FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Exclusiv Cortacero se poate alege cu zero » Deși s-a înscris la masa credală, spaniolul poate rămâne fără niciun ban

Pablo Cortacero
Pablo Cortacero

Articol de - Publicat miercuri, 01 septembrie 2021 07:08 / Actualizat miercuri, 01 septembrie 2021 07:20

Spaniolul poate rămâne fără niciun ban din cei 550.000 € investiți la Dinamo vara trecută întrucât i-ar fi virat clubului, aflat acum în insolvență, din contul său personal, fără vreun contract.

Dinamo a intrat în insolvență de la finalul lunii iunie, s-a întocmit tabelul preliminar de creditori, iar planul de reorganizare trebuie depus în maximum 30 de zile de la stabilirea tabelului definitiv de creditori. 

Între timp, se pot face contestații, astfel că planul de reorganizare ar trebui întocmit până la data de 31 martie 2022, pentru ca gruparea roș-albă să poată obțină licența de Liga 1 pentru sezonul următor.

Artificii care se întorc împotriva lui

Pablo Cortacero s-a numărat printre cei 65 de creditori (societăți, furnizori, persoane fizice, angajați, parteneri și fotbaliști) ce s-au înscris la masa credală, pentru a-și recupera investiția - singura la Dinamo - de 550.000 de euro. 

Până se va cunoaște exact valoarea datoriilor pe care le are clubul, spaniolul are șanse mari să rămână fără niciun cent din banii alocați grupării în vara anului trecut, susțin sursele GSP.

„Cortacero a transmis în vara lui 2020, înainte de preluarea acțiunilor, că va aloca prin Benel International suma de 550.000 de euro în contul licenței clubului. Nu i-a adus la timp, conform promisiunii, Benel iese din discuție fiindcă nu a respectat termenii acordului. Ulterior, Cortacero a dat de la el suma, treaba lui cum a făcut rost de bani. 

Dar cum își va justifica acum creanța?! El a virat întreaga sumă de 550.000 de euro din contul său personal în contul lui Dinamo. Cortacero rămâne ca persoană fizică, nu are contract pentru banii respectivi. 

Știa că preia Dinamo, a virat banii din contul lui în cel al clubului pe care urma să-l ia, era acționar majoritar la acel moment, astfel că putea apela la această formulă", au susținut sursele GSP.

Alte procese?

Spaniolul poate contesta orice nemulțumire financiară în fața judecătorului sindic, care urmează să se pronunțe. După ce va fi întocmit tabelul creditorilor, poate contesta la Curtea de Apel. 

Cortacero a atacat clubul în instanță pe durata anului în curs, însă până acum s-a lovit doar de eșecuri în lanț. În ultimele săptămâni, Șerdean a transmis că a preluat acțiunile de la Pablo și a pornit la o adevărată vânătoare de investitori, încercând o modalitate prin a ceda pachetul de 72,8% din acțiuni.

Cohorta spaniolă a crescut incredibil de mult cheltuielile. Nejustificat! Nu doar cu jucătorii, ci și cu personalul. Salariile au fost stabilite în batjocură. Nu am mai întâlnit nicăieri o asemenea situație. Mi se pare că au fost făcute intenționat, pentru a crea dificultăți
-Răzvan Zăvăleanu, pe 13 iulie, la DigiSport

Pot spune care sunt sumele cerute, nu neapărat că au legătură cu realitatea. E vorba de 8 milioane de euro. Din aceste sume vom respinge. Noi vom analiza aceste declarații de creanță și vom spune care este părerea noastră. Deja, la prima vedere, sumele sunt mult mai mici
-Răzvan Zăvăleanu, pe 26 august, la Radio Dinamo

3,5de euro era cuantumul datoriilor vara trecută, din care 850.000 de euro către firmele lui Negoiță, iar un milion de euro către DDB și Cortacero

Citește alte știri despre Dinamo:

Vestea sezonului pentru Dinamo vine chiar înaintea derby-ului cu FCSB: „De azi se schimbă întreaga filosofie! Vă spun și primul transfer”

Dinamoviștii sperau la Albentosa, dar impresarul le spulberă speranțele: „Nu există nicio șansă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
blackknight
blackknight  •  06 Septembrie 2021, 14:52

distrugi un club si apoi te plangi ca tre sa-ti dea clubu bani... ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ticbic
ticbic  •  01 Septembrie 2021, 14:41
Postat de cornelconasu pe 01 Septembrie 2021, 13:59

Ăsta conform acțiunilor pe care le avea trebuia să mai aducă vreo 2 mil la club ! A distrus cu intenție clubul , nu știu ce e așa complicat pentru a-l acționa în justiție !!!

Daca a adus sau nu bani in club, are mai putina importanta. Daca la masa credala banii pe care i-a bagat in club (550 mii de euro) vor fi sau nu luati in considerare in procesul de insolventa, are si mai putina importanta. Important este ca, cata vreme detine (inca) procentul majoritar de actiuni ale unei societati comerciale, el este patronul acesteia, cel putin in actele oficiale ale Statului Roman. Conform legii!

cornelconasu
cornelconasu  •  01 Septembrie 2021, 14:03
Postat de cornelconasu pe 01 Septembrie 2021, 13:59

Ăsta conform acțiunilor pe care le avea trebuia să mai aducă vreo 2 mil la club ! A distrus cu intenție clubul , nu știu ce e așa complicat pentru a-l acționa în justiție !!!

....în plus a sfătuit jucătorii cu salarii enorme făcute el dar neplătiți, să facă apel la UEFA contra lui Dinamo ???!!! Apoi tot el le-a găsit angajamente prin terți !!!?? Păi nu e clar că el și cei cu care a venit inclusiv Contra ...AU VRUT să distrugă acest club ??!!!

Vezi toate comentariile (10)
Comentează