FOTBAL  »  NATIONALA  »  BARAJ CM 2022

FIFA a stabilit când se trage barajul la sorți pentru CM 2022 » Cum se poate califica România

Articol de GSP - Publicat joi, 21 octombrie 2021 18:11 / Actualizat joi, 21 octombrie 2021 18:27

România are șanse să prindă barajul pentru Campionatul Mondial din 2022, iar FIFA a anunțat când și cum se va face tragerea la sorți.

Federația Română de Fotbal precizează că vineri, 26 noiembrie, la Zurich, se vor stabili meciurile din baraj. Vor participa 12 echipe în play-off pentru CM, iar partidele se vor disputa în sistem semifinale și finale.

„În play-off vor participa 12 echipe: cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare și primele două cel mai bine clasate în Liga Națiunilor și care nu vor termina pe primele două locuri în preliminarii. Națiunile vor fi împărțite în trei grupe cu patru echipe. 

Meciurile din fiecare grupă se vor disputa în sistem de semifinale și finală. Cele trei echipe triumfătoare se vor alătura celor zece câștigătoare din grupele preliminare pentru a reprezenta Europa la cea de-a 22-a ediție a Campionatului Mondial Qatar 2022”, anunță FRF.ro.

Cum terminăm grupa pe locul 2

România depinde doar de ea în cursa spre baraj. Pe lângă punctul avans pe care îl are în acest moment față de Armenia și Macedonia de Nord, naționala lui Mirel Rădoi are un alt mare avantaj cu două meciuri rămase de jucat din faza preliminariilor. Adversarele noastre se vor întâlni în meci direct runda viitoare, în timp ce „tricolorii” vor avea cel mai ușor program:

  • 11 noiembrie: România - Islanda, Germania – Liechtenstein, Armenia - Macedonia de Nord
  • 14 noiembrie: Liechtenstein - România, Armenia - Germania,  Macedonia de Nord - Islanda

Victoria cu Liechtenstein n-ar trebui să fie sub semnul întrebări, astfel că prezența la baraj va fi decisă de confruntarea cu Islanda, formație care ar avea nevoie de o minune pentru a mai prinde locul 2.

  • România câștigă ambele meciuri - obținem locul 2 indiferent de ce se întâmplă în celelalte partide;
  • România obține un egal cu Islanda și câștigă cu Liechtenstein - terminăm pe doi dacă Armenia - Macedonia de Nord se termină la egalitate;
  • România pierde cu Islanda și câștigă cu Liechtenstein - avem nevoie de un egal în Armenia - Macedonia de Nord, caz în care toate cele 3 echipe ar fi la egalitate de puncte. Principalul criteriu de departajare ar fi golaverajul, caz în care am avea nevoie de o victorie la scor în ultima rundă.

Ce ne așteaptă la barajul pentru Campionatul Mondial

Dacă vom reuși să terminăm pe locul 2, atunci sigur vom disputa primul baraj pentru accesul la CM. Acolo vor fi 12 echipe: toate cele 10 formații de pe locurile 2 din preliminarii, plus cele mai bune două câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor, care nu se vor regăsi pe primele două poziții în preliminarii. În acest moment, pe configurația actuală, aceste două formații sunt Țara Galilor și Austria.

  • Cele 12 națiuni vor fi împărțite în două urne: cea a capilor de serie, 6 dintre ele, și restul outsidere. Capii de serie vor disputa meciul din primul baraj, manșă unică, pe teren propriu.
  • Cum se vor stabili cele 6 favorite? Exclusiv pe baza punctajului din actualele preliminarii, astfel că în grupa formată din 6 naționale, cum este și cazul nostru, se vor șterge rezultatele cu ultima clasată.
  • Acum, cu 2 etape înainte de final, România are șanse mici să prindă urna capilor de serie. Ar putea acumula un nivel maxim de 13 puncte cu care ar intra în acest clasament și ar fi mai degrabă în afara primelor 6! Dacă nu am prinde statut de favorită, atunci am juca în deplasare cu una dintre: Serbia, Croația, Suedia, Elveția, Scoția, Polonia. În schimb, dacă am fi cap de serie, am juca acasă împotriva uneia dintre: Cehia, Norvegia, Ucraina, Polonia, Austria, Țara Galilor. Lupta e încă strânsă în majoritatea grupelor pentru accesul la baraj și mai pot surveni modificări.
  • Varianta cea mai la îndemână pentru România ar fi să prindă urna capilor de serie, să joace în primul baraj acasă cu o formație gen Țara Galilor, iar în finală, tot acasă, cu un adversar precum Scoția!
  • Cele 6 meciuri din primul baraj vor avea loc pe 24-25 martie - Cele 3 meciuri din al doilea baraj se vor disputa pe 28-29 martie. Aici nu vor mai exista capi de serie, iar gazdele vor fi stabilite prin tragere la sorți

VIDEO Costin Lazăr despre Mirel Rădoi: „Mi-aș fi dorit să rămână. Cu siguranță se va întoarce”

Citește și: 

Rezultatele din octombrie au urcat echipa națională a României în clasamentul FIFA

S-a răzgândit Mirel Rădoi? Dezvăluiri din staff-ul naționalei: „Astea sunt șansele ca el să rămână”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (2)
paolo14
paolo14  •  22 Octombrie 2021, 06:47

E clar, nu avem nici o șansă...

soad
soad  •  21 Octombrie 2021, 20:45

romania la baraj sau cum nu vom juca la mondiale

Vezi toate comentariile (2)
Comentează