Articol de Eduard Apostol, Viorel Tudorache, Vlad Nedelea - Publicat vineri, 01 octombrie 2021 13:18 / Actualizat vineri, 01 octombrie 2021 15:01
După ore în șir de tratative, Mircea Rednic a semnat, în sfârșit, contractul cu Dinamo.
Tehnicianul și clubul au pus la punct ultimele detalii ale contractului. După două ore de negocieri, cele două părți au bătut palma.
„Am semnat! În primul an, obiectivul e salvarea de la retrogradare, iar în al doilea an play-off-ul. E cea mai grea misiune în cele 5 mandate pe care le-am avut la Dinamo. Am dat lista, luăm doi jucători până marți, sper. Un fundaș dreapta și un atacant masiv, un nou «Bizon»
O să stau pe bancă la meciul cu UTA. Sper că voi fi înregistrat și voi fi alături de băieți.”, a declarat Rednic.
Iuliu Mureșan confirmă: „Mircea Rednic a semnat”
„Mircea Rednic a semnat în această dimineață, la sediul clubului, un contract valabil până la finalul acestei ediții de campionat, cu drept de prelungire pentru încă un sezon competițional", a declarat administratorul special Iuliu Mureșan, conform paginii oficiale de Facebook a lui Dinamo.
Mircea Rednic are un trecut alarmant pentru Dinamo
Mircea Rednic nu mai e de multă vreme un antrenor la modă, de top. S-au împlinit deja 10 ani de la ultimul trofeu câștigat de „Puriu”: Cupa în Azerbaidjan alături de Hazar Lankaran.
Dinamo a obținut ultimul titlu în Liga 1 cu Rednic pe bancă, dar asta se întâmpla în 2007, deci în urmă cu mai bine de 14 ani. În prezent, nu se pune problema ca trupa alb-roșie - în insolvență - să-și propună obiective îndrăznețe pe termen scurt. Echipa arată dezastruos, e pe 15, loc direct retrogradabil, și vrea să iasă din zona roșie a clasamentului.
Îngrijorător pentru „câini”: în precedentele 3 mandate, Rednic a dezamăgit de fiecare dată! „Puriul” e liber de contract din luna aprilie a acestui an, când Viitorul, actuala Farul, a decis să renunțe la serviciile sale.
Știre inițială: Mircea Rednic, runda decisivă de negocieri pentru banca lui Dinamo
Mircea Rednic nu a semnat încă oficializarea înțelegerii cu Dinamo, iar prezența lui pe bancă la meciul cu UTA, de sâmbătă, este incertă.
Mircea Rednic (59 de ani) și-a început joi cel de-al cincilea mandat ca antrenor principal la Dinamo. Tehnicianul adus să-i salveze pe „câini” de la retrogradare a condus primul antrenament la Săftica, însă contractul său nu a fost înregistrat la FRF. Pentru că nu fusese semnat.
Mai erau de pus la punct unele detalii. Dacă înțelegerea nu va fi parafată nici astăzi, Rednic nu va putea conduce echipa de pe bancă la meciul cu UTA, programat sâmbătă, de la ora 16:30.
Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, susține că întârzierea oficializării numirii lui Mircea Rednic nu are legătură cu litigiul cu Dario Bonetti, apărut după ce clubul i-a reziliat uniliteral contractul fostului antrenor.
Însă președintelele AFAN, Emilian Hulubei, a dat de înțeles că Dinamo riscă să nu poată opera înregistrarea contractului lui Rednic, dacă denunță unilateral angajamentul lui Bonetti.
Rezilierea lui Bonetti, înregistrată la FRF
„Dinamo trebuie să ducă dovada la Federație că s-a reziliat contractul antrenorului și că poate înregistra un nou antrenor. Da, până nu se rezolvă situația lui Bonetti, nu se poate înregistra un nou ”, a spus Emilian Hulubei la GSP Live.
Zăvăleanu i-a liniștit pe fanii dinamovișt. Contractul lui Bonetti este reziliat și înregistrat la FRF, din punctul nostru de vedere, dacă va exista un litigiu, nu mai are legătură cu calitatea de antrenor al domnului Bonetti la ”, a precizat administratorul judiciar, pentru Telekom
„Am primit o notificare de la Dinamo referitoare la rezilierea contractului lui Bonetti”, au confirmat pentru GSP surse federale.
Nicolae Badea: „Rednic e de apreciat”
Nicolae Badea, omul care l-a convins pe Rednic să revină în Ștefan cel Mare, este convins că echipa se va redresa sub comanda experimentatului antrenor.
„Este un om foarte pozitiv. E de apreciat faptul că și-a asumat pregătirea meciului cu UTA având la dispoziție doar două antrenamente", a declarat milionarul de la Computerland, implicat în programul DDB.
VIDEO Emilian Hulubei: „Există posibilitatea ca Dinamo să nu poată înregistra contractul lui Rednic”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Mircea Rednic a primit o veste bună: Torje este apt pentru Dinamo - UTA
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat