SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA ROMÂNIEI

Federația a închis ochii în cazul Brăila? Ce s-a întâmplat după un meci disputat în Cupa României la handbal

sursa foto: Facebook HC Dunărea Brăila
sursa foto: Facebook HC Dunărea Brăila

Articol de - Publicat joi, 26 august 2021 14:16 / Actualizat sambata, 28 august 2021 00:10

La Cupa României, de la Bistrița, Dunărea Brăila nu a avut pe carnetele de joc vizele medicale ale unui Centru de Medicină sportivă, ci doar vizele unui Cabinet de Medicină de Familie.

Primul scandal al sezonului în handbalul românesc a apărut la Cupa României de la Bistrița. Acolo, după meciul din „optimi” dintre Dunărea Brăila și Măgura Cisnădie, câștigat de brăilence cu 31-30 după executarea aruncarilor de la 7 metri, observatorul Ștefan Ciurea din Dolj a făcut raport suplimentar. 

Oficialul FRH a constatat că Dunărea Brăila nu avea pe Sistemul Electronic de Înregistrare (SEI) al Federației Române de Handbal, carnetele de joc cu viza medicală a unui Centru de Medicină sportivă. Carnetele erau vizate doar de un Cabinet de Medicină de Familie!

Au apărut vizele peste noapte

S-a întrunit Comisia de Competiții, care a analizat cazul. „Noi eram în drum spre casă, pierduserăm meciul, dar am fost anunțați de observatorul partidei că s-a întocmit un raport suplimentar. Și că trebuie să așteptăm pentru că s-ar putea să ne întoarcem. Am stat trei ore într-o benzinărie la Reghin să așteptăm rezoluția Comisiei. Am așteptat să-și facă Brăila vizele sau ce?”, a declarat antrenorul Măgurii Cisnădie, Alexandru Weber.

George Caranica, președintele Dunării Brăila e tranșant. "Brăila avea două rânduri de avize medicale. Și de la Medicină de Familie și de la Medicină Sportivă. Aveam toate actele în regulă, nu știu de ce se face această tevatură". Președintele Comisiei de Competiții a FRH, Mihai Pârvu confirmă. Brăila nu avea încărcate în SEI vizele de la Medicină Sportivă. ”La Comisie, au fost aduse ulterior documentele cu viza de la medicina sportivă". 

Cisnădie acuză faptul că vizele de la Medicina Sportivă au apărut cu data de 23 august. "Ei pe 23 august erau în drum spre Bistrița. În plus, în toată săptămâna dinaintea turneului, au fost în turneu în Danemarca. Nu știu cînd au avut timp să le facă". Weber completează. ”Ar fi trebuit să piardă meciul cu 10-0. Dacă aveau vizele de la Medicină Sportivă, ar fi venit cu ele imediat, Nu la șase ore de la terminarea meciului”.

Dunărea Brăila a pierdut ulterior în "sferturile" Cupei României, 24-27 cu CSM București.

Final Four-ul Cupei României se va disputa sâmbătă și duminică, la Brăila. În semifinale, sâmbătă, Gloria Buzău va întâlni HC Zalău (ora 11:00) și CSM București pe Rapid București (ora 15:30).

VIDEO Dezvăluiri cutremurătoare ale fostei handbaliste Mariana Cetiner: „Am fost violată de antrenor!”

Citește mai multe știri din handbal:

S-a stabilit Final Four-ul Cupei României! Programul semifinalelor

Naționala de handbal masculin a României are un nou selecționer! Ce obiectiv i-a fost stabilit

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
446194735563038
Cony Nick  •  26 August 2021, 21:22

*Vinovatii: 1. Arbitrii: nu trebuia sa înceapa jocul conf. regul. FRH fara Viza de la Cabinetul medical sporttiv; 2. delegatul FRH: trebuia sa le comunice la arbirii ca nu au voie sa înceapa jocul conf. regul. FRH fara Viza de la Cabinetul medical sporttiv; 3. delegatul echipei Bistrita: trebuia sa faca imediat contestatie pe foaia de arbitraj si sa atraga verbal atentia la arbitrii si observator... ******

senzor1
senzor1  •  26 August 2021, 15:26

Se incearca stoparea echipei din Braila , care cu noile achizitii va defila spre titlu anul acesta . Braila castiga la anul Liga Campionilor , lejer .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează