SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Fostul antrenor al Mariei Sharapova o critică pe Emma Răducanu: „A comis o greșeală”

Michael Joyce, fostul antrenor al Mariei Sharapova, o critică pe Emma Răducanu
Michael Joyce, fostul antrenor al Mariei Sharapova, o critică pe Emma Răducanu

Articol de GSP - Publicat joi, 14 octombrie 2021 19:30 / Actualizat joi, 14 octombrie 2021 19:52

Michael Joyce, fostul antrenor al Mariei Sharapova, o critică pe Emma Răducanu (18 ani, locul 22 WTA), după ce adolescenta britanică s-a despărțit de Andrew Richardson, cel care a ghidat-o în triumful de la US Open.

„Am fost surprins de cuvintele Emmei Răducanu când a anunțat despărțirea de Andrew Richardson, mai ales când a spus că vrea pe cineva cu experiență. Nu mi-a plăcut deloc declarația. Dacă ai un antrenor bun, cu care lucrezi bine și ai rezultate, ar trebui să continui cu el. De ce ți-ai dori un nume sonor? Este o jucătoare foarte bună, dar viitorul ei antrenor nu va avea o misiune ușoară, sunt mari așteptări. 

Dacă este eliminată repede de la Australian Open, toată lumea va da vina pe antrenor. Va fi mult mai greu pentru Emma, va fi în centrul atenției, s-a creat multă vâlvă în jurul ei. Unii prind o perioadă bună, dar apar și sincope, contează cum reacționezi când lucrurile nu mai merg. Ea are acum un statut de superstar, toată lumea e cu ochii pe ea. De aceea, ar fi bine ca Emma să vorbească despre asta cu Maria Sharapova, o va ajuta”, a declarat Michael Joyce.

Fostul antrenor al Mariei Sharapova o critică pe Emma Răducanu: „A comis o greșeală”
Michael Joyce alături de Sharapova

Emma Răducanu ar fi ales un antrenor cunoscut

Argentinianul Carlos Rodriguez (57 de ani) e favorit să o antreneze pe Emma Răducanu.

Conform The Telegraph, Carlos Rodriguez este favorit să devină noul antrenor al Emmei. 

Carlos s-a făcut cunoscut pregătindu-le pe Na Li, una dintre jucătoarele pe care Răducanu le-a apreciat cel mai mult de-a lungul timpului, și pe Justine Henin, câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem.

Fostul antrenor al Mariei Sharapova o critică pe Emma Răducanu: „A comis o greșeală”
Justine Henin și Carlos Rodriguez

Paradox incredibil în cazul Emmei Răducanu

Emma a fost eliminată de Aliaksandra Sasnovich (27 de ani, 100 WTA) în turul 2 la Indian Wells, scor 2-6, 4-6. Britanica încă nu a obținut vreo victorie în turneele WTA, excepție făcând cele de Grand Slam. 

Emma Răducanu și-a făcut apariția în „tenisul mare” la Wimbledon 2021. A profitat de un wild-card și a ajuns până în faza optimilor de finală. 

Calitățile britanicei cu origini românești anunțau o carieră de succes, dar „explozia” a venit chiar mai devreme decât se așteptau specialiștii. Emma a triumfat la US Open și a devenit principala figură din tenisul feminin.

Emma Răducanu, victorii doar la turneele de Grand Slam

Răducanu a avut prestații entuziasmante la Grand Slam-uri, dar trăiește un paradox incredibil. Încă nu a reușit să câștige vreun meci în circuitul WTA standard, la turneele de 250 de puncte, 500 de puncte sau la cele Mandatory. 

Emma și-a construit clasamentul în competiții ITF. În 2021 a avut prezențe pe tablourile de simplu de la San Jose, Nottingham și Indian Wells, dar a pierdut de fiecare dată primul meci.

Emma Răducanu, explicații după eșecul de la Indian Wells: „Pot să iau înfrângerea ca pe o lecție”

„Cred că Aliaksandra a făcut un meci foarte bun. A fost mai bună decât mine și merita să câștige. A trebuit să mă obișnuiesc să joc în aceste condiții. A fost prima dată când am jucat la Indian Wells. Să joci noaptea este diferit. Nu am avut multă experiență cu meciurile jucate noaptea.

Sunt încă nouă în circuit. Experiența vine jucând în fiecare săptămână și trecând prin diferite situații. Sunt oarecum bucuroasă că s-a întâmplat asta acum, pentru că pot să învăț, pot s-o iau ca pe o lecție. Voi avea mai multă experiență.

Dezamăgire va fi după fiecare înfrângere. Dar o dată ești sus, iar altă dată ești jos. Nu am pus multă presiune pe mine pentru că încă nu am experiență”, a spus Emma Răducanu.

VIDEO. Rezumatul meciului Aliaksandra Sasnovich - Emma Răducanu, de la Indian Wells 2021

Citește și alte știri din tenis: 

Daniil Medvedev, înfrângere incredibilă la Indian Wells » Favoritul #1, trimis acasă după ce a condus cu 6-4, 4-1

Sfârșitul unei ere?! Pe ce loc ajunge Federer în clasament: „Mai întâi să merg normal, apoi mă voi gândi și la tenis”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
misulica1
misulica1  •  15 Octombrie 2021, 08:38

Asta cred ca e somer si s-a bagat in seama! Ce sa invete Emma de la ***? ***i!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează