuie-n talpă. În consecință, ipoteză, nu certitudine, întoarcerea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB se amână. Numai Gigi Becali știe până când. Deocamdată însă, cred că răspunsul e nu.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Comentarii (11)
jean_gabin
jean_gabin  •  21 Iulie 2021, 09:35

Cita, pai se vede de la Botosani ca FCSB nu mai are nevoie de antrenor nou. Cuplul Becali Todoran isi face treaba foarte bine si trebuie pastrat 500 la suta.

cita
cita  •  21 Iulie 2021, 00:34

Da fcsb nu are antrenor deja? De ce îi mai trebuie încă unul, vrea cu 2 pe banca?

cita
cita  •  21 Iulie 2021, 00:32

Cred ca la câte afaceri cu jucători au făcut împreună și câți bani au câștigat de pe urma lor ar trebui să se gândească la o nouă colaborare.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează