Articol de Marius Mărgărit - Publicat sambata, 16 octombrie 2021 14:17 / Actualizat sambata, 16 octombrie 2021 15:01
Dinamo București a câștigat finala mică a SuperLigii naționale la rugby, 16-11 cu SCM Timișoara, acesta fiind primul meci de rugby intern găzduit de noul stadion „Arcul de Triumf”.
Primul meci intern de rugby jucat pe noul stadion „Arcul de Triumf” a fost câștigat de Dinamo. Conduși cu 6-11 la pauză, „bulldogii” și-au revenit în partea a doua, în care au obținut un avans de 10 puncte.
VIDEO » Dinamo a câștigat finala mică a SuperLigii de rugby
Medaliile de bronz le-au revenit astfel dinamoviștilor, care au fost dominanți în partea a doua. Ei au reușit să întoarcă scorul prin o lovitură de pedeapsă transformată de Williams și un eseu marcat de Ispir și transformat de același Williams.
După meci, bucuria alb-roșilor a fost greu de stăvilit. Dinamoviștii au cântat mai apoi pe gazon, apoi au dus euforia la vestiare.
În finala mare, care va stabili campioana României, se vor înfrunta Steaua București și CSM Baia Mare. Partida, care se va disputa tot pe „Arcul de Triumf”, va începe la ora 17:30 și va fi transmisă la TV de TVR 1.
Citește și:
Propunere-șoc! Federația vrea să unească primele două eșaloane » Cum va arăta SuperLiga
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat